Skip to main content

24 noiembrie: Posturile TV ar putea fi obligate să difuzeze emisiuni culturale și educative

 

Televiziunile generaliste vor fi obligate să difuzeze săptămânal cel puţin 120 de minute de emisiuni culturale sau educative, iar posturile de ştiri trebuie să transmită în fiecare săptămână 30 de minute de astfel de programe, potrivit unui proiect legislativ iniţiat de deputatul PNL Mirel Taloş, scrie Mediafax. Propunerea legislativă modifică şi completează actuala Lege a audiovizualului şi a fost depusă la Camera Deputaţilor pe 17 noiembrie. Iniţiativa lui Mirel Taloş este susţinută şi de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).
Televiziunile generaliste şi de ştiri, obligate să difuzeze emisiuni culturale şi educative - proiect

Publicitate

Proiectul de televiziune generalistă al RCS, cu Radu Moraru de la B1 TV, negocierile Kanal D cu potenţiali noi parteneri, valurile de plecări din Antene ţin trează atenţia pieţei TV la sfârşitul anului, scrie HotNews într-un articol care rezumă principalele mişcări petrecute anul acesta în industria românească de televiziune. Această perioadă prinde televiziunile româneşti la apogeul unui proces de reaşezare în care oameni de neclintit până nu demult se mută dintr-un grup în altul, în care operatorii telecom nu se mai mulţumesc cu nişele de sport şi film şi în care se tulbură graniţele între structurile de afaceri ale "mogulilor" din media. Schimbări dramatice ating, de la începutul anului, managementul multor televiziuni, precum Antenele, Realitatea, B1, Kanal D, televiziunea publică.
Harta seismică a pieţei româneşti de televiziune în 2010

Realizatorul emisiunii Un show păcătos, difuzat de Antena 1 şi-a dorit un altfel de format, însă mărturiseşte că „încercările de a aduce ceva curat pe TV nu au mers". Dan Capatos crede că a reuşit să îmbine cerinţele patronatului cu dorinţa de a face performanţă şi spune că nu se simte obligat să prezinte o emisiune tabloidă doar ca să-şi ia salariul.

În şase sezoane nu am luat nicio amendă de la CNA şi cu asta pot închide gura tuturor celor care zic că am adus prostituţia pe TV”, a declarat Capatos într-un interviu pentru Adevărul. “Dacă aş face orice aş pica în capcana lui Lazarus, care a încercat să copieze show-ul meu şi într-o lună a dispărut de pe micile ecrane şi cu cea mai mare amendă de la CNA de gât.”, a mai spus moderatorul emisiunii Un show păcătos.
Dan Capatos moderator TV: „Am coborât foarte mult ştacheta“

Luna cadourilor reprezintă un moment bun pentru firmele din industria producţiei publicitare, când îşi majorează vânzările cu cel puţin 50%-70% faţă de o lună obişnuită. Totuşi, creşterea din ultima lună nu va atenua scăderea de peste an, astfel că piaţa va ajunge la aproape 80 de milioane de euro în 2010, potrivit preşedintelui Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor din Industria de Publicitate. Pentru anul următor, scenariul pesimist indică un recul de 5%-10% faţă de 2010, scrie Financiarul.

Liviu Rogojinaru, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor din Industria de Publicitate (APIIP), estimează piaţa de profil pentru finele acestui an la aproximativ 80 de milioane de euro, în scădere cu 20%-30% faţă de anul trecut. Pentru anul următor, preşedintele APIIP avansează două scenarii. „Cazul fericit ar fi să fie la acelaşi nivel că anul acesta, iar varianta pesimistă ar fi o scădere de 5%-10% faţă de 2010”, punctează Liviu Rogojinaru.
Piaţa producţiei publicitare scade cu până la 30%, la 80 de miliarde de euro

Dezvoltatorul South Pacific, care a construit în România în ultimii ani 450 de locuinţe şi care a investit 25 de milioane de euro, foloseşte ca logo pentru promovarea caselor verzi pe care le va construi frunza brandului turistic al României. “Noi am început să lucrăm la acest logo încă din ianuarie cu designerii noştri din România, aşa că nu ne-a costat nimic. Sincer, am râs foarte mult când am văzut că avem aceeaşi frunză ca şi brandul turistic al României, pentru care noi nu am plătit. Această frunză este folosită de mai multe companii internaţionale, mai degrabă pentru a reprezenta ceva tropical, dar nu este cazul României. Nu cred că ne poate dăuna, ba chiar o să fim mai uşor de recunoscut”, a declarat pentru Money.ro, Andrew Prelea, CEO Ozone Homes.
Frunza Elenei Udrea, folosită de un dezvoltator imobiliar "verde"

Emisiunea de sport "Replay", de la TVR 2, realizată şi prezentată de Marian Olaianos, a fost laureată aseară cu Premiul "Emisiunea TV a anului", în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Galei Premiilor Ioan Chirilă, scrie Evenimentul Zilei. Laureaţii ediţiei 2010 a Premiilor Ioan Chirilă sunt:

  • Premiul de excelenţă: Radu Cosaşu
  • Editorialistul anului: Viorel Moţoc
  • Reporterul anului: Dan Filoti
  • Emisiunea TV a anului: Replay
  • Sportivul anului: Lucian Bute
  • Fotografia anului: Vasile Cămară, Rachad El Jisr - volumul Campionii României
  • Talentul Anului: Alexandru Călin

"Replay" premiată la Gala Premiilor Ioan Chirilă

Prezenţa celebrităţilor în comunicare devine tot mai importantă. Dacă acum câţiva ani "ponderea vedetelor în reclame era de 2-3%, acum a crescut la peste 10%. Daniel Enescu, partener Daedalus Millward Brown, spune că acest lucru nu se datorează numai unui trend internaţional ci pur şi simplu unei "foame" de modele a tinerilor din România, scrie Money.ro.
Enescu, Daedalus: Una din zece reclame folosesc vedete

Producătorul de lactate Danone România a iniţiat programul de comunicare internă Oxygen, în valoare de 1 milion lei (230.000 euro), cofinanţat din Fondul Social European, prin care îşi propune să promoveze prevenirea riscurilor profesionale în rândul angajaţilor, au anunţat oficialii Danone, scrie DailyBusiness.ro. Proiectul Oxygen a fost demarat în luna august, are o perioadă de implementare de 24 de luni.
Danone a iniţiat un program de comunicare internă de 230.000 euro, cofinanţat cu bani europeni

Imperiul media News Corp. urmează să achiziţioneze 90% din compania educaţională de tehnologie Wireless Generation, scrie Financiarul, care citează Reuters. Valoarea tranzacţiei se ridică la 360 milioane de dolari, News Corp. intenţionând să-şi extindă prezenţa şi în sectorul educaţional de tehnologie.
News Corp se extinde şi pe plan educaţional

Motorul de căutare Google este în discuţii cu Filmyard Holdings LLC pentru obţinerea drepturile digitale asupra arhivei studiourilor de film Miramax, scrie Financiarul, care citează bloomberg.com. Walt Disney negociază vânzarea estimată la 664 milioane de dolari a Miramax către Filmyard, ce este parţial finanţată de Colony Capital LLC, companie private-equity deţinută de miliardarul Tom Barrack.
Google vrea să achiziţioneze arhiva Miramax

Organizaţia grecească Openfund a lansat o nouă rundă de finanţare a start-up-urilor din Europa active în domeniul aplicaţiilor mobile, al internetului şi al dezvoltării de software. Selecţia se încheie pe 30 noiembrie, scrie IAA.ro. Pentru această rundă, valoarea sumelor oferite aproape s-a dublat, ajungând la maxim 50.000 de euro, faţă de maxim 35.000 de euro, cât era înainte. Start-up-urile selectate trebuie să dispună de participații în valoare de 15%. Pe lângă finanţare, start-up-urile selectate primesc şi acces la advisori cu experienţă în domeniu.
Finanţare pentru start-up-urile din tehnologie

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • O tampenie mai mare decat oblicarea programelor de a transmite cultura nu se poate. DICTATURA COMUNISM
    iar voi astia care ati comentat aici va intreb oare de ce tvr cultural atinge cu greu 1000 de telespectatori?
    Romani nu sunt interesati de asa ceva dar unii dintre voi daca ati putea atii obliga telespectatori sa urmareasca numai ce vreti voi.
  • Asta este o hotarare serioasa. Speram sa prinda la public.
    Mai meditati si la emisiuni de genul:
    -transmiterea unei ore dintr-o scoala/facultate.
    -emisiuni cu si despre tineri vorbind despre religie/educatie..mai putin politica...s.a.m.d.
  • remarcile la adresa Elenei Udrea si la campania ei(reusita de altfel) sunt niste lucruri spuse la comanda insa fara vreun substrat real
  • Nu ideea-n sine e viciata, ca asa la prima vedere pare un lucru de bun simt sa difuzezi programe culturale etc. Insa fundamentul pe care se bazeaza aceste institutii-dr. la libera exprimare, dr. la informare s.a, este profund lezat. In curand o sa ne trezim ca CNA baga o lege prin care obliga posturile TV private sa transmita 120 min. cantari, poezii si slavi marelui partid la putere si virtuosului conducator. Sunt curios ce inseamna "cultura" si "educatie" in acceptiunea celor de la Taraf Tv par egzamplu. Si ce vor difuza ei in acest spatiu de emisie? Preluat de pe youtube cu lei alergand gazele si inregistrari de proasta calitate a concertelor clasice? La o asa prostie de proiect de lege(cu mari sanse de trecere), C.E.D.O ii curenteaza fara numar si de fiecare data cand este sesizata.
  • Posturile TV private, OBLIGATE sa transmita activitati EDUCATIVE?
    Ma idoiesc sa fie Felix de acord cu asa ceva!

Trimite un comentariu