Skip to main content

1 septembrie: Elena Udrea, despre scandalul frunzei: „O făcătură internă sau externă"

 

Elena Udrea, Ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale, crede că toate controversele legate de lansarea brandului turistic românesc sunt consecinţa unei "făcături" pornite atât din exteriorul ţării, cât şi din mediul intern, menite să compromită imaginea României, scrie Gândul.

Publicitate

"Ştiţi că brandul s-a lansat, cu mare tam-tam, noi eram la Shanghai şi în România tocmai se descoperise, cu un sfert de oră înainte, un site al unei firme de transport care folosea un element din logo, şi anume frunza, pentru ca apoi, după o lună, site-ul să dispară, pentru că firma nu a existat niciodată, nu apare nicăieri la Registrul Comerţului din Irlanda! Ce mai, a fost o făcătură ca să compromită un lucru în folosul ţării care ar trebui susţinut de toată lumea, mi-e greu să spun cât de internă şi cât de internaţională", a explicat Elena Udrea. "Mai multe ar putea spune probabil cei abilitaţi să facă cercetări în acest caz", a mai spus ea, adăugând că ar putea formula şi o plângere penală împotriva autorilor "făcăturii": "Deocamdată n-am făcut-o, vom vedea cum vom acţiona în continuare", a declarat Udrea în cadrul întâlnirii de joi de la Râșnov, care a avut ca scop evaluarea pregătirilor pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European din 2014.
Elena Udrea, despre scandalul frunzei: „O făcătură internă sau externă, pentru a face praf un lucru făcut în folosul ţării”

Noua grilă a TVR Cultural păstrează vechile producții de succes, precum „Literatura de azi” , „Înapoi la argument”, „Teatru pentru toţi„ şi „Memorialul Durerii” şi propune productii noi: „Rezistenţa prin cultură”, „Săptămâna culturală” şi „Clasa de film”, scrie Evenimentul Zilei. Astfel, „Rezistenţa prin cultură”, emisiune prezentată de istoricul Stejărel Olaru va fi difuzată marţea de la ora 21.30. „Săptămâna culturală”, un talk-show cu Ioana Drăgan, se va difuza în fiecare vineri, de ora 13.00. Cea de-a treia producţie nou-intrată în grilă este „Clasa de film”. Moderată de prof.univ.dr. Laurenţiu Damian şi programată în fiecare miercuri de la ora 21.30, emisiunea va cuprinde discuţii în platou şi vizionări. Prima ediţie aduce în atenţie filmul studenţesc al anilor ’80 şi o are ca invitată pe actriţa Cătălina Mustaţă.
TVR Cultural păstrează „Memorialul durerii” și propune trei noi producții: „Rezistenţa prin cultură”, „Săptămâna culturală” şi „Clasa de film”

Mediul digital, cel mai dinamic dintre canalele de comunicare, va aduna în 2014 aproape 97 de miliarde de dolari la nivel mondial, un salt de 75% faţă de nivelul de anul trecut. Aproape jumătate din investiţii se va îndrepta către „search” advertising, urmată de display, scrie Financiarul într-o analiză. Val Voicu, fondatorul regiei online AdEvolution, consideră că România se încadrează în trendul mondial al creşterii substanţiale a investiţiilor în publicitatea pe internet. Investiţiile în publicitatea online vor cunoaşte creşteri spectaculoase în următorii patru ani la nivel global, potrivit celul mai recent studiu efectuat de eMarketer şi Starcom MediaVest. Specialiştii români apreciază că internetul va concura televiziunea în momentul când cele două canale vor avea audienţe comparabile.
Publicitatea online la nivel mondial: + 75%, până la nivelul de 97 mld. $

Noua campanie de comunicare Doncafe dezvoltată de Strauss şi Leo Burnett are ca mesaj-cheie “Bogatia gustului” şi se desfăşoară în perioada octombrie-decembrie, notează Financiarul. Mixul de media cuprinde cele mai importante canale media: TV, out of home, radio, online, presă scrisă şi indoor. Bugetul noii campanii de comunicare este de 4,5 milioane de euro şi cuprinde, printre altele, relaţii publice, acţiuni şi comunicare la punctele de vânzare. De asemenea, Doncafe a ales să comunice caracteristica definitorie a brandului, gustul bogat, prin asocierea cu Maia Morgenstern, un nume de rezonanţă pe scena teatrului românesc.
Noua campanie Doncafe costă 4,5 milioane de euro

Ediţia din 2012 a Jocurilor Olipmice, care vor avea loc în Londra, a strâns deja peste 750 mil. euro (650 mill. lire sterline), cu doi ani înainte de competiţie, scrie DailyBusiness.ro. Targetul total de venituri din sponsorizări pe care şi-a propus să îl atragă Comitetul Olimpic londonez se ridica la 814 mil. euro (700 milioane lire sterline). Sponsorii oficiali ai JO 2012 sunt Adidas, BMW, BP, British Airways, BT, EDF Energy şi Lloyds TSB, la care se adaugă contribuţiile Coca-Cola, Panasonic şi Visa, în calitate de sponsori secundari.
JO 2012 a atras deja peste 750 mil. euro din sponsorizări

UEFA, asociaţia europeană care se ocupă de organizarea competiţiilor fotbalistice la nivel continental, a început să contacteze agenţiile pentru licitarea contului pan-european de publicitate, scrie presa internaţională, notează DailyBusiness.ro. În prezent, organizaţia colaborează cu publicitarii doar pe proiecte punctuale
UEFA vrea publicitate pe termen lung

La patru luni după ce a fost acuzată de fraudă, banca de investiţii Goldman Sachs a lansat o campanie publicitară în SUA, menită să-i îmbunătăţească imaginea serios şifonată, scrie Financiarul. Sunt difuzate deja machete publicitare în publicaţiile „New York Times" şi „Wall Street Journal", campania urmând să fie extinsă la nivel global în câteva luni. Campania publicitară, creată de WPP Group's Y&R, încearcă să asocieze banca „patata" cu energiile „curate" ale viitorului, promovând logoul „Progress is everyone's business" (Progresul este afacerea tuturor).
Goldman Sachs îşi spăla imaginea prin campanii publicitare

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu