Articolul 1

Camera Deputaţilor ia act de Rezoluţia 1003 (1993) adoptată de Adunarea Parlamentului Europei la data de 1 iulie 1993, (…) prin care se afirmă principiile etice ale jurnaliştilor, pe care Adunarea Parlamentară le consideră necesare de a fi aplicate de profesioniştii acestui domeniu în întreaga Europă, precum şi de Rezoluţia 1215 (1993), adoptată la aceeaşi dată (…), prin care Adunarea Parlamentară recomandă Consiliului Miniştrilor să adopte o declaraţie privind etica ziaristicii, conform liniilor directoare ale Rezoluţiei 1003 (1993), şi să promoveze aplicarea acestor principii de bază în statele membre ale Consiliului Europei.

Articolul 2

Camera Deputaţilor recomandă tuturor jurnaliştilor şi mijloacelor de comunicare în masă să ţină seama şi să aplice principiile deontologiei cuprinse în Rezoluţia 1003 (1993) ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, având în vedere deosebita responsabilitate socială care le revine în evoluţia societăţii şi în dezvoltarea vieţii democratice, a afirmării valorilor morale şi a drepturilor omului. Această hotărâre a fost adoptat de Camera Deputaţilor în şedinţa din 12 septembrie 1994, cu respectarea prevederilor articolului 74, alin. 2. din Constituţia României.

Rezoluţia 1003 (1993) a adunării parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica jurnalistică

Adunarea afirmă principiile etice ale jurnalismului, care vor fi enumerate în continuare, estimând că acestea ar trebui aplicate de profesioniştii acestui domeniu, în întreaga Europă.

Informaţii şi opinii

1.  În afara drepturilor şi îndatoririlor juridice stipulate în legislaţia în vigoare, mijloacele de informare îşi asumă în faţa cetăţenilor şi a societăţii, o responsabilitate morală care trebuie avută în vedere în momentele actuale, când informaţia şi comunicarea au o mare importanţă atât pentru dezvoltarea personalităţii cetăţenilor, cât şi pentru evoluţia societăţii şi a vieţii democratice.
2.  Exercitarea jurnalismului comportă drepturi şi îndatoriri, libertăţi şi responsabilităţi.
3.  Principiul de bază al oricărei reflecţii morale asupra jurnalismului trebuie să pornească de la o diferenţiere clară între opinii şi ştiri, evitând orice confuzie între ele. Ştirile sunt informaţii, fapte şi date, iar opiniile sunt exprimarea unor gânduri, idei, credinţe sau judecăţi de valoare de către mass media, editori sau jurnalişti.
4. Difuzarea ştirilor trebuie să se facă respectând adevărul, după ce acestea au fost riguros verificate anterior, faptele trebuind expuse, descrise şi prezentate cu imparţialitate. Informaţiile nu trebuie să se confunde cu zvonurile. Titlurile şi anunţurile de ştiri trebuie să fie expresia cât mai fidelă a conţinutului faptelor şi datelor prezentate.
5. Expunerea opiniilor poate consta din reflecţii sau comentarii asupra unor idei generale sau se poate referi la comentarii asupra unor informaţii având o legătură cu evenimentele concrete. Dar, dacă este adevărat că în exprimarea opiniilor - aceasta fiind subiectivă - nu se poate şi nu trebuie să se ceară veridicitate, în schimb, se poate cere ca exprimarea opiniilor să se facă pornind de la expuneri oneste şi corecte din punct de vedere etic.
6. Opiniile sub forma comentariilor asupra evenimentelor sau acţiunilor unor persoane sau instituţii nu trebuie să vizeze o negare sau ocultare a realităţii faptelor sau ideilor.

Dreptul la informaţie ca drept fundamental al Persoanelor. Editori, proprietari şi jurnalişti

1. (7) Mass media realizează o activitate de "mediere" şi de prestare de servicii legate de informaţie, iar drepturile pe care le are în ceea ce priveşte libertatea de informare sunt în funcţie de destinatari, adică de cetăţeni.
2. (8) Informaţia constituie un drept fundamental, pus în lumină de jurisprudenţa Comisiei şi Curţii Europene asupra Drepturilor Omului, referitoare la Articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi recunoscut prin Articolul 9 al Convenţiei Europene asupra canalelor de televiziune transnaţionale şi prin Constituţiile democratice care definesc drepturile cetăţenilor, printre care se numără şi acela de a pretinde ca informaţia oferită de jurnalişti, să fie transmisă într-un mod fidel în cadrul ştirilor şi comentată cu onestitate, fără ingerinţe exterioare venind fie din partea puterilor publice, fie din partea unor organisme private.
3. (9) Puterile publice nu trebuie să considere că deţin monopolul asupra informaţiei. Reprezentativitatea publică autorizează acţiunea în vederea garantării şi dezvoltării pluralismului mijloacelor de informare şi asigurării întrunirii condiţiilor necesare exercitării libertăţii de exprimare şi a dreptului la informaţie, excluzând cenzura prealabilă. Consiliul de Miniştri este, de altfel, conştient de acest lucru, cum o arată şi Declaraţia sa asupra libertăţii de exprimare şi informare, adoptată în data de 29 aprilie 1982.
4. (10) Tebuie reţinut faptul că jurnalismul se bazează pe mijloacele de informare, care sunt sprijinite de o structură de întreprindere, în cadrul căreia trebuie să se facă distincţie între editori, proprietari şi jurnalişti. Iată de ce, nu numai că trebuie să garantăm libertatea mass media, dar să o şi apărăm, evitând presiunile interne.
5.  (11) Întreprinderile consacrate informaţiei trebuie să fie considerate drept întreprinderi socio-economice speciale, ale căror obiective patronale trebuie să fie limitate de condiţiile care trebuie să facă posibilă prestarea unui drept fundamental.
6. (12) În întreprinderile consacrate informaţiei, trebuie să existe o transparenţă totală în ceea ce priveşte proprietatea şi gestionarea mijloacelor de informare, astfel încât cetăţenii să cunoască explicit identitatea proprietarilor şi nivelul angajării lor economice în mijloacele de informare.
7. (13) În cadrul întreprinderii propriu-zise, editorii trebuie să convieţuiască cu jurnaliştii, ţinând seama de faptul că respectarea legitimă a orientării ideologice a editorilor sau proprietarilor este limitată de exigenţele de nestrămutat ale veridicităţii ştirilor şi ale rectitudinii morale a opiniilor necesare conformării la dreptul fundamental al cetăţenilor la informaţie.
8. (14) În funcţie de aceste exigenţe, trebuie întărite garanţiile libertăţii de exprimare a jurnaliştilor care sunt, în ultimă instanţă, cei care transmit informaţia. Pentru aceasta, trebuie găsite nuanţele juridice şi elucidată natura clauzei de conştiinţă şi a secretului profesional cu referire la sursele confidenţiale, armonizând dispoziţiile naţionale, în vederea aplicării acestora în cadrul mai larg al spaţiului democratic european.
9. (15) Nici editorii sau proprietarii, nici jurnaliştii nu trebuie să considere că informaţia le aparţine. Într-o întreprindere dedicată informaţiei, aceasta nu trebuie tratată ca o marfă, ci ca un drept fundamental al cetăţenilor. În consecinţă, nici calitatea informaţiilor sau opiniilor, nici sensul acestora nu trebuie exploatate în scopul creşterii numărului de cititori sau auditori şi, în consecinţă, a resurselor publicitare.
10. (16) Orice informaţie conformă imperativelor etice reclamă o tratare a beneficiarilor ei, în calitatea lor de indivizi, nu de mase.

Funcţia jurnalismului şi activitatea sa etică

1. (17) Informaţia şi comunicarea, sarcini de care se achită jurnalismul, prin intermediul mijloacelor de informare, şi prin sprijinul deosebit al noilor tehnologii, au o importanţă decisivă în dezvoltarea individuală şi socială. Ele sunt indispensabile unei vieţi democratice, întrucât, pentru ca democraţia să se poată dezvolta plenar, trebuie garantată participarea cetăţenilor la problemele publice. Or, acest lucru ar fi imposibil dacă cetăţenii nu ar primi informaţia necesară cu privire la problemele publice, lucru care trebuie asigurat de mass media.
2. (18) Importanţa informaţiei şi, în special, a radioului şi a televiziunii în cultură şi în educaţie, a fost subliniată în Recomandarea 1067 a Adunării, repercusiunile acestora asupra opiniei publice, fiind evidente.
3. (19) Totuşi, ar fi falsă deducţia că mijloacele de informare reprezintă opinia publică sau că acestea trebuie să înlocuiască funcţiile proprii puterilor publice sau ale instituţiilor cu caracter educativ sau cultural, cum ar fi şcoala.
4. (20) Aceasta ne-ar conduce la a converti media şi jurnalismul în puteri şi contra-puteri (mediocraţie), fără ca ele să-i reprezinte pe cetăţeni, nefiind supuse controlului democratic al puterilor publice, şi fără să posede specializarea instituţiilor culturale sau educative competente.
5. (21) În consecinţă, exercitarea jurnalismului nu trebuie să condiţioneze, nici să mediatizeze informaţia adevărată sau imparţială, nici opiniile oneste, cu pretenţia de a crea sau a forma opinia publică, având în vedere că legitimitatea sa rezidă în faptul că asigură dreptul fundamental al cetăţenilor la informaţie, în cadrul respectării valorilor democratice. În acest sens, legitimitatea investigaţiei jurnalistice îşi află limitele în veridicitatea şi onestitatea informaţiilor şi opiniilor, fiind incompatibilă cu orice campanie de presă realizată pe baza unor luări apriorice de poziţie, şi pusă în serviciul unor interese particulare.
6. (22) În ştirile pe care le oferă, şi în opiniile pe care le formulează, jurnaliştii trebuie să respecte principiul prezumţiei de nevinovăţie, în special când este vorba despre chestiuni în curs de a fi judecate, evitând pronunţarea unor verdicte.
7. (23) Jurnaliştii trebuie să respecte dreptul indivizilor la viaţa privată. Persoanele cu funcţii în viaţa publică au dreptul la protejarea vieţii lor private, în afara cazului în care aceasta poate avea urmări asupra vieţii publice. Faptul că o persoană ocupă o funcţie în viaţa publică, nu o privează pe aceasta de dreptul de a i se respecta viaţa particulară.
8. (24) Căutarea unui echilibru între dreptul la respectarea vieţii private, consfinţit de Articolul 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi libertatea exprimării, consfinţită de Articolul 10, sunt explicate pe larg, în recenta jurisprudenţă a Comisiei şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
9. (25) În exercitarea profesiunii de jurnalist, scopul nu scuză mijloacele. Informaţia trebuie obţinută prin mijloace legale şi morale.
10. (26) La cererea persoanelor interesate, şi prin intermediul mijloacelor de informare, se vor rectifica automat şi rapid, toate informaţiile şi opiniile care s-au dovedit a fi false sau eronate. Legislaţia fiecărei ţări ar trebui să prevadă sancţiuni adecvate şi, dacă este necesar, despăgubiri.
11. (27) Ca să existe o armonizare în folosirea acestui drept în ţările membre ale Consiliului Europei, este bine să se pună în aplicare atât Rezoluţia 7426 referitoare la Dreptul la replică: poziţia individului în raport cu presa, adoptată de Consiliul de Miniştri la data de 2 iulie 1974, cât şi a dispoziţiilor pertinente ale Convenţiei Europene referitoare la televiziunea transnaţională.
12. (28) Pentru asigurarea calităţii muncii jurnalistului şi a întreprinderii sale, acestuia trebuie să i se asigure un salariu bun, condiţii şi instrumente de lucru adecvate.
13. (29) În raporturile necesare pe care trebuie să le întreţină cu puterea publică şi cu cercurile din economie, jurnaliştii trebuie să evite situaţiile de natură să ştirbească independenţa şi imparţialitatea profesiunii lor.
14. (30) Jurnaliştii nu trebuie să confunde evenimentele conflictuale şi spectaculoase cu faptele importante din punct de vedere informativ. În exercitarea profesiunii lor, scopul nu trebuie să fie acela de a-şi câştiga un prestigiu şi o influenţă personale.
15. (31) Dată fiind complexitatea procesului informativ, care presupune din ce în ce mai mult folosirea unor tehnologii noi, rapiditate şi spirit de sinteză, jurnalistului i se cere o pregătire profesională adecvată.

Statutul redacţiei jurnalistice

1. (32) În întreprinderile cu specific informaţional, editorii, proprietarii şi jurnaliştii trebuie să coabiteze. În acest scop, trebuie stabilite statute ale redacţiei jurnalistice, pentru a reglementa raporturile profesionale ale jurnaliştilor cu patronii şi cu editorii în cadrul mijloacelor de informare, independent de obligaţiile normale între partenerii sociali. În cuprinsul acestor statute, se poate prevedea existenţa unor comitete de redacţie.

Situaţii de conflict şi cazuri de protecţie specială

1. (33) Societatea este uneori confruntată cu situaţii de conflict şi tensiune născute sub presiunea unor factori, cum ar fi: terorismul, discriminarea minorităţilor, xenofobia sau războiul. În aceste împrejurări, mass media au obligaţia morală de a apăra valorile democraţiei, cum ar fi respectarea demnităţii umane şi căutarea unei soluţii prin metode paşnice, în spiritul toleranţei; trebuie, prin urmare, să se opună violenţei şi instrumentelor urii şi confruntării, respingând orice discriminare bazată pe cultură, sex sau religie.
2. (34) Când este vorba de apărarea valorilor democratice, nimeni nu trebuie să rămână neutru. În acest sens, mass media trebuie să contribuie într-o măsură importantă la prevenirea momentelor de tensiune, şi trebuie să înlesnească înţelegerea reciprocă, toleranţa şi încrederea între diversele comunităţi din regiunile aflate în conflict, aşa cum a făcut Secretariatul General al Consiliului Europei care, în cazul teritoriilor din fosta Iugoslavie, a încurajat adoptarea unor măsuri bazate pe încredere.
3. (35) Ţinând cont de influenţa deosebită a mijloacelor de informare şi, în special, a televiziunii, asupra sensibilităţii copiilor şi tinerilor, este bine să se evite difuzarea unor emisiuni, mesaje sau imagini care proslăvesc violenţa, exploatează sexul şi depravarea, folosind un limbaj deliberat indecent.

Etica şi autocontrolul în jurnalism

1. (36) Luând în considerare cele de mai sus, mass media trebuie să se angajeze a se supune principiilor deontologice riguroase, care garantează libertatea de exprimare şi dreptul fundamental al cetăţenilor de a primi informaţii reale şi opinii oneste.
2. (37) Pentru a se putea supraveghea punerea în aplicare a acestor principii, trebuie create organisme sau mecanisme de autocontrol formate din editori, jurnalişti, asociaţii civice, reprezentanţi ai mediilor universitare şi jurişti, care să elaboreze rezoluţii referitoare la respectarea preceptelor deontologice de către jurnalişti, şi pe care mijloacele de informare să se angajeze că le vor face publice. Toate acestea ar ajuta cetăţeanul care are dreptul la informaţie, să aibă o opinie critică asupra muncii jurnalistului şi a credibilităţii sale.
3. (38) Atât organismele sau mecanismele de autocontrol, cât şi asociaţiile beneficiarilor mijloacelor de informare şi departamentele universitare competente vor putea publica anual cercetările realizate a posteriori asupra veridicităţii informaţiilor difuzate prin mass media, în raport cu faptele reale. În acest fel, se va obţine un barometru al credibilităţii, care îi va informa pe cetăţeni asupra valorii etice a fiecărui mijloc de informare sau al fiecărui departament sau asupra valorii unui jurnalist anume. Măsurile de corectare luate în consecinţă, vor permite, în acelaşi timp, o îmbunătăţire adusă exercitării profesiunii de jurnalist.