Mona Dîrțu, fost redactor șef al săptămânalului Money Express este noul consilier al președintelui TVR Andi Lăzescu. Mona Dîrțu este unul dintre cei mai vechi colaboratori ai lui Andi Lăzescu. Ea a lucrat cu actualul șef al TVR la Iași, în anii 90, când Lăzescu era șeful Monitorul.
Contactată de paginademedia.ro, Mona Dîrțu a confirmat noua poziție de consilier pe strategie și dezvoltare.
Mona Dîrțu este al treilea consilier adus de Andi Lăzescu, după ce șeful TVR i-a inclus în echipă pe Dan Radu (unul dintre fondatorii Montiorul) și pe Anca Gheorghe (cu care Lăzescu a lucrat când era în Consiliul de administrație al TVR, în 2001).
CARTE DE VIZITĂ
- La bază este profesor de chimie-fizică, dar nu a profesat niciodată. A intrat în presă la Iaşi, la vechiul Monitorul - un cotidian construit de echipa Opiniei studenţeşti – unde a fost pe rând reporter, şef de departament şi redactor şef adjunct. A făcut o pauză de presă în perioada 2000-2004, iar în vara lui 2004 a venit la Bucureşti, ca editor coordonator şi mai apoi redactor şef la Business Magazin. În 2006, la puţin timp după ce Business Magazin a împlinit doi ani, a trecut la Realitatea-Caţavencu alături de şase oameni de la Publimedia şi a lansat Money Express.
Citește și:
- Mona Dîrţu şi-a dat demisia din funcţia de redactor şef al Money Express
- Mona Dîrţu: Cititorul se aşteaptă, în primul rând, să nu-i insulţi inteligenţa
- Războiul nervilor: uite concedierea (colectivă), nu e concedierea, la Money Express!
- Încă un consilier pentru Alexandru Lăzescu – Dan Radu
- Anca Gheorghe se întoarce în TVR și va fi consilier al lui Andi Lăzescu

Opreste-te Lazescule!
Ce faci? Aduci toti moldovenii la TVR?
D-le Lazescu, ma intreb si io …nu credeti ca un consilier in TVR ar trebui sa aiba experienta practica in televiziune, ca dvs oricum nu aveti? nu e mai normal sa aveti consilieri niste producatori tv ca sunt destui experimentati, inclusiv la tvr. eu asa cred. ca de manageri, e plina lumea zau…
si restul trupei? sorin simon? costel stroescu? sunt si astia competente maxime, ce naiba……….
pai, cum sa se opreasca, imparte si el cate un loc caldut la stat alora de raman p+afara din privat, mai ales pe criza asta
1. Lazescu…scoate banii(mai ai de platit colaboratori de pe vreama MIX FM…( daca nu ma inseala memoria si nu ma insala!)
2. Nu uita, te rog, de Carol Sebastian, un basist de frunte, trebuie si el adus “la loc cu verdeata”
E o persoana competenta. Bravo ei!
competenta in televiziune?! cum? nu a lucrat o zi in domeniu…e cu totul altceva decat presa scrisa.
Dar in interiorul TVR-ului, nu erau persoane COMPETENTE?
sa speram ca la atatia consilieri capabili o sa mearga si TVR mai bine si nu o sa ne mai puna sa platim taxa aia
NU. Sigur in interiorul TVR NU SUNT persoane competente. Nu ca Andi ar vreun competent, dar oricum el si trupa asta adunata de el par sa fie altceva decat coclitii aia din TVR.
doamna ce stie despre televiziune? Am indoieli ca pricepe ceva si despre presa scrisa…Sa fim seriosi… domnul asta, Lazescu va face doar niste spagi cu eternul si fascinantul Titi Dinca. Consilerii astia sunt doar de fatada
doamna e prietena cu cine trebuie. daca nu era lazescu, o angaja dan radu, strategul care a pus pe butuci saptaminalele publimedia. lista e oricum deschisa
Mai Adi.
Vorbesti PROSTII!
Sigur, nu-s toti competenti DAR exista multi profesionisti. Doar ca le lipsesc PILELE. Intelegi?