Skip to main content

STUDIU: Sunt mai multe femei în presă, dar bărbaţii au controlul

 

Femeile sunt majoritare în partea de jos a ierarhiei redacţionale. Bărbaţii nu sunt doar cei care iau principalele decizii în presă, ei sunt şi recunoscuţi de public ca lideri ai acestui domeniu. Din punct de vedere statistic femeile sunt predominante în massmedia, însă jurnalismul este în continuare un domeniu comandat de bărbaţi.

Publicitate

Concluziile sunt parte a unui studiu de caz: "Perspective de gen asupra profesiei de jurnalist", semnat de Daniela Rovenţa-Frumuşani şi Adriana Ştefănel. A fost prezentat la Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul unei dezbateri intitulate "Profilul femeii jurnalist - între Anna Politkovskaia şi "fătucile din presă".

Imediat după Revoluţie, procentul de bărbaţi era covârşitor în rândul breslei. Doar 15% dintre articole erau semnate de femei.Pe lângă faptul că vocile feminine se făceau rar auzite prin intermediul presei scrise, atunci când o făceau articolele lor aveau o importanţă destul de redusă.

1995 - numărul jurnalistelor creşte, dar editorialul la feminin rămâne o rara avis

Anul 1995 a adus schimbări semnificative în privinţa numărului de articolelor semnate de femei, acesta dublându-se în cazul Adevărul şi triplându-se în cazul România liberă. Cu toate acestea, opiniile femeilor erau o raritate în paginile ziarului Adevărul şi lipseau cu desăvârşire în cotidianul România liberă.

Femeile erau trimise la coada ziarului să scrie articole "soft", în timp ce bărbaţii se ocupau de "hard news"

Potrivit studiului, femeile semnau la greu în România liberă, în ’95, la pagina de Utile. Astfel, 71,11% dintre micile ştiri din acest domeniu erau scrise de femei.

Femeile jurnalist sunt în continuare prezente în paginile de social ale ziarelor. Cele mai multe articole din domeniul Familie, al ziarului România liberă, sunt semnate de femei.

“Acestui monopol feminin în paginile soft îi este contrapus unul masculin, în pagini de tipul Misterele revoluţiei (Adevărul, întreaga perioadă) şi în articole de tipul Operaţiunea „Cofariu” (Adevărul, luni, 15.03)” se arată în studiu.

În prezent, femeile au mai câştigat ceva teren pe prima pagină a ziarului, într-o perioadă în care acest preţios spaţiu este din ce în ce mai aglomerat de fotografii.

Studiul relevă că femeile semnează 44,44% din articolele de pe prima pagină a ziarului România liberă şi 42,86% din articolele din ziarul Adevărul.

Date despre studiu:

Analiza a avut la bază un eşantion format din articolele semnate cu numele complet al autoarei sau (şi) al autorului, apărute în România liberă şi Adevărul în săptămâna care includea data de 15 martie (aleasă aleatoriu) în anii 1990, 1995, 2000, 2005 şi 2010.

Carmen Andronache

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • romania inedit romania inedit
    Cataline , din 1995 a inceput in Romania capitalismul de cumetrie !
  • Catalin Catalin
    Da, asa e, paginile de "utile", "vreme", "jocuri" sunt facute im majoritate de femei. Dar ce o fi determinat schimbarea din 95?

Trimite un comentariu

sus