Skip to main content

Revista presei media - 27 mai

 

Legea de organizare şi funcţionare a SRR şi SRTV, iniţiată de Raluca Turcan, a primit raport favorabil, în unanimitate, fiind preluate majoritatea amendamentelor sindicatelor şi ONG-urilor, scrie România liberă.

Publicitate

"Membrii viitorului CA urmează să fie desemnaţi astfel: un loc preşedintele ţării, un loc Academia Română, un loc Uniunea Compozitorilor, un loc Uniunea Scriitorilor, unul uniunile de creaţie - plasticienii, un loc minorităţile, un loc UDMR, un loc salariaţii din cele două instituţii şi trei locuri reprezentanţi ai asociaţiilor profesioniste din mass-media", a spus Secretarul comisiei de cultură a Senatului, democrat-liberalul Radu F. Alexandru, citat de NewsIn. Cele trei asociaţii luate în calcul sunt Clubul Român de Presă, Asociaţia Jurnaliştilor din România şi Convenţia Organizaţiilor de Media, urmând să fie definitivate în urma unui dialog cu reprezentanţii SRR şi SRTV.
Partidele nu vor mai face nominalizări în CA al SRTv şi SRR

TVR i-a propus lui Cezar Ion încheierea conflictului juridic în care se află de aproape doi ani, pe cale amiabilă, Televiziunea Română reînfiinţând Departamentul Producţie Editorială, pe care Cezar Ion îl va conduce de la 1 iunie, a declarat pentru Mediafax jurnalistul. "Astăzi (miercuri, n.r.) a fost ultimul termen. S-a încheiat pe cale amiabilă, printr-o tranzacţie judiciară. Între mine şi televiziune s-a semnat un contract de tranzacţie prin care TVR s-a angajat să revoce a doua decizie de concediere de anul trecut şi să-mi plătească drepturile salariale pe toată perioada în care am fost concediat, respectiv august 2008 - 1 iunie 2010", a explicat Cezar Ion.
Cezar Ion îşi reia funcţia de director al Departamentului de Producţie Editorială în TVR

DDB Bucureşti a preluat din aprilie 2010, în urma unui pitch local, contul Volkswagen, atât autoturisme cât şi vehicule comerciale, notează Wall-Street.ro şi DailyBusiness.ro. Campania denumită "Jetta. Pare scumpă dar nu este” şi lansarea noului Touareg sunt primele iniţiative de comunicare desfăşurate de către DDB Bucureşti împreună cu echipa de marketing de la Porsche România.

Ursus Breweries a lansat berea Grolsch, un brand de origine olandeză poziţionat pe segmentul premium, care se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, atraşi de arţa contemporană şi activităţi experimentale, notează Wall-Street.ro şi IAA.ro. Sub sloganul "Proud Sponsor of the Experimentalists”, Grolsch ţinteşte un segment de public descris ca "mavericks” - tineri nonconformişti, care trăiesc în oraşe cosmopolite, sunt educaţi, independenţi şi activi. Caută schimbarea, însă cu scopul de a descoperi ceva nou şi mai bun.

Pufuleţii Gusto nu se dezmint când vine vorba de râsete şi optimism. Iată că mai nou s-au aliat cu brandul Mondenii Show, difuzat în fiecare joi la Prima TV, scrie IAA.ro. Simpaticul căţel Gus, personajul care a consacrat pufuleţii, şi-a găsit loc în echipa Mondenilor, călătorind cu aceştia în timp, pentru a retrăi momentele celebre care au scris "Istoria Mondenă".
Gusto face istorie cu Mondenii

Fundaţia G.& R. Loeb Foundation a anunţat finaliştii pentru premiile din acest an ale Gerald Loeb Awards, cea mai înaltă distincţie acordată în jurnalismul financiar şi de business - un Pulitzer în presa econonomica, scrie Wall-Street.ro. Premiul pentru întreagă activitate (Lifetime Achievement Award) a fost câştigat de Walt Bogdanich, editor de investigaţii în cadrul cotidianului The New York Times, iar Alix Freedman, editor în cadrul The Wall Street Journal, va primi premiul Lawrence Minard Editor Award, oferit în memoria lui Laury Minard, editorul-fondator al Forbes Global. Acesta este un premiu de excelentă acordat unui editor care nu este cunoscut de publicul larg.
Cele mai bune articole din presa americană de business

Piaţa de publicitate din Statele Unite a înregistrat o creştere de 5% în intervalul ianuarie-martie, sumele cheltuite de advertiseri însumând 31,3 miliarde dolari, potrivit datelor companiei de cercetare Kantar Media, informează DailyBusiness.ro, care citează Adweek.com.
Cheltuielile cu publicitatea din SUA au crescut pentru prima data din 2008

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • Ca atare marele deontolog Turcescu nu mai pupă şefia TVR. Hihihi! Ce bine o să-i stea şomer după ce s-a lăudat că a avut şi cinci locuri de muncă simultan. După cum se vede, ce-i prea mult strică.

Trimite un comentariu