Skip to main content

DERAPAJ: B1, avocatul apărării în cazul anchetei lui Tolontan legată de patinoarul din Braşov

 

ACTUALIZARE: Potrivit reprezentanţilor B1 TV, filmul despre patinoar a fost realizat de către o televiziune locală - RTT Braşov.

Publicitate

În seara asta vă vom arăta marea dezinformare şi minciună”. Aşa a introdus Radu Moraru, aseară, un film despre patinoarul de la Braşov. A continuat:

“Se face ceva bine în România, trebuie neapărat desfiinţat şi acel patinoar, dar şi cei care l-au făcut, adică primarul. Haideţi să vedeţi acest material, şi cred că nu e nimic de comentat”.

Filmul prezentat la B1 TV îşi propune să demonteze ancheta Gazetei sporturilor legată de construcţia la suprapreţ a patinoarului. Cătălin Tolontan observă, pe blogul lui:

“Cu ritmicitate de publicitate, B1TV difuzează de miercuri un film care atacă investigaţiile de presă despre patinoarul de la Braşov » Montajul a apărut la o zi după ce 100 de deputaţi au semnat pentru înfiinţarea unei Comisii de Anchetă.”

Materialul video prezentat de B 1 nu este însă asumat. Nu se ştie cine este autorul. Cert este doar că nu a fost difuzat pe bani.

Filmul nu e publicitate, e informaţie publică, o poate difuza oricine doreşte”, a precizat pentru Cătălin Tolontan Cristina Ene, şefa de vînzări de publicitate de la B1TV.

Cât despre informaţiile din secvenţele video: “Sunt anonime şi false”, spune Cătălin Tolontan.

"Cum materialul video este redactat la persoana întîi, “nu ca să ne scuzăm” şi “să aducem în Braşov” sînt exprimări care apar în film, Gazeta a contactat oficial Primăria condusă de George Scripcaru", mai scrie Tolontan. "La întrebarea dacă are vreo legătură cu filmul şi, dacă da, cît a costat acesta, Primăria a spus că va răspunde în termenul legal de 30 de zile."

gsp-patinoareISTORIC: O investigaţie GSP a arătat că patinoarul de la Braşov a fost construit cu 12 milioane de euro, un buget de trei ori mai mare decât cel cheltuit pe construcţia unui complex similar, în Ungaria. Investigaţia GSP preciza că Ministerul Dezvoltării şi Primăria Braşov au plătit 12 milioane de euro firmei MBS, deţinută de consilierul PD-L Gabriel Szilagyi. În Ungaria, în creştere economică, acelaşi gen de patinoar olimpic acoperit a fost construit, în 2006, cu 4 milioane de euro. Un episod din investigaţia GSP, AICI.

Filmul de pe B1, AICI.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Interesant linkul de la @spectator. Curios ca nimeni nu vorbeste despre el. Nu stiu cum e cu patinoarul nostru, daca au dat tunul sau nu, dar imi este foarte clar ca se incearca cu disperare sa se aranjeze lucrurile ca sa para asa. Nu e important adevarul aici, e important sa se faca campanie electorala. Prin orice mijloace posibile. Minimizam meritele opozitiei si ii exageram greselile, in acelasi timp minimizam greselile noastre si maximizam meritele noastre. Cine are gura mai mare (mai multe ziare, mai multe televiziuni, mai multe posturi de radio) iese invingator, indiferent care e adevarul. Si pana la urma toti se razboiesc in tara asta, dar nu ca sa imbunatateasca lucrurile, ci ca sa ajunga la ciolan.
  • daca urmariti un pic filmuletul in cauza, care a fost rulat pe postul RTT de vreo cateva ori cu primarul George Scripcaru in platou, vetzi intelege ca este scris de niste jurnalisti, care de profi ce sunt si cât de mandri sunt de realizarea lor, au uitat sa „semneze“. Evident, pseudoziaristii nu sunt din categoria celor „arvuniti“, dupa cum au iesit la atac. sa fim seriosi. este detergentul folosit pentru albirea rufelor de la Primaria Brasov şi de la CNI. Am cerut să fie postate pe site-ul primariei cotnractele, subcontractele, facturile si devizele de lucrari. daca totul e chiar pe bune, de ce credeti ca nu se da curs unui astfel de demers? cat despre modul cum mimeaza DNA la Brasov ca face ancheta in acest caz, este o alta poveste tragi-comica...
  • Zucul, sper ca numele nu e frantuzesc, daca ne afiliem o afacere proprie unei afaceri cu alt patron se numeste firma capusa! Plus ca denatureaza insasi ideea blogului, face dintr-o intreprindere a libertatii personale o gainarie. Dar poate explici matale cum doamne-iarta-ma de blogul lui Tolo (de la Tolontan) are publicitate tot de la Arcon? Care Arcon face afaceri in domenii ale Ministerului dezvoltarii regionale, care minister nu percuteaza nici la santajul gsp-tolo cu dezvaluirile, drept pentru care dezvaluirile depasesc recordul mondial de timp, mai ceva decit watergate? Dar de ce se numeste arcon, aproape ca arcom? Marca veche si cunoscuta? E un soi de Adibas?
  • @Liviu Iordache: da, e corect. blogul lui tolontan e inca un brand afiliat gazetei sporturilor. E un alt mediu in care pot fi exprimate articole idei sau pareri emise de echipa pe care el o conduce. Care ar fi problema? Ancheta facuta de televiziune? Pai care televiziune a facut-o? De ce e la persoana 1? Nu desfiinteaza nimic "ancheta" asta, ci adanceste in mizerie...
  • Lipsa totala de profesionalism, inceputa de gsp, continuata, din pacate de acest blog! Aici este vorba de corectitudinea datelor sau de cine cu cine tine? Numele meu este Lucian Oprea, Liviu Iordache este un pseudonim, in care am semnat mult in presa, am facut zeci de anchete cu baze sportive inclusiv la gsp, inainte de tolontan, asa ca va pot spune: ancheta facuta de televiziune desfiinteaza murdaria improvizata de tolontan si ceilalti nefericiti. Apropo, pe blog, astazi, tolontan posteaza un articol scris de subalternii lui de la gsp. E corect?
  • Uite, un link despre patinoarul din Ungaria.
    http://epiteszforum.hu/node/6409
    Se poate traduce din ungureste cu google.

    Am incercat sa postez acest link si pe blogul lui Tolontan dar... nu mi-a mers!
    Multe incercari... tot atatea rateuri... link-ul n-a trecut de moderare.

    Sanatate tuturor!
  • Se poate verifica foarte usor: RTT este televiziunea lui Scripcaru. Ca si cotidianul Monitorul Expres sau cea mai profitabila agentie de publicitate din oras. Toti brasovenii stiu asta.
  • --se stie ca B1 e televiziunea portocaliilor,dar banii ce se baga acolo sunt bani de la bugetul public.Cat de josnici au ajuns B1 si EVZ ,cainii de paza ai partidului portocaliu se vede cu ochiul liber.

Trimite un comentariu