Skip to main content

1 decembrie: Garcea a lansat un săptămânal “antitabloid”

 

Mugur Mihăescu a lansat ieri săptămânalul “antitabloid” Ţara lu’ Garcea, într-un tiraj de 35.000 de exemplare, scrie Adevărul. Din echipa editorială a publicaţiei fac parte Mugur Mihăescu, Radu Pietreanu, Tudor Potra şi Dragoş Moştenescu. Săptămânalul se vinde la preţul de 1,5 lei.

Publicitate

“Este un săptămânal, primul antitabloid din România. Ţara asta este prea tabloidizată, totul este un circ mediatic. Nu mai suportăm! Şi de aceea ducem sarcina până la capăt. Adică tot ce ascund ăştia, noi spunem. Are 16 pagini: patru pagini de atitudine plus 12 pagini de pamflet. Din punct de vedere grafic, arată ca un tabloid. Editorial, le luăm subiectele şi le facem praf.”, a declarat Mugur Mihăescu pentru Adevărul.
„Ţara lu’ Garcea“, „primul antitabloid“

Discounturile şi diminuarea bugetelor de reclame au redus încasările radiourilor şi în acest an, scrie Financiarul. Investiţiile în publicitatea la radio se ridică, anul acesta. la 24 de milioane de euro, în scădere cu aproximativ 10% faţă de 2009, estimează Cristina Şindilă, Media Buying Director Media Direction. Dacă la începutul anului volumul publicitatii pe undele ultrascurte puncta o creştere de peste 8%, măsurile anticriză anuntate de guvern în vară au generat o scădere de 10%. Pe de altă parte, Radu Nicolae, Radio Sales Director CLIR Media, regia care vinde, printre altele, şi postul RadioZU, spune că publicitatea atrasă de staţiile radio este de aproximativ 21 de milioane de euro net, incluzând şi sumele rulate de posturile locale.
Publicitatea radio: 21-24 de milioane de euro net, în scădere cu 10% comparativ cu 2009

Pro TV, televiziunea lider din România împlineşte astăzi 15 ani, scrie Evenimentul Zilei. La aniversare, cunoscute vedete se aliniază sloganului "România Da!", după un deceniu şi jumătate în aceeaşi televiziune. "Cred că, după atâta vreme, buletinul de ştiri se identifică într-un fel cu imaginea mea şi eu mă identific, la rându-mi, cu el. E normal. Cariera mea înseamnă de fapt implicarea zilnică în realizarea acestui buletin informativ. Ne susţinem unul pe altul, ca doi prieteni de-o viaţă", a declarat pentru Evenimentul Zilei Andreea Esca, realizator şi prezentator al principalului jurnal de ştiri.
Mărci înregistrate la Pro TV

Până în 2011, vor fi instalate 1.160 de antene Wimax care vor oferi internet de mare viteză. Tehnologia Wimax permite transferul de date pe distanţe de aproximativ cinci kilometri şi este o alternativă la conexiunile tradiţionale prin cablu, scrie Adevărul. În prezent, doar 31% din cele 1.160 de antene Wimax au fost instalate, potrivit ministrului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), Valerian Vreme. Astfel, cele 362 de antene sunt dispuse uniform pe tot teritoriul ţării de către Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (Radiocom).
Cum ne conectăm la internet prin unde radio

Televiziunea de turism Travel Mix Channel a primit, ieri, licenţă audiovizuală prin satelit de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), postul urmând să emită la nivel naţional până la sfârşitul anului, scrie Mediafax. Acţionarii postului de televiziune sunt Mengelea Laurenţiu - 50% şi Mengelea Elena Mihaela - 50%. Travel Mix Channel va difuza producţii audiovizuale ale altor producători (74%) şi producţii proprii (26%). Totodată, Travel Mix Channel va difuza filme (87,38%) şi publicitate şi teleshopping (12,62%). Investiţia iniţială în Travel Mix Channel este de 103.000 euro, estimându-se că televiziunea va atrage încasări din publicitate de circa 12.700 de euro/ lună.
Televiziunea de turism Travel Mix Channel va emite la nivel naţional

Unilever South Central Europe a numit-o, de câteva zile, pe Dana Dobrescu în poziţia de director de comunicare, au declarat pentru DailyBusiness.ro oficialii Unilever. Funcţia a fost vacantă timp de un an de zile, după plecarea din companie a Alexandrei Olaru. Dana Dobrescu vine de la L'Oreal România, unde a ocupat funcţia de corporate communications manager timp de peste doi ani.
Unilever şi-a adus director de comunicare de la L'Oreal


Deutsche Welle a trimis către CNA, prin directorul de Strategie al trustului media, Guido Baumhauer, o scrisoare prin care se solicită introducerea DW-TV în grila must-carry a cabliştilor, alături de TV5, scrie Evenimentul Zilei. "Prin televiziunea DW-TV, Deutsche Welle doreşte să ofere telespectatorilor din România un model socio-cultural european, precum şi, citând un membru al CNA, un model de jurnalism, marca Deutsche Welle", se precizează în scrisoarea trimisă la CNA de Guido Baumhauer.
Televiziunea DW-TV vrea să intre în România

Bugetele de promovare la nivel global se vor majora cu 4,4% în 2010 şi cu 4,5% în 2011, scrie Financiarul, care citează cel mai recent studiu al Warc - „Consensus Forecast”. Brazilia va puncta anul acesta cea mai mare creştere a investiţiilor în publicitate, de 18,3%, urmând ca anul următor să se majoreze cu 11,4%, în timp ce China aşteaptă un plus de 14,5% în 2010 şi de 13% în 2011.
Investiţiile în advertisingul global se vor majora cu peste 4% în 2010

Consumatorii din pieţele emergente precum Brazilia, România, China, India şi Mexic sunt cei mai dispuşi să achiziţioneze şi să promoveze branduri care sprijină cauze nobile, devansând astfel Marea Britanie şi alte economii dezvoltate din Vest, scrie Financiarul. Potrivit studiului goodpurpose® Edelman, despre atitudinile consumatorilor cu privire la iniţiativele sociale, sunt mai multe şanse ca 8 din 10 consumatori din Brazilia şi Mexic să cumpere produse de la companii care sprijină cauze nobile, în comparaţie cu cei din marile economii europene (54%).
Consumatorii din statele emergente, mai receptivi la campaniile sociale

Jumătatea ta”, spotul radio realizat de Propaganda pentru DelMar Medical Spa a câştigat bronzul la cea de-a 24-a ediţie a Premiilor Epica, scrie IAA.ro. Conceptul Propaganda a pornit de la ideea că mersul la sală şi terapiile spa ne fac să ne simţim mai bine, mai încrezători în propriile forţe.
Propaganda a câştigat un trofeu de bronz la Epica cu un spot radio

Google Me, reţeaua de socializare virtuală care concurează Facebook.com, se va lansa în primăvara anului viitor, scrie Evenimentul Zilei, care citează mashable.com. Potrivit sursei citate, Google ar fi trebuit să-şi lanseze noul proiect la sfârşitul acestui an, însă americanii au hotărât să mai lucreze la unele detalii şi să intre pe internet în luna martie sau aprilie.
Google pregăteşte războiul împotriva Facebook

Sursa foto: Adevărul

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • bulk-sheat/hartie de ambalaj
    o sa aiba acelasi succes pe care-l are vacanta mare in prezent, adica 0,1 pe o scara de la 1 la 10
  • Antitabloid cu aspect de ... tabloid!
    Nici nu era in stare de altceva TRUPA "celebra" din echipa editoriala.
  • Din cate am inteles au dat distrubutia la Hiparion(rautakirja). Mare greseala.sa vedeti ce faceti cu celebra masina de retur.cred ca Ringier era cea mai indicata pentru distributie

Trimite un comentariu