Skip to main content

Dan Diaconescu a fost reţinut pentru 24 de ore

 

Dan Diaconescu, patronul OTV, şi “clarvăzătorulDoru Pârv au fost reţinuţi, în această dimineaţă, de procurorii DNA pentru 24 de ore. Cei doi sunt acuzaţi de şantaj şi ameninţare, scrie HotNews, care citează televiziunile de ştiri.

Publicitate

Potrivit HotNews, la iesirea de la DNA, Dan Diaconescu a spus: "Am fost tras pe sfoara!"

Azi-noapte, la DNA, Pârv a fost confruntat cu Dan Diaconescu. În jurul ore 13.00 cei doi vor fi prezentaţi judecătorilor de la Judecătoria Sectorului 1 cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Patronul “televiziunii poporului” şi realizatorul TV Doru Pârv sunt acuzaţi că ar fi cerut 200.000 de euro de la primarul comunei Zarand, Ion Moţ, pentru a nu difuza pe OTV un film cu averea presupus ilicită a edilului.

Ce a declarat avocatul lui Dan Diaconescu ?

  • Avocatul lui Dan Diaconescu, Daniel Fenechiu, a declarat după reţinerea clientului său că este un dosar politic împotriva patronului OTV.
  • Fenechiu a mai spus că a atacat ordonanţa de reţinere şi că, azi-noapte, nu li s-a prezentat nicio probă în dosar.
  • Avocatul lui Dan Diaconescu, care îl apără şi pe Doru Pârv, a declarat că procurorii DNA l-au pus oficial sub învinuire pe Dan Diaconescu, pe care îl acuză de şantaj şi ameninţare directă sau indirectă.
  • Apărătorul celor doi a mai declarat că invinuirea lui Diaconescu este un lucru suspect şi că procurorii DNA l-au reţinut pe Dan Diaconescu azi-noapte până la sosirea lui Doru Pârv de la Arad pentru a fi audiat.
  • La audieri, Doru Pârv a spus că nu a cerut bani ci că şi-a recuperat o sumă de bani pe care i-o datora primarul Zarandului în schimbul unor servicii de clarviziune, a mai spus Fenechiu.

Articolul integral, pe HotNews.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • Bineinteles ca nu este vinovat si ca este o inscenare politica, un atac asupra liberatilor omului simplu, impotriva libertatii presei si a simbolului libertatii in Romania, care este Dan Diaconescu! Sa va fie rusine tuturor celor care-l criticati si-l blamati: este singurul om care te lasa sa vorbesti necenzurat, ajuta multi oameni necajiti si are un caracter integru!
    RUSINE!
  • iar o demonstratie a masinariilor din politica romaneasca, care cand nu mai au nevoie de unul.... intelegeti ce vreau sa spun
  • Este o diversiune creata de PDL pentru a ne distrage atentia de la problemele reale pe care le are Romania... vezi taierea pensiilor si a salariilor.
  • Ori te arunci, ori stii ceva dinainte :)
    I-au dat mandat de RETINERE pentru 24 de ore, iar ARESTAREA pentru 29 de zile se judeca dupa-amiaza.
  • E primarul din Zarand sau din Arad, ca m-ati ametit rau de tot... Rog atentie mai mare la detalii. Primarul uneia dintre localitati s-ar putea supara...
  • e o confuzie in titlu. diaconescu nu a fost arestat preventiv la ora difuzarii stirii tale. era retinut, e o mare diferenta

Trimite un comentariu