Skip to main content

RCS&RDS, amendat cu 10.000 de lei pentru că nu transmite N24

 

Operatorul de cablu RCS&RDS a fost sancţionat de CNA cu o amendă în valoare de 10.000 de lei pentru că nu difuzează canalul N24 în regim de must-carry (posturi obligatorii la retransmisie n.r.) în toate localităţile de pe suprafaţa României.

Publicitate

Principiul must-carry s-a născut pentru ca publicul să aibă acces nelimitat la pluralism, spune vicepreşedintele CNA, Ioan Onisei.

RCS&RDS este obligat să respecte principiul must-carry fără excepţie, acolo unde operatorul nu acoperă în proporţie de 100% posturile de televiziune prin sistemul digital, explică Răsvan Popescu, preşedintele CNA.

Potrivit Nicoletei Popa, director N24 Plus, postul nu este difuzat în pachetul analogic RCS&RDS în 23 de localităţi, printre care: Râmnicu Sărat, Suceava, VasluiBraşov, PredealDeva şi Hunedoara.

Cum s-au apărat reprezentanţii RCS&RDS?

Legea nu face nici un fel de precizare dacă postul trebuie retransmis şi în analogic şi în digital, s-au apărat cei de la RCS.

"Pentru a introduce un canal în digital trebuie scos din analogic fiind că e vorba de aceeaşi frecvenţă", a spus unul dintre reprezentanţii companiei.

În replică Nicoleta Popa a spus că 99 % din posturile de televiziune pe care le transmite RCS&RDS există atât în analogic, cât şi în digital, mai puţin N24.

Răsvan Popescu, preşedinte CNA:

"De la localitate la localitate trebuie să scoateţi ceva şi să băgaţi N24. Înţeleg că pierdeţi banii dar trebuie să respectaţi legea."

Ce cuprinde pachetul must-carry?

Companiile de cablu au obligaţia de a retransmite toate programele Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România precum şi programul TV5.

La acestea, se mai aduagă şi o serie de posturi de televiziune private, în proporţie de 25% din oferta de programe a operatorului de cablu. Canalele de televiziune care intră în pachetul must-carry sunt alese, în ordine descrescătoare, după audienţa furnizată de GfK.

Pe lângă amenda în valoare de 10.000 de lei, Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat compania RCS&RDS cu o somaţie de intrare în legalitate. Acest lucru înseamnă că dacă RCS&RDS nu va retransmite postul N24Plus pe toată suprafaţa României, Consiliul va aplica amenzi şi mai mari.

Carmen Andronache

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • CRISTI CRISTI
    in barlad N24 nu este transmis de RCS, la concurenta am vazut ca il au adica BLUE TELECOM...NU INTELEG DE CE FAC MAGARII ASTIA DE LA RCS....le intra o gramada de bani in conturi
  • Andrei Andrei
    De ce TV5 e in pachetul must-carry? Lasam acordurile internationale deoparte.Eu vad un must-carry in Euronews.Cine are o explicatie logica, bazata pe ceva concret, il rog sa-mi raspunda.Multumesc
  • gerula gerula
    Binevenita completarea facuta de catre @Elena.
  • Elena Elena
    Si ar mai fi o completare la ceea ce a lamurit deja Adrian Tudor, si anume: televiziunile care se regasesc in lista CNA-ului cu must-carry sunt preluate gratis de catre cablisti.
  • Adrian Tudor Adrian Tudor
    Poate va lamureste asta :

    http://cna.ro/Topul-sta-iilor-TV.html
  • Pinocchio Pinocchio
    si oare cum a ajuns OTV in pachetul must-carry?

    si chiar si TV5? de ce nu sunt in must-carry toate posturile publice straine, in loc de Etno tv sau OTV?
  • dragos dragos
    paul, in bucuresti postul N24 plus este transmis de catre RCS
  • radu radu
    Pe de alta parte, mi se pare normal sa nu bagi tot junk-ul in lista de programe. Clasificarea dupa audiente cred ca e relevanta dar mi se pare ciudat ca N24 indeplineste acest criteriu, chiar se uita lumea la el sau nu sunt alte post-uri?
  • paul S paul S
    la Bucale e transmis postul asta in prezent, Petrisor?
    are filme romanesti bune si eu nu-l am la RDS.
    stii ceva?
  • Ionut Ionut
    Exista undeva lista canalelor "must-carry" sau macar o ierarhie a audientelor dupa care se ia CNA? Ar fi interesat de vazut daca mai sunt canale ignorate de operatori. De exemplu, RDS nu include TVR3 pe cablu digital.

Trimite un comentariu

sus