Articolul 1.

Oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi. (…)

Articolul 4.

Libertatea constă în a face orice nu este dăunător altuia; astfel, exercitarea drepturilor naturale ale fiecărui om nu are alte limite decât acelea care asigură celorlalţi membri ai societăţii exercitarea aceloraşi drepturi. Aceste limite nu pot fi determinate decât prin lege. (…)

Articolul 9.

Orice om este prezumat nevinovat până când nu a fost declarat vinovat. (…)

Articolul 10.

Nimeni nu trebuie să fie neliniştit datorită opiniilor lui, chiar şi datorită opiniilor religioase, cu condiţia ca manifestarea lor să nu tulbure ordinea publică consfinţită prin lege.

Articolul 11.

Comunicarea liberă a gândurilor şi a opiniilor este unul din drepturile cele mai preţioase ale omului: prin urmare, orice cetăţean poate vorbi, scrie, tipări liber, cu condiţia să răspundă de abuzul acestei libertăţi în cazurile determinate prin lege. (…)

Articolul 16.

Orice societate în care garantarea drepturilor nu este asigurată, şi în care separarea puterilor nu este determinată, nu are [nu poate avea] (nici o) constituţie.