Skip to main content

3 decembrie: Prigoană junior si-a lansat televiziunea. Adevarul apare in Moldova

 

Televiziunea de ştiri România Ta, controlată de Honorius Prigoană (foto), s-a lansat pe 1 decembrie, fiind disponibilă în momentul de faţă unui număr de circa 600.000 de abonaţi ai platformei digitale AKTA şi ai unor operatori de cablu mici din ţară, scrie Mediafax. "Suntem pe satelit şi emitem. Deocamdată am ajuns la aproximativ 600.000 de abonaţi, pe AKTA şi pe reţele mici de cablu din ţară, dar ne vom extinde şi în grilele celorlalţi operatori de cablu", a declarat pentru Mediafax Honorius Prigoană.

Televiziunea lui Honorius Prigoană, România Ta, s-a lansat pe 1 decembrie şi are 600.000 de abonaţi

Trustul Adevărul Holding va lansa luni, 6 decembrie, ziarul „Adevărul Moldova“. Cotidianul va apărea de luni până vineri. „Adevărul Moldova“ va fi distribuit în toată Basarabia, la preţul de 4 lei moldoveneşti (1 leu românesc), scrie Adevărul.

Lansarea Adevărul în Moldova a fost anunţată în exclusivitate de paginademedia.ro, într-un interviu acordat de Dinu Patriciu, aici.

Adevărul Holding în Republica Moldova va apărea în 16 pagini color, în zilele de marţi, miercuri şi joi, şi în 24 de pagini, lunea şi vinerea. În fiecare zi de luni, ziarul va fi însoţit de un supliment de sporturi în care vor fi prezentate aspecte ale vieţii sportive din Republica Moldova, dar şi din România, iar vinerea va fi distribuit împreună cu un supliment de opt pagini cu programe TV, divertisment şi timp liber.
De luni, „Adevărul“ trece peste Prut

Agenţia TBWA a câştigat licitaţia organizată de McDonald's România pentru contul de creaţie al companiei. Procesul de selecţie a fost iniţiat in octombrie şi la el au fost invitate să participe cele 3 agenţii care lucrează pentru companie la nivel internaţional, notează HotNews, IAA.ro, Wall-Street.ro şi DailyBusiness.ro.

Vremurile grele au persistat în publicitatea românească pe parcursul anului 2010, după scăderea masivă de anul trecut. Roxana Dumitru, managing director al agenţiei Leo Burnett&Target, discută mâine online cu cititorii HotNews.ro, de la oră 12.00, despre tendinţele şi rezultatele pieţei de creaţie publicitară anul acesta şi despre aşteptările pentru 2011.
Roxana Dumitru/Leo Burnett&Target discută online despre creaţia în publicitatea românească în 2010-2011, vineri, ora 12.00

Executivul a decis suplimentarea bugetului Ministerului Culturii cu 2.500.000 de lei, sumă care este destinată sprijinirii publicaţiilor culturale ale uniunilor de creatori din România, scrie Money.ro. La această sumă se mai adaugă 50.000 de lei pentru Academia Română, bani ce vor servi aceluiaşi scop. Publicaţiile susţinute financiar sunt din domeniul literaturii, arhitecturii, muzicii, artelor plastice precum şi reviste în limbile maghiară şi germană: "România Literară", "Orizonturi", "Convorbiri Literare", "Viaţa Românească", "Arhitectura", "Arta", "Actualitatea Muzicală" ş.a.
Revistele culturale vor fi sprijinite de la Guvern cu peste 2,5 milioane de lei

Adelina Pestriţu, fosta soţie a lui Liviu Vârciu (actor în serialul "Moştenirea", fost membru al trupei L.A.) şi devenită cunoscută în urma scandalului de divorţ, va fi noua prezentatoare a emisiunii "D-Paparazzi", difuzată pe Kanal D, în fiecare duminică, de la ora 19.30, scrie Evenimentul Zilei.
Adelina Pestriţu, prezentatoare la Kanal D

Comisia de Petiţii din Parlamentul European a respins, marţi, plângerile unor jurnalişti români privind includerea presei în Strategia Naţională de Apărare, au declarat pentru HotNews.ro europarlamentari prezenţi la dezbatere. Printre petiţionari se numără sindicatul Mediasind, dar şi o plângere semnată de jurnalistul Radu Tudor în numele unui grup de ziarişti, între care Gabriela Vrânceanu Firea, Victor Ciutacu şi Alina Petrescu. "Susţin scoaterea presei din Strategia Naţională de Apărare, dar procedura de infringement nu este treaba mea, e treaba politicienilor", a declarat Victor Ciutacu.
Radu Tudor, Gabriela Vrânceanu Firea, Victor Ciutacu şi Alina Petrescu cer, într-o petiţie trimisă Parlamentului European, declanşarea procedurii de infringement dacă România va menţine articolul referitor la presă în Strategia Naţională de Apărare. Comisia din PE le-a respins marţi petiţia

Realitatea TV, PSD şi generaţia lui Sebastian Ghiţă în cinci fapte reale, scrie Cătălin Tolontan.

Tolontan observă transmisia tendenţioasă facută de Realitatea TV de la Alba Iulia, de 1 Decembrie, dar şi orientarea proPSD a televiziunii condusă acum de Sebastian Ghiţă.

Cătălin Tolontan: accentul se pune pe promovarea lui Victor Ponta, Adrian Năstase şi a altor cîteva figuri cheie ale social democraţilor. Prietenii afirmaţi ai lui Ghiţă, cei pe vremea cărora şi-a crescut afacerea.

Realitatea TV, PSD şi generaţia lui Sebastian Ghiţă în cinci fapte reale

Top Gear Awards - celebrul eveniment de la Londra - se mută la Bucureşti. Pentru prima data în România se vor decerna premiile Top Gear în cadrul unui eveniment exclusivist, organizat de echipa din România, scrie Financiarul. În revista Top Gear din luna decembrie vor fi prezentate laureatele anului 2010 iar categoriile din acest an sunt maşini sport, decapotabile, maşini de familie, maşini mici, maşini de lux, coupe. Pana pe 6 decembrie, pe site-ul topgear.ro la secţiunea awards cititorii revistei se pot înscrie şi pot afla premiaşii din acest an.
Top Gear Awards 2010 vine la Bucureşti

După doi ani dificili, cu bugete în continuă scădere şi fără vizibilitate pe termen lung, Radu Florescu, fondatorul Saatchi & Saatchi România, prevede o creştere de 10-15% în 2011 pentru compania sa, scrie Wall-Street.ro. Aşii din mâneca lui Florescu: clienţii noi, proiecte europene şi un parteneriat cu Sony. După un 2009 în care cifra de afaceri a grupului a scăzut cu circa 35% în euro, în ritm cu scăderea pieţei de publicitate, şi un 2010 la fel de incert, managerul vede în sfârşit creştere anul viitor. Clienţii noi au compensat tăierile generale de bugete de anul acesta, susţine fondatorul Saatchi.
Florescu, Saatchi & Saatchi: Ar fi foarte uşor să uităm ce s-a întâmplat în ultimii doi ani

În decembrie, Hortensia Năstase, Managing Director Lowe PR, va reprezenta România în juriul Eurobest 2010, la Hamburg, scrie DailyBusiness.ro. Năstase va juriza alături de alţi 9 specialişti europeni secţiunea de PR a festivalului - o premieră în istoria Eurobest - anul acesta fiind primul an în care competiţia găzduieşte o secţiune dedicată relaţiilor publice. Hortensia Năstase va "ţine" un jurnal de festival pentru cititorii DailyBusiness.ro.
Un specialist în PR relatează pentru cititorii DailyBusiness.ro de la festivalul european de top Eurobest

Marile companii de cablu se apropie de finalizarea anului 2010 cu venituri în creştere de până la 16%, cum e cazul Liberty Global, continuând astfel trendul ascendent de la începutul anului, scrie Financiarul. Pe lângă majorarea cifrei de afaceri, companiile au consemnat şi creşterea numărului de abonaţi. În acest context, operatorii de cablu se aşteaptă la un avans al afacerilor pentru finalul anului în curs, după ce şi în anul fiscal anterior au înregistrat creşteri.
Companiile de cablu vor trece şi de al doilea an de criză cu afaceri în creştere

Grupul imobiliar Colbert Foncier a confirmat că este în negocieri avansate de preluare a unui pachet de acţiuni la publicaţia franceză „Liberation”, scrie Financiarul, care citează Le figaro.fr. Tranzacţia de aproximativ 12 milioane de euro va asigura grupului imobiliar, care deţine sediul în care funcţionează publicaţia „Liberation”, un pachet de 36% din acţiuni, identic cu cel deţinut de Édouard de Rothschild. În ianuarie 2005, Edouard de Rothschild a cumpărat aproximativ 37% din acţiunile publicaţiei franceze, cu 20 de milioane de euro
Acţiuni la „Liberation”, vândute unui grup imobiliar

Grupul francez Lagardere, liderul mondial pe segmentul reviste, ia în considerare vânzarea unui anumit procent din cele 212 de titluri internaţionale, inclusiv a brandului principal Elle, scrie Wall-Street.ro, care citează Brandrepublic. Cu toate acestea, grupul francez a subliniat faptul că intenţionează să păstreze controlul editorial al revistei Elle.
Lagardere ia în considerare vânzarea licenţei Elle

The Secret Service va furniza servicii de creaţie, strategie şi media pentru Hertz Lease România, scrie Wall-Street.ro. Parteneriatul a demarat prin lansarea primei campanii dezvoltată sub conceptul Orice maşină poate fi "maşină de serviciu". Ideea creativă a campaniei are rădăcini emoţionale româneşti: "Stop a mea!", exclamaţia folosită ori de câte ori o maşină, în general, stârnea interesul şi dorinţa de posesie. Campania, cu o durată de două luni, se manifestă targetat în online, în presă de business, în reviste auto, precum şi prin direct marketing.
The Secret Service comunică pentru Hertz

Clive Milner, directorul de operaţiuni al News International din 2008 şi mâna dreaptă a lui Rupert Murdoch, părăseşte compania după 30 de ani de activitate, scrie DailyBusiness.ro, care citează presa internaţională. Plecarea sa la sfârşitul acestui an este o decizie luată de comun acord cu conducerea companiei. Milner nu va fi înlocuit de o altă persoană.
Mâna dreaptă a lui Murdoch de la News International părăseşte compania după 30 de ani

Anheuser-Busch InBev a desemnat agenţia Mother să-i gestioneze contul global de publicitate pentru brand-ul Beck's, în valoare de 30 mil. lire sterline, scrie DailyBusiness.ro, care citează Brand Republic. Contul de publicitate al Beck's era anterior deţinut de Publicis, potrivit sursei citate.
Beck's a găsit agenţie pentru contul global de 30 mil. lire sterline

Sursa foto: Evenimentul Zilei

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Horea Horea
    Lucian, aceeasi REPLICA voiam s-o dau si eu lui D+M (DM).
    Replica sa, de mai jos, constituie o aparare palida!
  • DM DM
    @Lucian: Nu, atunci a fost altceva, adica satisfacerea stapanaului. Ridzi a fost o pagina destul de ieftina pentru PD-L
  • lucian lucian
    DM, la fel de portocaliu a fost si atunci cand a dezvaluit afacerile doamnei Ritzi?
  • DM DM
    Domnul Catalin Tolontan ar trebui sa-si asume statutul de propagandist portocaliu. Este atat de evident

Trimite un comentariu

sus