Skip to main content

Noi șefi la știrile Antenelor

 

ACTUALIZARE: Numirile din grupul Intact au fost anunţate oficial şi de reprezentanţii postului de televiziune. Comunicatul în articol.

Publicitate

Marius Huc, producătorul lui Răzvan Dumitrescu, este noul redactor-șef al Antenei 3, scrie Adelin Petrișor pe blogul său. Marius Huc se va ocupa direct de toate jurnalele și emisiunile postului de știri. Inițial, pentru această funcție a fost propus analistul Radu Tudor, relatează Adelin Petrișor.

În aceeași postare se mai spune că noul redactor-șef al știrilor Antenei 1 este Adriana Pava, fost redactor-șef adjunct pe vremea lui Gică Voicu. Iar Octavian Basoc a fost numit producător general al știrilor Antena 1 și Antena 3.

Radu Tudor

Iată comunicatul:

Intact Media Group îşi întăreşte departamentele de ştiri

Începând cu 1 septembrie, Adriana Pava preia funcţia de Redactor Şef al Departamentului Ştiri Antena 1, iar Marius Huc este noul Redactor Şef Antena 3. Producător General Ştiri Antenă 1 şi Antena 3 este de la aceeaşi dată Octavian Basoc.

"Aceste schimbări survin ca parte a strategiei Intact Media Group pe termen lung, strategie care vizează consolidarea, dezvoltarea şi creşterea brandurilor sale. Procesul a început în mod natural cu numirea lui Alin Romaşcan la 15 iunie în funcţia de Head of News. Cred cu tărie că în acest moment avem o echipă de ştiri foarte putrenica şi, atât eu cât şi Alin Romaşcan, suntem hotărâţi să consolidam această echipă pe termen lung”, a declarat Mihai Gadea, Director General Antena 3.

Adriana Pava lucrează de 12 ani în trustul Intact şi a crescut treptat profesional până la funcţia de Redactor Şef Adjunct Observator 19.

Marius Huc activează de 17 ani în mass media românească, ocupând funcţii cheie în departamentele de ştiri ale principalelor televiziuni din România.

Octavian Basoc are o experienţă de 19 ani în televiziune şi a lucrat numai în departamentele de ştiri ocupând funcţii ca Producător General la TVR şi Producător General şi Director de producţie la Antena 3.

Intact Media Group reprezintă cea mai importantă platformă media din România. Trustul oferă publicului larg şi comunităţii B2B conţinut de calitate, cu relevanţă locală, creat şi dezvoltat de o echipă de profesionişti. Fondat în 1991, Intact Media Group a construit un portfoliu puternic de mărci în televiziune, presă scrisă, radio, online şi producţie.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • Ce-mi place cum isi baga Antena 3 singura mortul in casa :-)) Doi oameni ai lui Vintu conduc acum A3....Hahaha, ce misto! Cind o sa se prinda, va fi prea tarziu...
    Apropo, stiti cumva de ce nu face Razvan Dumitrescu audienta mai mare ca Realitatea pe cel mai bun tronson orar (nou) din prime time? Ehe, mari fraieri astia de la Antena. Vintu ramane un mare, un foarte mare smecher. Acum il face si pe Voiculescu...a pus mina pe conducerea A3. Bravo, Sorinache !

Trimite un comentariu