Skip to main content

25 martie: Băsescu face pace cu Realitatea TV

 

Preşedintele a acceptat să dea, miercuri seară, un interviu postului de ştiri după aproape un an şi jumătate de la ultima sa apariţie la Realitatea. Analiştii văd în spatele disponibilităţii lui Băsescu de a discuta cu televiziunile o încercare de reconciliere cu instituţiile, pe care, până acum le blama, scrie Adevărul.

Publicitate

"Această atitudine poate fi o încercare de reconciliere a preşedintelui cu media pe care până acum o numea opoziţie", a declarat analistul politic Andrei Țăranu pentru Adevărul.

“Am făcut solicitări oficiale şi preşedintele a acceptat fără să ne transmită alte lucruri", a explicat Cătălin Striblea, moderatorul Realitatea TV, care i-a luat interviul lui Traian Băsescu. De ce această schimbare a preşedintelui? „E adevărat că nu a mai vorbit cu noi, dar preşedintele a spus în felul următor la sfârşitul interviului. Putem vorbi ori de câte ori noi solicităm, dar dacă are şi el interesul să comunice", a declarat Striblea.

„Probabil că era important ca mesajul acesta despre Libia să fie transmis", a mai completat el.
Băsescu face pace cu Realitatea TV

Cristina Mazilu, fost redactor-şef la BBC Good Food şi iniţiatoarea unui blog cu profil culinar, chez.mazilique.ro, a preluat conducerea diviziei digitale a agenţiei de relaţii publice GolinHarris Bucureşti (fosta Lowe PR), notează HotNews, Wall-Street.ro, DailyBusiness.ro şi IAA.ro. Mazilu va fi social media manager al agenţiei.a€‹

Ea va fi responsabilă de crearea şi implementarea strategiilor de comunicare în online pentru toţi clienţii agenţiei şi de dezvoltarea diviziei digitale a acesteia.

Producătorul şi distribuitorul de echipamente pentru protecţia muncii Renania va derula în următoarele 3 luni prima campanie de promovare a companiei, cu un buget de jumătate de milion de euro. Imaginea acestei campanii este realizatorul TV Mircea Badea. Campania se lansează sub sloganul "Siguranţă fără compromisuri" şi se va derula atât outdoor, cât şi la TV şi în presa scrisă.
În prima fază, 40 de panouri publicitare de mari dimensiuni au fost amplasate în întreaga ţară, iar pentru TV au fost filmate trei spoturi cu variante de 20 şi 30 de secunde, scrie DailyBusiness.ro.
Renania se promovează printr-o campanie de 500.000 de euro. Elementul surpriză - Mircea Badea

Agenţia Starcom MediaVest Group, parte din grupul Leo Burnett România, gestionează contul de media al retailerului suedez de modă H&M, în urma unui pitch organizat pe plan local, scrie Wall-Street.ro. Campania de outdoor - cea mai vizibilă componentă a promovării H&M - este estimată de către surse din piaţă la peste 100.000 de euro, doar cumpărarea de spaţiu media, fără producţie.

Producţia a fost realizată parţial în România şi parţial în Germania, potrivit aceloraşi surse. Pregătirea campaniei outdoor a început din luna octombrie.
Bugetul campaniei online este estimat la 30.000 de euro.
Starcom gestionează contul de media al H&M

Comportamentul dezvăluit de investigaţia jurnaliştilor Sunday Times, dacă ar fi fost unul real şi s-ar fi petrecut în România, ar fi constituit o încălcare severă a codului de etică al Asociaţiei Registrul Român de Lobby (ARRL), scrie Wall-Street.ro, care citează un comunicat de presă al organizaţiei. Europarlamentarul Adrian Severin, care potirivt unei anchete Sunday Times ar fi cerut 12.000 de euro pentru activităţi de lobby, ar fi încălcat codul de etică al ARRL, organizaţie înfiinţată în iunie 2010.
Lobby-istii, despre cazul Severin: E o încălcare a codului nostru de etică

Cererea pentru „scanarea” presei online a crescut foarte mult în decursul ultimului an, ajungând la acelaşi nivel cu monitorizarea de radio şi TV. Presa scrisă rămâne pe primul loc în topul preferinţelor clienţilor, scrie Financiarul într-o analiză.

„În 2010 piaţa de monitorizare a stagnat la nivelul lui 2009, deşi în primele patru luni s-a înregistrat o tendinţă uşoară de creştere. A fost un an cu fluctuaţii uşoare care s-a încheiat echilibrat. Din punctul nostru de vedere, piaţa de monitorizare media s-a ridicat în 2010 la aproximativ 4,5 milioane de euro, la acelaşi nivel cu anul anterior”, declară George Domnișoru, Area Sales Manager la Media Image Group.
La rândul său, Andra Voiculescu, Publisher Mediafax Monitorizare, spune că, potrivit estimărilor companiei, piaţa a înregistrat o scădere de aproximativ 3% în 2010, până la o valoare de aproximativ 12,6 milioane de lei (3 milioane de euro, la un curs mediu de 4,2 lei/euro).
Piaţa serviciilor de monitorizare media: +1%, până la 3-4,5 mil. euro

Cea de-a şasea ediţie a concursului Românii au talent este ultima din seria celor înregistrate. Următoarele transmisiuni vor fi în direct. În ediţia de astăzi, juriul îi va alege pe cei 48 de semifinalişti din lista celor care s-au calificat în etapa următoare. Cele patru semifinale vor avea loc pe 1 şi 2 aprilie, respectiv 8 şi 9 aprilie, scrie Adevărul.
Românii au talent: 48 de semifinalişti

Piaţa de publicitate din Marea Britanie a crescut în anul 2010 cu 6,9%, până la valoarea de 15,5 miliarde de lire sterline (17,74 milioane euro), scrie DailyBusiness.ro, care citează The Guardian. Rata creşterii este cea mai mare din anul 2000. Cele mai performante medii au fost televiziunea, cu o creştere de 15,8% a veniturilor din publicitate, şi afişajul outdoor, care a crescut cu 12,5%.
Piaţa de publicitate din Marea Britanie a crescut cu aproape 7% în 2010

S-a dat startul înscrierilor la Modulul Digital şi la o nouă serie de Modul I al Şcolii IAA de Marketing şi Comunicare. Persoanele care se vor înscrie la ambele module până la data de 2 mai, vor beneficia de un discount, scrie IAA.ro.
Modulul Digital a fost creat ca o soluţie profesionistă pentru dezvoltarea cunoştinţelor şi capabilităţilor de marketing şi comunicare digitală, în contextul dezvoltării accelerate a mediului on-line şi a creşterii investiţiilor în comunicarea digitală. Modulul Digital este dezvoltat de IAA în parteneriat cu IAB România.
IAA lansează Modulul Digital în cadrul Şcolii IAA, în parteneriat cu IAB

Sursa foto: Adevărul

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • astazi Basescu a participat la consiliul european de la Bruxelles dupa care a tinut o conferinta de presa in direct

    la conferinta de presa au fost reporteri e la toate televiziunile importante din romania, in timp ce Basescu vorbea in direct realitatea TV transmitea imagini inregistrate din SUA de la inmormantarea lui E. Taylor

    In acelasi timp Antena 3 transmitea o stire despre mieii de pasti

    Cam atat despre "televiziunile de stiri" din Romania si despre "independenta" lor politica

Trimite un comentariu