Skip to main content

19 noiembrie: Radu Florescu: Pentru 2011 aşteptăm o creştere mică, de circa 5%

 

"Pentru 2011 aşteptăm o creştere mică, de circa 5%", deşi instabilitatea din economie nu permite estimări realiste privind piaţa de publicitate, iar companiile continuă să lucreze cu planuri de marketing pentru perioade scurte, a declarat într-un interviu pentru HotNews Radu Florescu, CEO al grupului de comunicare Centrade/Saatchi&Saatchi. Dar "din septembrie am avut semnale mai bune în ceea ce priveşte piaţă publicităţii", a mai spus acesta.
Câteva idei desprinse din interviu:

  • La Saatchi, am avut un an mai bun, în sensul că am câştigat mai mulţi clienţi, în timp ce bugetele clienţilor tradiţionali au fost în scădere. Am avut un echilibru destul de bun."
  • Media a fost în scădere tot anul. La Zenith - unde am avut o şedinţă pe teme de buget ieri - venitul nostru în acest an este acelaşi ca în 2009, din fericire. Nu ştiu dacă suntem singurii, dar suntem printre puţinele agenţii care s-au menţinut la un nivel similar celui din 2009."
  • Pentru 2011 am finalizat bugetul. Aşteptăm o creştere mică, vorbesc de circa 5%.
Publicitate

VIDEO Radu Florescu, Centrade/Saatchi&Saatchi: Pentru 2011 aşteptăm o creştere mică, de circa 5%. Companiile lucrează în continuare cu planuri de marketing pentru perioade scurte

Dragoş Stanca, fostul managing director al F5, divizia de new media a grupului Realitatea-Caţavencu, a spus într-un interviu acordat Wall-Street că ar vrea să ducă mai departe modelul de seed money investment şi brandul F5, pe cont propriu sau în cadrul grupului de presă.

"Chiar dacă am pornit proiectele antreprenoriale, am spus că nu renunţ la F5, la ideea de F5. Pentru că e un proiect la care ţin şi cred că o reaşezare a lui şi o reconfirmare a activităţii de seed money investment are sens în continuare. În interiorul său exteriorul grupului Realitatea, e o chestiune care ţine de negocieri care au loc în această perioada”, a spus el.
Dragoş Stanca: Vreau să continui ideea F5, în interiorul sau în exteriorul Realitatea-Caţavencu

Silvia Roman a reclamat Antena 1 şi OTV la CNA pentru emisiunile "Acces Direct" şi "Dan Diaconescu Direct" din 27 şi 28 septembrie, în care s-a spus că l-a părăsit pe soţul ei, Petre Roman, şi că a plecat de acasă împreună cu copilul cuplului, aceste informaţii neadevărate afectându-i imaginea, scrie Mediafax. Silvia Roman (Silvia Chifiriuc înainte de căsătoria cu Petre Roman) a sesizat, prin intermediul unui cabinet de avocatură, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), cerând sancţionarea postului Antena 1, pentru emisiunea "Acces Direct" din 27 septembrie, şi a televiziunii OTV, pentru programul "Dan Diaconescu Direct" din 28 septembrie.
Silvia Roman a reclamat Antena 1 şi OTV la CNA, pentru că au spus că l-a părăsit pe Petre Roman

TVR Cultural difuzează astăzi, de la ora 20.00, un documentar despre scriitorul şi filozoful Emil Cioran, scrie Evenimentul Zilei. Scenariul poartă semnăturile lui Gabriel Liiceanu şi Constantin Chelba. În acest documentar, Emil Cioran îşi povesteşte viaţa, vorbeşte despre obsesiile sale şi despre cearta fără sfârşit cu Dumnezeu sau cu originile sale. Pe lângă aprecierile criticilor, filmul a câştigat şi numeroase premii importante: marele Premiu UCIN (1992, acordat realizatorilor Gabriel Liiceanu şi Constantin Chelba), Premiul UCIN pentru montaj (1992, Cristina Brătescu), Premiul special al juriului APTR (1993, Gabriel Liiceanu şi Constantin Chelba), Premiul APTR pentru imagine film documentar realizat pe peliculă (1993, Constantin Chelba) şi Premiul APTR pentru montaj film (1993, Cristina Brătescu).
Cioran într-un "Exerciţiu de admiraţie", la TVR Cultura

Daniel Negreanu, unul dintre cei mai buni jucători de poker din lume, este invitat duminică seara la reality-show-ul "Clubul de poker", difuzat de Prima TV, de la ora 23.00, scrie Evenimentul Zilei. În episodul de duminică se vor alege, din cei zece finalişti, trei jucători de poker ce au fost calificaţi de pe site-ul PokerStars.net, care vor avea şansa să joace la masă cu vedetele care au mai rămas în concurs (Gina Pistol, Ionuţ Iftimoaie, Bogdan Naumovici, Alin Caraman, Andra Olaru şi Gabi Cotabiţă).
Daniel Negreanu invitat la "Clubul de Poker"

James Murdoch a avertizat guvernul englez că, daca va bloca licitaţia News Corporation, în valoare de 7,8 miliarde de lire sterline, de preluare a controlului asupra operatorului britanic BskyB, îşi va îndrepta investiţiile peste hotare, scrie Financiarul. James Murdoch, care conduce operaţiunile News Corporation din Europa şi Asia, a sugerat guvernului să se decidă dacă vrea să rişte şi să pună în pericol o investiţie de 8 miliarde de lire sterline în Marea Britanie.
James Murdoch, News Corp, ameninta guvernul britanic

Noul serviciu de mesagerie al Facebook, lansat luni, îi face pe utilizatorii reţelei de socializare mai vulnerabili în faţa hackerilor, scrie DailyBusiness.ro, care citează de AFP. Hackerii vor trimite utilizatorilor mesaje infectate (spam) prin intermediul unor conturi de Facebook deja sparte. Noul serviciu de mesagerie este mai eficient pentru hackeri, întrucât probabilitatea ca utilizatorul să deschidă spam-ul este mai mare decât în cazul mesajelor trimise prin email, potrivit Sophos.
Specialiştii avertizează: Noul serviciu de mesagerie al Facebook, invitaţie la spam

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu