Skip to main content

Banii publici au pus botniţă presei locale

 

Criza şi nevoia acută de finanţare au transformat presa locală într-un jucător cuminte care păzeşte interesul celor care manevrează banii publici.

Publicitate

Advertorialul sau materialul cu caracter publicitar se confundă adesea, în presa locală, cu informaţia de interes public. Motivul? Sărăcia împinge presa locală să fie binevoitoare cu autorităţile locale, în speranţa că va obţine astfel măcar o mică parte din banii publici.

“Odată intrată în acest angrenaj, ea îşi pierde independenţa editorială şi nici nu reuşeste să îşi asigure viabilitatea financiară pe termen lung”, se arată într-un raport despre alocarea publicităţii publice în presa românească locală. Studiul este semnat de Centrul pentru Jurnalism Independent.

Câteva concluzii din studiu:

  • În anumite comunităţi, unele publicaţii includ în spaţiul editorial informaţiile ce emană de la autorităţi, considerându-le de interes pentru publicul lor, în timp ce altele sunt plătite cu bani publici pentru a face acelaşi lucru, în regim de publicitate.

Această practică crează concurenţă neloială pe pieţele locale şi lucrează, de regulă, în detrimentul canalelor mediatice care îşi îndeplinesc corect misiunea de informare.

  • Principalii cumpărători de spaţiu media în 2009 au fost Ministerul Turismului şi Ministerul Mediului. Din informaţiile parţiale primite pentru 2010, rezultă că s-au alocat pentru publicitate (prin bugetul de stat) peste 47 de milioane de lei (peste 11 milioane de euro, aproape un million de euro pe lună). Guvernul a continuat să joace un rol major pe piaţa de publicitate, investind bugete importante, provenind în principal din fondurile europene.

Alocarea publicităţii în baza unor contracte-cadru este o practică des întâlnită, care uneori maschează însă tratamentele favorizante acordate unor canale mediatice.

  • Astfel de contracte nu au obiective specifice măsurabile, iar plăţile nu se fac pe baza unor monitorizări clare a spaţiului mediatic alocat instituţiei, ci în baza unor estimări vagi.
    Unii lideri locali confundă, intenţionat sau nu, comunicarea destinată publicului lor cu serviciul de relaţii publice al instituţiei şi cu promovarea propriei imagini (favorabile). În consecinţă, autorităţile cumpără (mai ales) spaţiu TV ca să transmită în direct diversele lor şedinţe, ceea ce cu greu se poate încadra la capitolul “publicitate”.

În toate oraşele în care a fost întreprins studiul, autorităţile au cerut (şi, de cele mai multe ori, au şi obţinut) relatări despre instituţiile respective, incluse în programele de ştiri sau în spaţiul editorial al ziarelor, fără să se specifice că sunt “materiale plătite”.

  • Se încalcă, în felul acesta, şi legea achiziţiilor publice (care cere ca orice material publicitar să poarte sigla celui care l-a comandat), şi legislaţia privind publicitatea mascată, dar şi deontologia jurnalistică.

Contractele de publicitate continuă să îndeplinească şi funcţia de “semn de recunoaştere”, destinat oamenilor de afaceri locali sau altor potenţiali furnizori de contracte, care semnalează că instituţia de presă sau proprietarul acelei companii este în relaţii bune cu autorităţile.

  • O altă problemă relevată de prezentul raport este abdicarea jurnaliştilor de la misiunea lor de a servi interesul public.

Unii jurnaliştii se plasează în conflict de interese, acceptând funcţii plătite de autorităile locale, funcţii care presupun exact informarea cetăţenilor şi comunicarea cu publicul. Aceste funcţii sunt exercitate în paralel cu meseria de jurnalist şi rămân necunoscute publicului.

  • Totodată, cei care conduc companii de presă s-au dovedit extrem de dispuşi să valideze şi să beneficieze de decizii ilegale sau neetice, sub pretextul crizei economice.

Principala problemă cu care se confruntă presa locală este lipsa unui sistem eficient de audit. În domeniul audio-vizual, situaţia este foarte gravă, neexistând televiziuni sau posturi de radio locale auditate de instituţii acceptate la nivel naţional.

  • Jumătate din ministerele care compun Guvernul – Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Cultural, Ministerul Comunicaţiilor şi al Societăţii Informaţionale, Ministerul Economiei, Ministerul Comerţului şi al Mediului de Afaceri, Ministerul Educaţiei, Ministerul Cercetării, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Finanţelor Publice (doar un department subordonat a oferit un răspuns parţial), Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii – nici măcar nu şi-au pus problema să respecte legea cu privire la accesul la informaţii.

Date despre studiu:

Pentru realizarea acestui raport s-au întreprins monitorizări în 8 judeţe din ţară (Bacău, Galaţi, Tulcea, Vrancea, Cluj, Harghita, Hunedoara şi Mureş.

Raportul se referă la modul în care se alocă publicitatea publică din România. El ilustrează modul în care sunt puse în practică şi respectate prevederile legale privind accesul la informaţii în contractele de publicitate publică.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu