Skip to main content

Declaraţie de Principii American Society of Newspapers Editors

 

Preambul

Publicitate


Primul Amendament, care apără libertatea de exprimare de orice restrângere prin lege, garantează poporului, prin intermediul presei sale, un drept constituţional şi, în consecinţă, pune asupra oamenilor de la ziare, o responsabilitate specială. Drept urmare, se cere din partea acelora care practică jurnalismul, nu numai îndemânare şi cunoaştere, ci şi urmărirea unui standard de integritate, direct proporţional cu obligaţia aparte a jurnalistului. În acest scop, ASNE pune această Declaraţie de Principii în poziţia unei ştachete care încurajează cele mai înalte performanţe etice şi profesionale.

Articolul I. Responsabilitatea

  • Scopul fundamental al colectării şi distribuirii informaţiilor şi a opiniilor este să servească bunăstarea generală, informându-i pe oameni şi dându-le posibilitatea să-şi formuleze propriile judecăţi despre problemele vremii.
  • Jurnaliştii care abuzează de puterea pe care le-o conferă exercitarea profesiunii lor din considerente egoiste sau în scopuri necinstite, nu sunt demni de încrederea publică. Presa americană s-a născut liberă nu numai pentru a informa sau pentru a servi drept forum de dezbatere, ci şi pentru a realiza o examinare independentă a puterilor în societate, inclusiv comportarea puterii oficiale, la toate nivelurile de guvernământ.

Articolul al II-lea. Libertatea Presei

  • Libertatea presei aparţine poporului. El trebuie să fie apărat împotriva uzurpărilor sau atentatelor din partea oricărei puteri publice sau private.
  • Jurnaliştii trebuie să fie mereu atenţi pentru ca afacerile publice să fie conduse public. Ei trebuie să fie vigilenţi împotriva tuturor acelora care urmăresc să folosească presa în scopuri personale.

Articolul al III-lea. Independenţa

  • Jurnaliştii trebuie să evite incorectitudinea sau aparenţa ei, precum şi orice conflict de interese sau aparenţa lui.
  • Nu trebuie să accepte vreodată, şi nici să efectueze vreo activitate care le-ar putea compromite sau care ar putea să pară că le compromite integritatea.

Articolul al IV-lea

  • Buna credinţă faţă de cititor este piatra de temelie a jurnalismului de calitate. Orice efort trebuie depus pentru a te asigura că ceea ce conţin ştirile este corect, nedeviat, aşezat în context, şi că toate părţile sunt prezentate onest.
  • Editorialele, analizele şi comentariile trebuie să se ghideze după aceleaşi standarde ale acurateţei, respectând faptele. Erorile semnificative în fapte, precum şi erorile omisiunii trebuie corectate prompt şi vizibil.

Articolul al V-lea. Imparţialitatea

  • A fi imparţial nu înseamnă a nu pune întrebări sau a limita exprimarea editorială. Cu toate acestea, se cere o distincţie clară pentru cititor între relatările factuale şi opinie.
  • Textele care conţin opinii sau interpretări personale trebuie să fie clar identificate.

Articolul al VI-lea. Fair Play

  • Jurnaliştii trebuie să respecte drepturile oamenilor implicaţi în ştiri, să respecte standardele comune ale decenţei şi să probeze faţă de public onestitatea şi acurateţea relatărilor lor. Persoanelor acuzate în public trebuie să li se ofere imediat posibilitatea să răspundă.
  • Promisiunea respectării confidenţialităţii surselor trebuie să fie respectată cu orice preţ, drept urmare, ea nu trebuie acordată cu uşurinţă.
  • Cu excepţia situaţiilor în care există o nevoie clară şi presantă de a păstra anonimatul, sursele informaţiei trebuie să fie identificate.
  • Aceste principii sunt menite să păstreze, să apere şi să întărească încrederea dintre jurnaliştii americani şi poporul american, o legătură esenţială pentru a sprijini garantarea libertăţii încredinţată şi unora şi altora, de către părinţii fondatori ai naţiunii.

 

Adoptată mai întâi, în anul 1922, sub titlul Canoanele Jurnalismului. Documentul a fost revizuit şi reintitulat Declaraţie de Principii, în anul 1975.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus