Skip to main content

Gold FM se transformă în “tonomat”

 

Radio Gold FM renunță la “vorbe” pe post (inclusiv la moderatori) și se transformă într-un post “tonomat”. Decizia a fost anunțată ieri angajaților și afectează cinci realizatori.

Publicitate

Călin Husar, director Gold FM și Radio Guerrilla, a declarat pentru paginademedia.ro că postul va continua să funcționeze în noul format și că “încercăm să găsim soluții” pentru cei cinci moderatori. Raluca Moianu, director de programe Gold FM, are o ofertă de a rămâne consultant. Detalii, în continuare:
Este o decizie de criză”, spune Călin Husar, șeful celor două radiouri din grupul Realitatea Cațavencu în legătură cu măsura de la Gold FM. “Playlist-ul rămâne același, doar că am renunțat la moderație”, explică el.

Gold FM a fost lansat la sfârșitul lui 2008, pe frecvența fostului Radio Total cu un format muzical orientat pe “Goldies”. Pe acest format funcționează și Radio Romantic (Intact). Romantic a renunțat la emisiuni și la știri anul trecut, în vară.

Gold FM rămâne fără moderație și fără moderatori. Ce se va întâmpla cu aceștia?

Călin Husar:

“Vorbim de 4-5 moderatori, pentru că, în mare parte, structura Gold FM era comună cu Guerrilla – corpul tehnic și administrativ. Pentru moderatori, încercăm să găsim soluții, încercăm să îi păstrăm”.

Singurele "vorbe" de pe Gold FM rămân știrile, buletinele fiind preluate de la Radio Guerrilla.

Călin Husar nu exclude o relansare a postului, dacă piața își revine:

“Este o soluție cu care putem să așteptăm vremuri mai bune”, spune el

Raluca Moianu era director de programe la Gold FM. Ce va face ea?

Am o ofertă de a rămâne la posturile de radio, dar nu am luat încă o decizie”, a declarat ea pentru paginademedia.ro.

Din informațiile paginademedia.ro, costurile lunare ale Gold FM se ridicau la aproximativ 20.000 de euro, sumă neacoperită de încasările din publicitate.

Ajustări la Radio Guerrilla

Radio Guerrilla își acoperă costurile, spune Călin Husar. Totuși, în condițiile noilor norme privind drepturile de autor, se va umbla la salarii.

Husar:

“Este posibil să fie făcute mici ajustări la Radio Guerrilla, dar în niciun caz mai mari decât cele de pe piață”.

Decizia de la Gold FM a fost semnalată de un comentator de pe paginademedia.ro.

Citește și:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Salut, de cateva zile am auzit-o din nou pe Alina Dimitriu la matinal pe GOLD. stie cineva mai mutle despre asta ? reapar vocile pe Gold ?
  • Mare pacat. Eu sunt dependent de radio, ma obisnuisem cu ei, ii ubeam chiar, am participat la toate concursurile lor, la emisiunile moderate, ce sa zic....play-listul asta e cam aiurea, e mai multa muzica romaneasca, adevarat, asta e un lucru bun, dar vad ca nu cine stie ce. Nu toate piesele romanersti pot fi la nivel "gold" si ca sa pui doar ca sa fie.... nu prea merge. Eu plec dupa Luci Boariu la City Fm. Dar o sa-mi fie tare dor de vocea unica a Alinei Dimitriu... in tara asta merita pusa bomba si stinsa lumina.
  • cool, mai nou pe frecventa Gold Fm se difuzeaza promo-uri si concursuri de la Radio Guerilla… e clar ca numai in Romania se poate asa ceva:)…no comment
  • cool, mai nou pe frecventa Gold Fm se difuzeaza prom-uri si concursuri de la Radio Guerilla...e clar ca numai in Romania se poate asa ceva:)...no comment
  • ISTORIA SE REPETA DIN NOU. De data aceasta si mai jenant, dureros, de-a dreptul penibil, cum transforma multi manageri din marea familie a Realitatii Catavencu radioul acesta... Au pus pe butuci Radio Total concediind in masa oameni cu vasta experienta in radio, acum repeta povestea cu mana de oameni profesionisti de la Gold - trist dar adevarat. Aiurea este cand intra stirile si se aude muzica peste stiristi, chiar daca se spune ca sunt preluate de la Radio Guerilla. Multumesc tuturor celor profesionistilor care au dat viata si pe care ii ascultam alaturi de colegi, la serviciu, in fiecare dimineata la Gold Fm, pe vremuri Radio Total si constat cu tristete pentru a 1000 oara ca traim intr-o tara unde cultura, informatia de calitate, interventile inteligente la radio - dispar facand loc inculturii, prostiei, impertinentei, grotescului. Jos palaria pentru Raluca Moianu, Johann, Alina Dimitriu, Boariu. Sper ca viata sa le daruiasca o alta sansa si sa-i auzim din nou.
  • Radio tonomat !?!?!?!? Dati-l ma afara pe Ala care vine cu o asemenea propunere. Daca el e directorul atunci si acum este cel mai vinovat de situatie. Sunt radiouri locale, e adevarat, in orase mari ale tarii, vreo doua - trei radiouri, care scot 18-20.000 de euro pe luna si nu reuseste Glod Fm !?
    Dati-l afara pe Ala fratilor !!!!!!!!!!!!!!
  • Imi pare rau de decizia luata, ca totul se transforma in "tonomat". Nimic nu mai are viata in lumea asta... nici macar radioul nu mai graieste. Personal, il ascultam frecvent pe Lucian Boariu care prin vocea lui transforma "vizibil", sau mai degraba auditiv, emisiunea lui. Pacat ca "Omul sfinteste locul" nu-si mai gaseste locul.
  • Este o adevarata tampenie ,sa te debarasezi asa ,de oameni de radio valorosi ca Moianu, Johann, Moga, Dimitriu, Boariu.Cheltuiala cu acestia era atat de mare?
  • Saptamina trecuta a fost pe Valea Prahovei.... Gold FM a batut pina la Predeal. S-ar putea sa bata si dupa....dar eu facui la stinga spre Piriul Rece...
  • @ pentru patrie
    asa cum iti spuneam si mai sus, mihai dinu a facut trecerea de la total la gold, pe care l-a dus pana in urma cu jumatate de an, adica 6 luni...lol.
    acum, 6 luni mai tarziu... ghici ce? dinu revine si la gold...lol
  • Draga ana, la gold era un alt om care facea playlistul, ca sa fi si tu mai bine informata decat e cazul, respectiv mircea oculeanu, care a fost mutat de pe guerrilla(unde a facut 5 ani la rand playlistul) pe gold acum sase luni, iar acum ... probabil ca mihai dinu va face la dublu :D...lol

Trimite un comentariu