Skip to main content

„Dispariţia” soţiei lui Petre Roman face o gaură în bugetele Antena 1 şi OTV

 

Posturile Antena 1 şi OTV au fost amendate cu 15.000 şi respectiv 10.000 de lei pentru cazul "dispariţiei" soţiei lui Petre Roman.

Publicitate

Posturile au preluat un subiect din ziarul Naţional, care spunea că „Silvia Chifiriuc, soţia lui Petre Roman, ar fi fugit de acasă cu copilul”.

Cele două televiziuni au fost sancţionate pentru încălcarea dreptului la propria imagine şi a dreptului la viaţa privată şi de familie a Silviei Chifiriuc. Subiectul lansat în presă de ziarul Naţional a fost tratat în emisiunile Acces Direct (din 27septembrie) şi Dan Diaconescu Direct (difuzată pe 28 septembrie).

Consiliul Naţional al Audiovizualului a primit o reclamaţie din partea avocatului Silviei Chifiriuc în care se spune că “prejudiciul de imagine a fost produs în mod ireversibil”.

Avocatul soţiei lui Petre Roman, prezent la şedinţa CNA de astăzi, a spus că un drept la replică nu ar putea repara prejudiciul de imagine adus Silviei Chifiriuc şi a cerut Consiliului să sancţioneze cele două posturi de televiziune în conformitate cu articolele de lege încălcate.

„Cele două televiziuni trebuie să prezinte punctul de vedere al domnului Roman, s-au încălcat drepturile copilului şi ale familiei doamnei Roman.”, a mai spus avocatul Silviei Chifiriuc.

Cum s-a apărat Antena 1?

“Formatul emisiunii Acces Direct presupune o revistă a presei mondene. Subiectul a fost preluat din ziarul Naţional şi a fost tratat cu o oarecare doză de scepticism, tot timpul subiectul a fost pus sub semnul întrebării. Domnul Roman a fost contactat de echipa Acces Direct, iar acesta nici nu a confirmat, nici nu a infirmat, a spus că nu vrea să mai fie deranjat”, a declarat Mirela Bamboe, reprezentantul trustului Intact la CNA.

“Vă rog să nu interveniţi în acest posibil conflict dintre Silvia Chifiriuc şi Antena 1 şi să apreciaţi faptul că tot timpul am tratat această informaţie cu o oarecare undă de îndoială şi au fost făcute demersuri pentru a obţine un punct de vedere de la domnul Roman” , a mai spus Mirela Bamboe.

Ioan Onisei, vicepreşedintele CNA:

“Dreptul la replică este un beneficiu care se acordă atunci când cineva îl cere, aşa cum orice cetăţean are dreptul să se adreseze CNA-ului şi/sau instanţei de judecată. CNA nu intervine într-un posibil conflict, CNA îşi face datoria potrivit responsabilităţilor prevazute de lege.”

OTV-ul a profitat de ocazie şi a transformat subiectul presupusei plecări de acasă a Silviei Chifiriuc într-un nou caz de dispariţie.

Prima parte a emisiunii Dan Diaconescu Direct din 28 octombrie a fost moderată de Gabriel Padiu. Acesta a introdus subiectul emisiunii astfel:

“Subiectul numărul unu, la ora actuală, şi profitând de prezenţa domnului Gabriel Raica, aici prezent, dânsul este precursorul, tututor poveştilor de dispariţie şi în dispariţia din această seară este vorba de Silvia Chifiriuc (...) Este vorba de soţia lui Petre Roman, nimeni alta decât Silvia Chifiriuc, cunoscuta interpretă, care, zice-se că, a dat bir cu fugiţii, a fugit de acasă.”

Sursa foto: Ziare mondene

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu