Skip to main content

27 septembrie: Măsuri de reorganizare internă la TVR

 

Consiliul de Administraţie al Televiziunii publice a aprobat, vineri, un plan de reorganizare internă ce urmăreşte, potrivit reprezentanţilor instituţiei, să "elimine risipa", să eficientizeze procesul de producţie şi să ajute la recâştigarea reputaţiei TVR, scrie HotNews.ro. Au fost înfiinţate un departament de urmărire a bugetelor, un Colegiu Editorial, departamentul Academia TVR, a fost reorganizată Direcţia Editorială şi a fost reînfiinţata o structură de gestiune a proiectelor de film. O bună parte dintre măsurile decise vineri au fost prezentate de Alexandru Lăzescu, preşedinte-director general al TVR, în cadrul unei întâlniri cu presa ce a avut loc în urmă cu o săptămână.
Măsuri de reorganizare internă la TVR

Publicitate

România a cheltuit circa 450.000 de euro pentru Organizarea Zilei Naţionale a României şi lansarea brandului turistic la Shanghai la 29 iulie, scrie Jurnalul Național. Pe lângă cei 190.000 de euro alocaţi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului din fonduri europene pentru lansarea brandului turistic de la Shanghai au mai fost cheltuiţi bani şi de Ministerul Afacerilor de Externe (MAE). Suma alocată de MAE se ridică la circa 240.000 de euro. "Bugetul alocat Săptămânii culturale a României şi desfăşurării Zilei Naţionale la EXPO 2010 a fost de aproximativ 237.156 de euro, din care: 157.667 euro pentru transportul internaţional şi intern a 140 de persoane, 10.568 euro pentru diurnă, 14.962 euro pentru asigurarea cazării cu o durată minimă de trei nopţi de persoană, circa 42.000 euro pentru transportul instrumentelor Or­ches­trei Naţionale Radio, închiriere instrumente, precum şi închiriere scenotehnică pentru spectacolele susţinute în afara Pavilionului României. Pentru recepţia oferită de ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, cu ocazia Zilei Naţionale, la care a participat Comisarul Gene­ral al EXPO 2010, Hua Junduo, alături de alţi 300 de invitaţi au fost cheltuiţi circa 12.000 euro", potrivit direcţiei de comunicare al MAE.
450.000 euro risipiţi la Shanghai

Criza nu i-a oprit pe specialiştii din advertisingul românesc să schimbe job-uri în 2010, chiar dacă mai "potolit" decât în anii de glorie 2007-2008, scrie DailyBusiness.ro. Cea mai importantă mutare, anunata recent în piaţă, este venirea lui Florin Alexandrescu la conducerea Group M România. O altă plecare importantă, care i-a surprins pe publicitarii români, este cea a lui Ovidiu Florea, unul dintre cei mai vechi parteneri ai lui Zoltan Szigeti în conducerea agenţiilor de media integrate în The Group. În august, Bogdana Butnar, şefa MRM Worlwide, agenţia de digital a McCann Erickson, s-a întors la "prima dragoste", agenţia Headvertising. Şi Ogilvy&Mather, agenţia de creaţie a Ogilvy Group România, a înlocuit-o în mai pe Gina Leu , director general, cu Mona Lisa Caravaniez, fost director la Saatchi&Saatchi.
Cele mai importante "mişcări de trupe" din publicitatea locală în 2010

SMS-urile primite de mai multe persoane care au fost anunţate că au câştigat premii oferite de Kiss FM sunt o "tentativă de fraudă" şi nu reprezintă o campanie a postului de radio, au declarat pentru Mediafax reprezentanţii Kiss FM.
Kiss FM: Nu trimitem SMS-uri câştigătorilor concursurilor noastre

Grupul Google şi Eric Schmidt, CEO al companiei, au fost condamnaţi de justiţia franceză pentru defăimare, în cazul unui cetăţean al cărui nume introdus pe cunoscutul motor de căutare sugera calificativele "violator" sau "satanist", scrie Mediafax. Google va trebui să îi plătească persoanei respective daune morale în valoare de un euro şi are la dispoziţie şase luni pentru a lua toate măsurile pentru a pune capăt "acestei infracţiuni", potrivit unei decizii a tribunalului de mare instanţă din Paris, publicată de site-ul legalis.net.
Google şi Eric Schmidt, condamnaţi pentru defăimare

Televiziunea de ştiri CNN, deţinută de Time Warner, îl înlocuieşte pe John Klein, şefului postului în SUA, după ce au pierdut audienţă în favoarea competitorilor de la Fox News, scrie DailyBusiness.ro. Klein a condus CNN SUA timp de 6 ani. Măsura face parte dintr-o strategie de revigorare a liniei de management, după ce postul TV a pierdut poziţia de lider de audienţă pe segmentul de ştiri în favoarea Fox News.
Cum arată bătălia televiziunilor la americani: CNN îl înlocuieşte pe şeful televiziunii din SUA, după ce a pierdut audienţă în faţă Fox News

Dacă aţi crezut cumva că "mogulul de presă" este doar o invenţie românească, vă înşelaţi profund. La începutul acestei luni, "The New York Times" (NYT) a publicat o anchetă incendiară despre "faptele de arme" ale "mogulului original", magnatul Rupert Murdoch, proprietarul giganticului grup de media News Corp, scrie Evenimentul Zilei. Povestea, de fapt actualizarea unui scandal mai vechi din Marea Britanie, are aceleaşi ingrediente ca şi poveştile autohtone. Politicieni, vedete, telefoane ascultate şi multe milioane. Doar că, potrivit anchetei NYT, în scandalul "occidental", oamenii lui Murdoch sunt aceia care ascultă ilegal telefoanele, politicienii de la putere îl susţin, iar banii săi cumpără tăcerea. Singurii care combat sunt jurnaliştii, evident, angajaţi la trusturile concurente.
Mogulul Murdoch - "ochii şi timpanul" Regatului Unit

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu