Skip to main content

Agenția Ogilvy va face consultanță de marketing pentru The Money Channel

 

Grupul Ogilvy a semnat un parteneriat cu The Money Channel. Ogilvy va face pentru postul de business consultanță de marketing, a declarat pentru paginademedia.ro Sorin Freciu, președintele Consiliului de Administrație al Realitatea Media.

Publicitate

Sorin Freciu:

"Va fi în primul rând o campanie de marketing, de research și de poziționare a postului The Money Channel. Cred că The Money Channel are nevoie de o poziționare corectă. Postul și-a păstrat verticalitatea, nu a deviat de la standarde și este bine ca acest lucru să fie știut."

Petrişor Obae: În ce direcție va fi poziționarea?

Sorin Freciu: Vom face o amplă cercetare de piață pentru a vedea ce vrea publicul. În funcție de această cercetare va fi orientată și poziționarea postului.

Pe ce perioadă este semnat partneriatul?

Vom stabili după ce vom avea rezultatele cercetărilor. Abia atunci vom ști cât de lung este acest proces. Dar este foarte posibil să fie un parteneriat pe o perioadă de cel puțin un an.

De cealaltă parte, grupul Ogilvy anunță într-un comunicat noul client The Money Channel şi vorbeşte despre reorganizarea editorială a postului de business.

Ce spune Ogilvy despre serviciile pe care le va oferi postului The Money Channel?

Ogilvy va furniza servicii de consultanţă strategică şi de comunicare pentru redefinirea platformei de dezvoltare a The Money Channel. Iniţial, agenţia va realiza un amplu proiect strategic de dezvoltare a conţinutului şi imaginii The Money Channel.

Planurile de consolidare a poziţiei canalului de televiziune includ atât o nouă grilă de programe, cât şi dezvoltarea unei serii de proiecte editoriale speciale: platforme de business, evenimente şi conferinţe organizate sub umbrela The Money Channel, cum ar fi The Money Channel Business Tour sau Business Trends Roundtables.

Pregătirea planului de dezvoltare şi a platformei de comunicare va avea loc în această toamnă, iar termenul dorit pentru lansarea noii campanii de comunicare este începutul anului viitor.

Ce schimbări au avut loc la nivelul conducerii editoriale?

Dan Suciu este noul Director editorial, iar Andreea Negru, realizator de emisiuni şi editor coordonator, a preluat funcţia de redactor-şef al televiziunii de business din trustul Realitatea-Caţavencu.

Dan Suciu a realizat emisiuni încă de la înfiinţarea staţiei şi a fost membru în managementul editorial ca Editor of the day, director de programe şi mai apoi redactor-şef.

Ultima reorganizare la The Money Channel a avut loc în luna iunie. La momentul respectiv, Daniel Apostol a fost numit director executiv, Dragoş Nedelcu a primit funcţia de director general al Diviziei de Business, iar Anamaria Lembrau a fost numită în funcţia de director editorial al televiziunii de nişă.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Andreea Negru - redactor sef spune tot. CV-ul ei are doua randuri: vreo doi ani la Bursa si alti patru la TMC TV, unde s-a trezit direct sef. Verdictul? Cu cei 10 oameni care se mai spetesc acolo (majoritatea la tehnic) TMC va ajunge in curand sa aiba o jumatate de telespectator pe cap de angajat.
  • e bine ca se repozitioneaza TMC acuma ca au mai ramas vreo 10 oameni din care muncesc doi.cat despre conducere numai de bine: pila si incompetenta au fost litera de lege la acest post si vor fi in continuare pana la inchiderea care va avea loc probabil in cel mult 6 luni. TMC nu avea nevoie de consultanta, ci de niste sefi un pic mai alfabetizati, preferabil cu experienta in TV. poate si un pic mai putin tupeisti avand in vedere trecutul lor penal. In concluzie, de aia s-a ales prafu.
  • Offff, Anamaria Lembrau a ramas si fara jobul asta ? Pai cine ii mai da ei 11.000 Euro pe luna pe praful asta ? Unde sa isi mai gaseasca biata de ea un job pe masura incapacitatii ei atat manageriale, cat si (mai ales) editoriale ?

Trimite un comentariu