Skip to main content

THR: Marketingul destinaţiilor turistice este specializarea noastră principală. ANETA BOGDAN: THR crede că românii sunt needucați și neinformați

 

Ofensiva THR din ultimele zile, pe strategia "ce vedeți nu-i adevărat" este năucitoare”, spune Aneta Bogdan, managing partner Brandient. Reacția Anetei Bogdan vine după ultimele declarații ale reprezentanților THR, care au spus că “Strategia noastră este să fim “specialişti” şi nu “generalişti” (poziția lor, în articol).

Publicitate

Zilele trecute, Brandient și-a expus punctul de vedere legat de brandul de turism. “THR nu este specializată în consultanță de brand. Nu “oricine” stăpânește mecanismele de strategie și cele creative”, a spus Brandient. THR a reacționat: “Marketingul destinaţiilor turistice este specializarea noastră principal”. După ultima reacția a THR, Aneta Bogdan vine cu declarații directe la adresa firmei spaniole.

Aneta Bogdan, MBA Chartered Marketer, managing partner Brandient, pentru paginademedia.ro:

“Când ți se întâmplă așa ceva cred că poți lăsa o clipă politețea și convențiile la o parte și poți să spui ce gândești. Pentru ce face THR acum, englezii au o expresie foarte potrivită: "to add insult to injury". Într-o traducere aproximativă, înseamnă să împingi un bătrân pe scări și pe urmă să-l întrebi râzând de ce aleargă.”

“În acest spirit, THR consideră românii niște oameni needucați și neinformați care văd prima oară în viața un consultant și un logo. Ne spun că brandingul este o rudă săracă a marketingului. Ne explică cum designerii desenează cam toți la fel și de aceea, după munca asiduă de luni de zile a 6 designeri, munții și văile se transformă într-o frunză identică dintr-o bază de imagini.”

Ultimele declarații ale THR și ale Anetei Bogdan:

Răspunsul THR cu privire la experienţa companiei în domeniul brandingului

În urma afirmaţiilor facute de D-na Aneta Bogdan, managing partner Brandient – companie finalistă alături de noi în licitaţia privind brandul turistic al României, D-l Eulogio Bordas Rubies, Preşedintele THR, doreşte să facă următoarele clarificări:

D-l Eulogio Bordas şi-a început cariera în consultanţă în industria turismului în anul 1971 într-un moment în care aceasta creştea accelerat in Spania. In 1985 a fondat compania THR împreună cu câţiva parteneri. In acel an compania a avut oportunitatea extraordinara sa pioniereze la nivel mondial şi să pună bazele conceptului de brand turistic de ţară, lucrând pentru Spania într-un context internaţional în care nici o alta ţara nu dispunea de un asemenea vehicul de marketing. Dupa această experienţă THR a avut ocazia sa lucreze în aprope 100 de proiecte de dimensiuni variate în 62 de ţări ale lumii.

Marketingul destinaţiilor turistice este specializarea noastră principală. Strategia noastră este să fim “specialişti” şi nu “generalişti. Concentrând obiectul nostru de activitate în industria turismului suntem convinşi că suntem cel mai bine pregătiţi să oferim valoare adăugată clienţilor noştri, pentru că stapânirea secretelor acestei industrii vine doar după foarte mulţi ani de experinţă. Fiind vorba de o industrie specială cu un grad de complexitate greu de patruns de către companiile generaliste, am reuşit întotdeauna să înţelegem mai bine segmentele de consumatori, competiţia între destinaţii, tendinţele de piaţă şi să vedem înaintea altora oportunităţile. Rezultatul abordării noastre se reflectă în strategii mai bune de afaceri şi în strategii mai bune de brand care să le susţină. De exemplu în fiecare an comandăm un volum semnificativ de cercetare de piaţă cu privire la cererea turistică, motivaţii, comportament, tendinţe etc. Aceste cercetări ne sunt de foarte mare ajutor în dezvoltarea unor strategii eficace şi eficiente pentru clienţii noştri.

Branding-ul nu este o disciplină independentă; dar este una dintre cele mai importante componente a Marketing-ului. În cadrul industriei noastre abordăm brandingul în mod holistic ca parte a unei viziuni globale de marketing. Suntem consultanţi în marketing turistic şi asta include proiectarea, crearea şi implementarea de branduri turistice împreună cu identităţile lor vizuale. În unele cazuri lucrările noastre sunt de tip "serviciu complet" ce include toate fazele menţionate pe scurt mai sus (Andora, Insulele Canare, Argentina, Bolivia, Cancun, State of Para (Brazilia), Dubrovnik etc.). În alte cazuri ne limităm la faza de proiectare a brandului turistic fără să realizăm noi identitatea vizuală (Spania, Grecia, Istria, Croatia - diagnoză, Cuba, Chile etc.). Dar toate acestea sunt parte a procesului complex de branding şi contribuie la creşterea continua a cunoştinţelor şi experinţei noastre, fapt ce conduce mai departe la servicii specializate mai bune acordate clientilor noştri.

În opinia noastră, în cazul României, primele 3 faze ale proiectului (stabilirea imaginii României prin ample cercetari de piaţă; apoi determinarea avantajelor competitive şi poziţionarea strategică a produsului turistic al României) au fost şi sunt de o importanţă crucială în reuşita proiectului. O companie generalista, din punctul nostru de vedere ar fi avut dificultăţi majore în această parte a proiectului. Poate şi de aceea în prima fază a licitaţiei am fost cotaţi din punct de vedere tehnic pe primul loc între toţi candidaţii. De asemenea considerăm că faza 5 a proiectului (strategia de implementare a brandului şi strategia de comunicare) ar fi ridicat dificultăţi majore unei companii generaliste de branding tocmai prin natura specială a produsului.

Cu toate cele afirmate mai sus, dorim insă să transmitem mesajul că respectăm companiile generaliste de branding şi că rolul acestora este de multe ori important chiar în cadrul unor proiecte specializate în turism. Compania Saffron cu care D-na Aneta Bogdan (Brandient) a participat la licitaţie, este în acest moment pe lista noastră scurtă pentru constituirea unui consorţiu în vederea unui proiect internaţional de anvergură foarte mare, ce trebuie să înceapa până la sfârşitul anului.

În incheiere dorim să transmitem industriei media din România că am dori să discutăm mai mult despre brand-ul turistic pe care l-am proiectat; despre poziţionarea sa strategică; despre faptul că acceptarea atributelor, valorilor şi a personalităţii acestuia de către Români este foarte importantă pentru reuşita implementării; despre orizontul de timp îndelungat care îi aşteaptă pe Români pentru a face paşi siguri în dezvoltarea profesionista a industriei turismului; şi de ce nu despre „grădinăritul de care trebuie să se apuce”. Credem cu tărie că am aşezat în aceste luni fundaţii solide pentru dezvoltarea turismului în următorii 10 ani în România. Este datoria autorităţilor, a reprezentanţilor industriei turismului şi a fiecărui Român să ducă aceasta muncă mai departe. Prezentarea noii identităţi vizuale a brandului, aşa cum a avut loc la Shanghai, poate fi doar una din multitudinea de componente ale unei lansări de brand turistic. Operaţiunile de lansare necesită în continuare o planificare şi coordonare atentă a acestor componente din partea autorităţilor.

Eulogio Bordas Rubies
Reprezentant legal al asocierii THR Asesores en Turismo, Hotelería y Recreación SA / Taylor Nelson Sofres SA

Aneta Bogdan, MBA Chartered Marketer, managing partner Brandient:

Ofensiva THR din ultimele zile, pe strategia "ce vedeți nu-i adevărat" este năucitoare. Când ți se întâmplă așa ceva cred că poți lăsa o clipă politețea și convențiile la o parte și poți să spui ce gândești. Pentru ce face THR acum, englezii au o expresie foarte potrivită: "to add insult to injury". Într-o traducere aproximativă, înseamnă să împingi un bătrân pe scări și pe urmă să-l întrebi râzând de ce aleargă.

În acest spirit, THR consideră românii niște oameni needucați și neinformați care văd prima oară în viața un consultant și un logo. Ne spun că brandingul este o rudă săracă a marketingului. Ne explică cum designerii desenează cam toți la fel și de aceea, după munca asiduă de luni de zile a 6 designeri, munții și văile se transformă într-o frunză identică dintr-o bază de imagini. Ne spun că ei au inventat brandingul de țară și că marile firme de branding (care chiar au inventat brandingul) sunt doar niste "generaliști" care ar fi avut mari dificultăți în exprimare dacă ar fi trebuit să facă un astfel de proiect.

Generaliștii de care vorbește Dl Bordas sunt Landor, Wally Olins, Future Brands, Siegel & Gale - care sunt corifeii acestui domeniu de expertiză, lucru care poate fi confirmat în cărți de specialitate sau, pentru cei mai grăbiți, pe Google. Într-un acces de generozitate, Dl Bordas anunță azi că s-ar putea să-i ofere ceva de lucru lui Saffron - deocamdată l-au pus pe lista scurtă!

Ceea ce de asemenea știu toti participanții la licitație este că, deși un comunicat MT în noiembrie 2009 menționa experiența în branding de 21 de ani a dlui Bordas - cifră cu care nici nu s-ar fi calificat în finala licitației - iar chiar domnia sa declara la televizor acum 2 zile că "în cei 25 de experiență etc", formularul de licitație va rămâne pentru vecie completat cu numărul câștigător de 38 de ani. În urma sesizărilor din presă asupra acestei discrepante evidențe, dl Bordas a revenit azi cu grăbire amintindu-și că a fost angajat la o firmă de turism încă din 1971, și implicit s-a apucat de branding din prima zi de lucru.

Chiar fără mari iluzii că se poate schimba ceva, cred că toți profesioniștii români care au habar de branding, marketing, comunicare, design, trebuie să riposteze la această mascaradă - e o problemă de conștiință profesională. Eu, cel puțin, renunț o clipă la eleganța de salon și spun direct: poziționarea e greșită, iar designul are (cel puțin) probleme de proprietate intelectuală. România merită un proiect de valoare și cu șanse de a ridica industria românească de profil. Faptul că există un aparat de PR (susținut de români, atenție!) care luptă pentru propriul scaun în detrimentul interesului național în acest proiect, ne poate duce doar cu gândul la criza morală în care suntem ca națiune.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • pai normal, noi livram pentru clienti externi, iar madam Udrea da bugetul unui butic din Spania... daca nici noi (Romania) nu avem super designeri (vezi in scolile de design din Spania si Franta cati sunt).. si mai mult decat atat de ce sa nu trimitem bani afara decat sa ii dam in interior... pana nu o sa plece toti cei de la conducere (cu tot cu opozitie) intre 4 scanduri in Romanica noastra nu o sa mai fie lumina... o sa citim numai Bacovia :(
  • Bravo Aneta!!!!! Tine-o tot asa.Ai o echipa de profesionisti si merita sa ti piept la tot ce declara D-l Eulogio Bordas. Pentru cei care nu stiu ce au lucrat cei de la Brandient, trageti cu ochiul la pagina lor de web. Mult succes echipei "Brandient". O intrebare: Unde sunt celelalte firme de brand din Romania? Pe ei nu-i intereseaza "generalismul" in care sunt incadrati? Rusine!!!
  • Strugurii sunt acri?!

    Pai da' de ce mai trimitem designeri sa faca facultati de arte grafice. Mai bine ii trimitem la politehnica sau luam chiar si primul contabil care stie sa intre pe un site si sa dea copy paste. Si sa le dam si o gramada de bani pentru merit.

    Daca tot suntem la exercitiul asta, fara sa caute cineva pe site-urile respective, stie cineva cum se diferentiaza Spania fata de Grecia ca tari la mediterana in APAC? Cum se pozitioneaza? Ce imagine are turistul Japonez in minte cand se gandeste la Spania? Nu? Fix asa de bine se descurca 'specialistii' THR, lol.

    Pretty lousy. Putea sa fie oricine, nu numai Brandient.

Trimite un comentariu