Propunerea legislativă care viza, în principal, depolitzarea conducerii televiziunii şi radioului public a fost respinsă astăzi de Senat, scrie Mediafax. Proiectul de lege a fost respins, în prealabil, şi de Camera Deputaţilor.
Propunerea legislativă a primit 41 de voturi împotrivă, 17 voturi pentru, iar 14 senatori s-au abţinut.
Ce se va întâmpla în continuare?
Potrivit senatorului Radu F. Alexandru (PDL), pentru moment se va reveni la vechea lege, cu posibilitatea ca într-o sesiune viitoare să fie elaborată o altă lege.
“A retrimite acum legea la comisie este un demers absolut irelevant. Aveţi posibilitatea ca prin votul dumneavoastră fie să acceptaţi această nouă iniţiativă legislativă sau să rămânem în continuare pe forma veche a legii şi, într-o sesiune următoare, să încercăm o lege mai bună. Putem vota pentru sau împotrivă acum, iar funcţie de asta vom găsi calea cea mai potrivită”, a declarat Alexandru.
Istoric
„Noi avem sentimentul că am facut un lucru bun”, declara, la momentul respectiv, Radu F. Alexandru
„Noi avem sentimentul că am făcut un lucru bun, care înseamnă un pas înainte, o şansă. Nu suntem atât de naivi să credem că s-au rezolvat toate probleme, dar este o şansă pentru depolitizarea SRR şi SRTV. Este o lege care aparţine în egală măsură fiecărui membru al comisiei de cultură.(…) Dorinţa noastră, reclamată de realitate, este că până la sfârşitul actualei sesiuni să putem să instalăm noul Consiliu de Administraţie (CA) şi conducerea SRR şi SRTV“, spunea Radu F. Alexandru- potrivit HotNews.
Sergiu Nicolaescu – “În cadrul Comisiei de Cultură ne-am pripit”
În timpul dezbaterilor din plen, Sergiu Nicolaescu, a cerut retrimiterea proiectului la comisie, pentru rediscutare.
“Vreau să-mi fac mea culpa. Astăzi de dimineaţă m-am întâlnit cu nişte sindicalişti din cadrul SRTV şi SRR. Concluzia la care am ajuns este că în cadrul Comisiei ne-am pripit. Eu v-aş ruga să faceţi o excepţie şi să amânaţi discutarea acestei legi pentru că, în condiţiile actuale, eu nu pot să o mai susţin”, a spus Nicolaescu.
Sergiu Nicolaescu nu a găsit înţelegere la colegii din Senat, propunerea sa fiind respinsă cu 61 voturi.
Cum a ajuns o lege votată în unanimitate de comisia de Cultură să fie respinsă de Senat cu 41 de voturi?
A mai trecut ceva timp de la protestele ONG-urilor şi s-au ridicat şi alte voci care au criticat noua lege.
Ce articole au circulat pe Facebook. Protest în uniforma militară, peste 2.000... »
La noi moare, la ei prosperă. Presa japoneză sfidează criza. Cum se luptă zi... »
Dan Filoti, în conducerea editorială a Digi Sport... »
Ce articole au circulat pe Facebook. Un nou tip de lanţ uman: nişte necunoscu... »
Costin Ștucan pleacă de la Dolce Sport la Sport.ro... »
Doi directori de agenții de media despre piața în 2012. Scade sau își revin... »
Legea era o mascarada. Ce te poti astepta de la o doamna care confunda tvr hd cu tvr hunedoara?