Skip to main content

11 ianuarie: Google caută oameni pentru biroul de la Bucureşti

 

Google are două posturi vacante pentru biroul din Bucureşti, deschis la sfârşitul anului trecut. Vorbitorii de limba română pot însă vâna şi un job la sediul din Dublin al companiei, scrie Gândul.

Publicitate

De la începutul anului, Google se află în căutarea unui specialist în Comunicare şi Relaţii Publice pentru biroul deschis la Bucureşti în luna noiembrie. Acesta trebuie să fie spontan, curios şi plin de spirit antreprenorial, se arată la secţiunea de joburi de pe site-ul companiei. Se cer diplomă de licenţă, note bune în timpul facultăţii şi capacitatea de a lucra cu calm şi de a-ţi menţine judecata limpede chiar şi în cele mai stresante condiţii. Cel mai râvnit angajator al lumii are disponibil la Bucureşti şi un post de Product Marketing Manager.
Ce joburi are Google pentru români: specialist în Comunicare şi Relaţii Publice şi manager de Marketing

Piaţa de carte din România în 2010 este estimată de reţeaua de librării Diverta la aproximativ 112 milioane de euro, în scădere cu circa 15% comparativ cu 2009, notează Financiarul şi Wall-Street.ro. În această sumă sunt incluse şi ediţiile de chioşc (volumele vândute împreună cu anumite ziare şi reviste - n.r.). Fără ediţiile de chioşc, piaţa de carte din România de anul trecut se ridică la aproximativ 60 de milioane de euro. Pentru 2011, Diverta estimează o menţinere a pieţei, sau cel mult o uşoară creştere cu câteva procente pentru ultima parte a anului în curs. Pe de altă parte, piaţa autohtonă de home entertainment, care cuprinde trei segmente distincte - jocuri, filme şi muzică -, ar putea atinge în 2011 valoarea de 25 de milioane de euro, nivel similar cu cel din 2010.

Ministrul ungar al Dezvoltării, Tamas Fellegi, a confirmat că a folosit un limbaj nu tocmai diplomatic, în cadrul unei discuţii cu oficiali europeni asupra controversatei legi a presei din ţara vecină, recunoscând că lui îi aparţin cuvinte "OK, we f***** it up", scrie HotNews, care citează Politics.hu. The Economist relatase, săptămâna trecută, fără a cita vreun nume, că un ministru din Cabinetul Orban recunoscuse că Budapesta a comis greşeli în ceea ce priveşte acest act legislativ. Deşi reporterul care găzduieşte blogul Charlemagne pe site-ul The Economist a promis că nu va dezvălui numele ministrului, Fellegi a precizat că despre el este vorba.
Ministru ungar despre Legea Presei: "OK, we f***** it up"

Juriul care va evalua lucrările înscrise la AdPrint 2011, festival internaţional dedicat publicităţii pe suport tipărit şi care va avea loc în aprilie, la Bucureşti, este condus de Carl Le Blond, deputy executive creative director la Ogilvy Group Europa Centrală şi de Est. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, din juriu vor mai face parte reprezentanţi ai agenţiilor AMV BBDO Londra, Marimo Italia, Duval Guillaume Bruxelles, TBWA Europe şi TBWA Germany, Kolle Rebbe Hamburg, Shalmor Avnon Amichay/Y&R Interactive Tel Aviv, Spillmann/Felse/Leo Burnett Zurich, Draft FCB Paris, Young&Rubicam Paris. Înscrierile la AdPrint 2011 au început la 1 ianuarie şi se încheie la 1 martie, notează HotNews, DailyBusiness.ro şi IAA.ro.

Tariq Syed a fost numit în funcţia de director general al Universal Networks International pentru Europa Centrală pentru a conduce extinderea canalelor pay-TV deţinute de NBC Universal în regiune, scrie Wall-Street.ro. Tariq Syed se alătură echipei UNI de la NBC Universal Internaţional unde ocupă funcţia de vice president business development, conducând fuziunile şi achiziţiile la nivel internaţional şi proiectele strategice ale companiei, inclusiv achiziţia companiilor de producţie Carnival şi Monkey Kingdom.
Universal Networks International recrutează director general de la NBC Universal

BBC Worldwide, divizia comercială a BBC, are şase potenţiali cumpărători pe lista celor interesaţi de achiziţionarea portofoliului de reviste internaţionale, însă publicaţiile Top Gear, Gardeners' World şi Good Food vor rămâne în continuare sub umbrela BBC, scrie DailyBusiness.ro, care citează Brand Republic.
BBC a găsit 6 potenţiali cumpărători pentru revistele pe care le editează

Inexactităţile istorice au determinat postul Histroy Channel să renunţe la difuzarea miniseriei The Kennedys, în care actriţa Katie Holmes o interpretează pe Jackie Kenney, scrie Evenimentul Zilei, care citează dailymail.co.uk. Directorii postului de televiziune au ajuns la concluzia că datele despre familia Kennedy sunt lipsite de acurateţe, prin urmare proiectul nu va mai fi difuzat. Filmul a avut un buget de producţie de multe milioane de dolari, fiind considerat cel mai scump proiect TV comandat de History Channel.
History Channel refuză difuzarea miniserialului ”The Kennedys”

Fondatorul Playboy, Hugh Hefner, şi-a răscumpărat afacerea, după ce oferta sa de 6,15 dolari pe acţiune a fost acceptată, scrie DailyBusinesss.ro, care citează Brandrepublic.com. Astfel, preţul plătit de Hefner este de 210 milioane de dolari. Pentru a prelua Playboy, Hefner s-a bătut cu FriendFinder Networks, companie care deţine revista Penthouse.
Fondatorul Playboy şi-a răscumpărat "imperiul" pentru 210 mil.$

Publicis Modem Asia Pacific are un nou director. Rolul lui Thierry Vandewalle este de a continua expansiunea spre digital în regiunea pe care o conduce, scrie IAA.ro. Focusul lui Vandelwalle este pe piaţa chineză, care înregistrează o dezvoltare rapidă, dar se va ocupa şi de sarcini regionale. Numirea aceasta este consecinţa unor preluări realizate de Publicis Modem Wordwide, printre care şi una foarte importantă, cea a agenţiei de publicitate digitale numărul unu în Coreea de Sud, Portfolio.
Publicis Modem Asia Pacific are un nou director

Sursa foto: BloomBiz.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus