Skip to main content

ROBERT TURCESCU (2) Publicul este un animal flămând. Dacă astăzi îi arăţi o gleznă, mâine o să vrea o pulpă, după pulpă o să vrea un buric, după buric o să vrea un sân

 

Publicul este flămând”, spune Robert Turcescu, dar trebuie să existe anumite limite şi o responsabilitate a jurnalistului. Altfel, “o să publicăm numai fotografii cu secvenţe pornografice pentru că cele mai accesate site-uri din lumea asta sunt site-urile porno”.

Publicitate

Robert Turcescu, în interviul acordat paginademedia.ro:

Robert Turcescu"În ceea ce priveşte divertismentul şi acolo ar trebui să existe o limită, pentru că evident că publicul este un animal flămând. Dacă astăzi îi arăţi o gleznă, mâine o să vrea o pulpă, după pulpă o să vrea un buric, după buric o să vrea un sân, după aceea o să-i vrea pe amândoi, după aceea o să vrea acţiune s.a. Ce face presa, să devină sclava gusturilor publicului consumator de media?"

Publicul ia ziarul şi se comportă ca un client care intră într-o cârciumă şi zice “bere, vodcă”, iar ziaristul zice “să trăiţi, am înţeles, vă aduc imediat”. Ziaristul nu încearcă nicio clipă să-i spună “domne’, dar în loc de bere n-ai vrea să bei astăzi o jumătate de pahar de vin sau un ceai?”.

Din interviu:

  • Presa nu este făcută doar pentru a informa, presa este făcută din informaţie şi divertisment, însă există întotdeauna o limită în toate, există şi o limită în ceea ce priveşte informarea.
  • Presa de tip tabloid s-a adaptat perfect la ceea ce înseamnă poporul român în marea lui majoritate. Aşa suntem, îmi pare rău, suntem avizi după bârfă, după chestiuni uşoare.
  • Presa tabloidă nu face altceva decât să stabilească o relaţie de concubinaj cu majoritatea emisiunilor de acest fel. Se sprijină unele pe altele. Uitaţi-vă că la Capatos sunt preluate subiectele din presa de tip tabloid, apoi presa de tip tabloid preia declaraţii făcute la Capatos, la Măruţă şi la alţii. Aşa se alimentează, acesta este tabloul presei mondene.
  • Presa tabloidă nu reprezintă pentru mine o sursă de informare şi nu îmi place, dar în acelaşi timp trebuie să admit că este adaptată la piaţă.
  • Cu cât e poporul mai needucat şi mai dependent de genul ăsta de distracţie, cu atât coboară şi mai mult nivelul cei din presa tabloidă.
  • Dacă o să vedem că şi în România, la un moment dat, un ziar tabloid o să plătească nişte despăgubiri uriaşe pentru publicarea unor informaţii neadevărate, în momentul acela, poate vom avea parte şi de un soi de responsabilizare a jurnalistului de presă mondenă.
  • Românii au, în momentul de faţă, vedetele pe care le merită.
  • Poţi să publici despre Turcescu poveşti despre familie, dacă ţi se pare că asta este marea ta lovitură de presă pe care vrei s-o dai, numai că, înainte să dai ştirea, trebuie să ai dovezi şi mai este o regulă de bun simţ, aceea de a suna „inculpatul” articolului respectiv.

Interviul, pe larg:

CARMEN ANDRONACHE: Cum vezi tu presa de tip tabloid?
ROBERT TURCESCU:
Presa tabloidă din România este la fel ca Dan Diaconescu, care este inventatorul unui gen de televiziune unică în lume, şi asta nu este o afirmaţie care să-mi aparţină numai mie, e o constatare făcută chiar de Andrei Pleşu. Presa de tip tabloid s-a adaptat perfect la ceea ce înseamnă poporul român în marea lui majoritate. Aşa suntem, îmi pare rău, suntem avizi după bârfă, după chestiuni uşoare.

România are o populaţie extrem de săracă, o sărăcie care, din nefericire, îl pune pe român în situaţia de a rămâne în casă, blocat în faţa televizorului, aceasta fiind şi singura lui relaxare şi, eventual, dacă se mai duce şi la serviciu, dacă are loc de muncă, îşi cumpără şi un tabloid pentru că oricum avem o populaţie a cărei rată de analfabetism a crescut îngrijitor. Prin urmare, tabloidele au acel tip de scriere potrivit şi pentru oamenii care abia leagă două cuvinte.

Presa tabloidă nu face altceva decât să stabilească o relaţie de concubinaj cu majoritatea emisiunilor de acest fel. Se sprijină unele pe altele. Uitaţi-vă că la Capatos sunt preluate subiectele din presa de tip tabloid, apoi presa de tip tabloid preia declaraţii făcute la Capatos, la Măruţă şi la alţii. Aşa se alimentează, acesta este tabloul presei mondene. De la ziare spre televiziune, mai descoperă unul o chestie şi acesta este, dacă vreţi, circuitul presei mondene în natura publicaţiilor şi televiziunilor româneşti.

Dintr-o parte în alta, un soi de ping-pong, iar românul stă dimineaţa şi citeşte în tabloide ce a văzut seara la televizor, iar seara la televizor se uită la ce-a citit dimineaţa în tabloide. Cam acesta este circuitul la care se reduce consumul de presă din România şi cam aşa arată presa mondenă.

Presa tabloidă nu îmi place, dar trebuie să admit că este adaptată la piaţă

Cum ar trebui să arate de fapt presa de tip tabloid, în viziunea ta?
Nu mă întreba treaba asta pentru că nu mă pricep. Presa tabloidă nu reprezintă pentru mine o sursă de informare şi nu îmi place, dar în acelaşi timp trebuie să admit că este adaptată la piaţă.

Cu cât e poporul mai needucat şi mai dependent de genul ăsta de distracţie, cu atât coboară şi mai mult nivelul cei din presa tabloidă. Mă mai uit, din când în când, pe The Sun. Da, în bună măsură, ţinând cont de scriitură, de ce pun acolo, seamănă cu Cancan, Liberatea şi Click. Probabil asta e, cam aşa trebuie să arate. Dar The Sun, în urmă cu câţiva zeci de ani, a publicat mărturisiri extraordinare, o serie de interviuri cu un individ care s-a prezentat drept amantul lui Elton John. Artistul i-a acţionat în judecată, în urmă cu vreo 25 de ani şi a obţinut scuze pe prima pagină a ziarului, precum şi despăgubiri în valoare cam de un milion de lire sterline. Aici cred că începe diferenţa, nu cred că unul de la The Sun, oricât ar fi ziarul de tabloid, are tupeul să se aşeze şi să inventeze pur şi simplu nişte ştiri.

Apropo de asta, ştiţi că avem în România nişte săptămânale, n-am să le numesc acum, în care eu, ca jurnalist cu oareşce experienţă, descopăr că oamenii inventează, practic, pe bandă rulantă, nişte aşa numite articole?

Despre ce săptămânale este vorba?
Uitaţi-vă la săptămânalele de mare tiraj, din categoria săptămânale cu paparazzii. Acolo, cum să spun, se uită la o fotografie unul din redacţie, cum ziceam, şi “hai să inventăm ceva despre personajul respectiv”, uitându-se pur şi simplu doar la o fotografie pe care o descoperă la un moment dat.

Dacă o să vedem că şi în România, la un moment dat, un ziar tabloid o să plătească nişte despăgubiri uriaşe pentru publicarea unor informaţii neadevărate, în momentul acela, poate vom avea parte şi de un soi de responsabilizare a jurnalistului de presă mondenă, care, până la urmă, dacă e ziarist trebuie să-şi facă meseria ca un ziarist. Bun, publică informaţii din zona asta mondenă, dar publică-le încercând să ai surse adevărate, documente, fotografii.

Deci, poţi să publici despre Turcescu poveşti despre familie, dacă ţi se pare că asta este marea ta lovitură de presă pe care vrei s-o dai, numai că, înainte să dai ştirea, trebuie să ai dovezi şi mai este o regulă de bun simţ, aceea de a suna „inculpatul” articolului respectiv, solicitându-i un punct de vedere. Mi se pare absolut normal. Nu mai folosesc cuvântul deontologic, am văzut că este luat la mişto în România. Aşa că prefer să îl evit.

Publicul este un animal flămând

Oare vinovaţi pentru această lipsă de responsabilitate nu sunt şi cei care nu reacţionează atunci când imaginea lor publică este terfelită de tabloide? Pentu a se ajunge la nivelul The Sun, n-ar trebui ca cei care sunt atacaţi pe nedrept să dea în judecată ziarele?
Eu am vrut să-i dau în judecată, la un moment dat, pentru faptul că n-au respectat o chestiune legală, publicând o fotografie a fetiţei mele, care e minoră, fără banda aceea pe ochi. Am vrut să fac lucrul acesta, am cedat la vremea respectivă la rugămintea jurnaliştilor de la respectivul tabloid, care mi-au explicat că a fost pur şi simplu o greşeală. De atunci, de fiecare dată când au făcut fotografii de tip paparazzi cu mine şi fiica mea, i-au acoperit faţa cu banda respectivă. Eram hotărât să-i dau în judecată pentru a le da o lecţie şi pentru a încerca să stabilesc nişte reguli şi în zona aceasta de presă mondenă, atât cât pot eu, din postura de subiect al articolelor respective.

Sunt oameni care apar în fiecare zi în presa mondenă, sunt tăvăliţi pur şi simplu de presa mondenă. Mă uit, de exemplu, la ce i se întâmplă unui om pe care eu îl stimez, l-am avut şi partener de discuţii în câteva emisiuni, l-am auzit şi cântând, îmi place şi cum vorbeşte. Este vorba de Horia Moculescu. N-am citit şi nu m-a interesat scandalul respectiv, însă am văzut accidental nişte chestii absolut halucinante despre omul acesta. Este pur şi simplu subiectul unor atacuri mizerabile. Eu nu ştiu de ce nu intentează un proces pentru că în momentul de faţă Horia Moculescu riscă să fie probabil mai cunoscut sau să rămână cunoscut, pentru o anumită generaţie de inşi, ca fiind mai degrabă subiectul acestor scandaluri decât un compozitor remarcabil.

Presa nu este făcută doar pentru a informa, presa este făcută din informaţie şi divertisment, însă, există întotdeauna o limită în toate, există şi o limită în ceea ce priveşte informarea.

Presa nu este făcută să predea lecţii într-o aulă universitară. Informaţia trebuie să fie structurată în aşa fel încât să fie accesibilă şi lui Sir John şi lui nea Ion, iar în ceea ce priveşte divertismentul şi acolo ar trebui să existe o limită, pentru că evident că publicul este un animal flămând. Dacă astăzi îi arăţi o gleznă, mâine o să vrea o pulpă, după pulpă o să vrea un buric, după buric o să vrea un sân, după aceea o să-i vrea pe amândoi, după aceea o să vrea acţiune s.a. O anumită categorie de public nu se satură să citească astfel de chestiuni. Ce face presa, să devină sclava gusturilor publicului consumator de media?

În curând vom ajunge să publicăm în loc de pagini cu informaţii o să publicăm numai fotografii cu secvenţe pornografice pentru că cele mai accesate site-uri din lumea asta sunt site-urile porno. Deci vedem care este, practic, gustul consumatorului de “informaţie”, cu ghilimelele de riguare. Publicul ia ziarul şi se comportă ca un client care intră într-o cârciumă şi zice “bere, vodcă”, iar ziaristul zice “să trăiţi, am înţeles, vă aduc imediat”. Ziaristul nu încearcă nicio clipă să-i spună “domne’, dar în loc de bere n-ai vrea să bei astăzi o jumătate de pahar de vin sau un ceai?”.

Românii au, în momentul de faţă, vedetele pe care le merită

Dacă ai conduce astăzi un tabloid, ce ai pune pe prima pagină?
Nu ştiu, aş face o presă de natură mondenă în care să prezint viaţa unor personalităţi din România, dar nu în modul în care se întâmplă ea astăzi. Mi-ar plăcea să intru cu presa asta tabloidă în casele unor indivizi, să fac nişte interviuri despre viaţa lor, dincolo de activitatea lor obişnuită. Nu mă interesează să-i arăt cicatricile lui Băsescu sau să aflu cu câte femei s-a culcat Ilie Năstase, pentru că fie sunt lucruri care s-au mai spus, fie s-au fumat.

Nu ştiu să fac presă mondenă pentru că n-am avut niciodată curiozitatea nici măcar de a lucra într-un ziar tabloid, dar cred că trebuie să existe o limită a decenţei. Dacă aş vrea exclusiv să vând ar trebui puse pe prima pagină ceea ce se întâmplă de fapt astăzi, femei dezbrăcate, scandaluri cât mai mari şi ar trebui să împing lucrurile la extrem. Nu e genul de viaţă pe care îmi doresc să-l duc şi, prin urmare, nici n-aş putea, ca profesionist de media, să mă ocup de chestiunea aceasta.

Am avut, de exemplu, în perioada Cotidianul momente în care şi noi, într-un fel sau altul, ziceam “domne’, tabloidizăm un pic subiectul”. Ce însemna treaba asta? Alegeam un subiect de mare actualitate, cum ar fi operaţiile estetice, discutam şi despre cât mai costă operaţiile de mărire de sâni, dar vorbeam şi despre ce înseamnă o afacere de genul acesta, cum se traduce ea în cifre, ce taxe se plătesc de pe urma acestor operaţii în România, comparaţii cu alte ţări s.a. Orice subiect din lumea asta poate fi pus pe prima pagină a unui ziar, totul depinde de unghiul de abordare.

Riki, Moni şi Bianca sunt vedete sau momeli artificale pentru pescuit cititori?
Sunt vedetele românilor. În lumea asta, fiecare popor are vedetele pe care le merită. Sunt la Praga în momentul în care îţi dau acest interviu. Václav Havel este, în continuare, nu ştiu dacă o vedetă, dar un personaj interesant al vieţii publice din Cehia. Noi avem în momentul de faţă ca personaj important pe Riki, Moni s.a.

Românii au, în momentul de faţă, vedetele pe care le merită. Un popor ipocrit, laş, lipsit de cultură, din nefericire, cum se întâmplă să fie poporul român, în această etapă a existenţei lui, se adapă informaţional din tabloide şi slăveşte în chip de vedete supreme ale spaţiului public personaje din categoria Moni, Riki, Pichi, Tichi şi alte astfel de personaje din viaţa publică românească.

Am avut şi ani în care, trebuie să recunoştem cu toţii, vedetele spaţiului românesc erau altele, personaje de bună calitate, actori, artişti, pictori s.a. Am trăit astfel de perioade. Nu spun că erau vedete, spun mai degrabă că erau nişte idoli pentru anumite generaţii. Sunt oameni care au influenţat decisiv mersul unor generaţii. În momentul de faţă, aceşti oameni sunt retraşi în tacere, uitaţi sau sunt pur şi simplu abandonaţi de public, în favoarea paţachinelor amintite mai devreme.

Foto: Adrian Stoicoviciu, Mediafax Foto

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Robert Turcescu se vede ca un Charlie Rose al presei de pe Dambovita.Un fel de autoritate suprema,un teacher(si preacher) al jurnalismului romanesc.Problema lui R.T. e ca a prins modestia si i-a frant gatul.Dupa care i-a ascuns cadavrul in incapatorul dulap al orgoliului mariei sale.
  • Domnule Turcescu, ce bine le spuneti! De unde le-ati invatat, ca pe la facultate veneati marti si toamna? Imi pare rau, dar nu ma intereseaza parerile Dvs. Sunteti patetic!
  • Solutia e simpla.Sa i se arate publicului sanul direct.Ca sa nu mai trecem prin toate etapele astea obositoare
  • domnule Robert Turcescu, mai bine vedete precum Sexy brăileanca, Nikita, Fernando şi alţii de gen decît jurnalişti precum dumneavoastră, Andreea Pora, Rodica Culcer, Cristina Şincai, Ion Cristoiu, Nasul ( radu Moraru) sau Ion Cristoiu

Trimite un comentariu