Skip to main content

CNA cere lămuriri Antenei şi companiei RCS cu privire la nişte litigii

 

Consiliul Naţional al Audiovizualului a hotărât să invite, pe 7 aprilie, conducerile Antena TV Group şi RCS&RDS pentru a discuta despre litigiile în care sunt implicate cele două societăţi, care ar porni şi din modul în care acestea interpretează principiul must-carry din Legea audiovizualului.

Publicitate

Iniţiativa membrilor CNA a pornit de la o serie de articole apărute în presă, potrivit cărora grupul Intact ar fi cerut în instanţă o sumă de bani pentru că RCS&RDS “preia de la Antena1 fără niciun cost programe pe care le transmite în reţea”

Jurnalul Naţional, cotidian deţinut de trustul Intact, scria ieri:

“Legea audiovizualului stabileşte clar accesul liber al publicului la o serie de televiziuni, între care şi Antena 1.

Numai că RCS&RDS condiţionează financiar transmisiile acestor televiziuni. Antena 1 cere printr-o notificare plata de daune interese pentru retransmisia programelor sale cu încălcarea Legii audiovizualului şi solicită încetarea imediată a practicii ilegale menţionate.”

Ce au spus membrii CNA?

Ioan Onisei, vicepreşedinte CNA:

“În presă au apărut ştiri potrivit cărora există un litigiu între Antenă şi RCS&RDS. care instituie principiul must carry şi vrem să cunoaştem detalii întrucât aşa cum bine ştiţi, potrivit art. 82 există nişte posturi libere la retransmisie, aşadar radiodifuzorul nu poate, în relaţia cu firma de cablu, să predindă bani. Sunt libere la retransmisie atât din punct de vedere tehnic, cât şi pecuniar.”

Invităm conducerile celor două societăţi, trustul Intact pentru că nu ştim dacă e vorba doar de Anten1 şi Antena 3 (sunt în pachetul must-carry) sau de alte posturi şi fireşte conducerea de la RCS&RDS."

Conflictul dintre Intact şi RCS&RDS este mai vechi

“De-a lungul timpului, au existat suspiciuni că unele dintre societăţile comerciale care au staţii de televiziune ar condiţiona preluarea de către cablişti a unor posturi de televiziune care nu fac parte din pachetul must-carry, adică Intact condiţionând, să spunem, Antena2 şi Antena4 (Euforia TV) sau Pro TV condiţionând alte canale. Acestea erau ipotezele.

Tot ce s-a întâmplat însă au fost discuţii, au fost suspiciuni, dar nimeni nu a venit cu probe concrete, cabliştii s-au plâns uneori dar n-au fost în stare să documeteze. Dacă am descoperi asemenea lucruri, ele sunt sancţionabile potrivit Legii CNA”, a spus Ioan Onisei.

Intact recunoaşte că are procese cu RCS&RDS

“Exista într-adevăr nişte litigii între noi şi RCS, dar nu pot să dau mai multe detalii”, a spus Mirela Bomboe, reprezentantul grupului Intact la CNA.

*Societatea Antena TV Group operează posturile Antena1, Antena2 şi Euforia TV.

Citeşte şi:

 

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • rcs are toate drepturile de a difuza toate meciurile din liga1 cred ca nu au dat drept de difuzare pentru a1 dar a dat pentru gsp. Cine are de pierdut? A1 pentru ca Liga1 drepturile le vor cumpara cu siguranta RCS/RDS iar gsp tv va fi in cadere libera.
  • De ce pentru etapa de Liga 1 care începe mâine nu se televizează niciun meci pe Antena 1? Dinamo - U Cluj-Napoca, meciul care ar fi trebuit să fie pe Antenă, e pe GSP TV de la 20:30. Oare chestia asta are legătură cu scandalul?

Trimite un comentariu