Skip to main content

Vîntu către Ghiţă în ziua reţinerii: Vezi-ţi doar de business! Că-ti rupem gâtul ori gruparea mea, ori gruparea Chiorului

 

“Vezi-ţi doar de business! Că-ţi rupem gâtul ori gruparea mea, ori gruparea Chiorului îţi rupem gâtul dacă ne-ncurci, dacă vom considera că ne-aduce un avantaj strategic în războiul nostru”, i-a spus Vîntu lui Sebastian Ghiţă, potrivit dosarului întocmit de procurori.

Publicitate

Această discuţie a avut loc miercuri, după ce Ion Ilie a primit, în numele lui SOV, de la Alexandru Iacobescu (reprezentantul lui Sebastian Ghiţă) 150.000 euro, bani marcaţi de procurori, notează HotNews şi Mediafax.

Tot atunci, Vîntu l-a mai avertizat pe actualul manager al postului de ştiri că, atunci când va fi arestat, i se va rezilia contractul de management de la Realitatea.

Ieri seară, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a decis că Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar pot fi cercetaţi în libertate în dosarul în care sunt acuzaţi de şantajarea lui Sebastian Ghiţă, respingând propunerea procurorilor de arestare preventivă a celor doi, scrie Mediafax. Cei doi fuseseră reţinuţi miercuri, pentru 24 de ore.

Vîntu i-a propus lui Ghiţă să-i dea banii şi să plece de la Realitatea

Pe 2 aprilie, Vîntu i-a propus lui Ghiţă să-i dea banii şi să plece de la Realitatea, ori să se judece pentru rezilierea contractului de management, în final căzându-se de acord să fie plătită lunar o sumă importantă pentru ca patronul Asesoft să rămână la postul TV.

Iată cum a arătat această negociere, potrivit referatului procurorilor citat de Mediafax:

"Vîntu: Şi-ţi spun: e opţiunea unu - îţi dau banii şi ai plecat, e opţiunea doi - denunţ eu contractul şi ne judecăm, opţiunea trei - ne înţelegem şi, dacă nu te ţii de cuvânt, îţi dau cu p... în gură. Nu în braţe, în gură.
Ghiţă: Hai să discutăm opţiunea trei. Celelalte două sunt nişte chestii de nediscutat, adică cine o face, o face.
Vîntu: Deci nu mai e loc să te joci.
Ghiţă: N-a fost loc niciodată", potrivit unei discuţii, consemnată în referatul procurorului de arestare a lui Vîntu şi Ion Ilie, înaintat Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.

Flagrantul

Miercuri, în jurul orei 17.00, la sediul Realitatea Media, echipa de flagrant condusă procurori l-a prins pe Ion Ilie Cezar (fost Berbeci) după ce a primit de la Alexandru Iacobescu suma de 150.000 de euro, bani însemnaţi anterior la sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ziua de miercuri era data limită la care Sebastian Ghiţă trebuia să plătească 200.000 de euro pentru ca Sorin Ovidiu Vîntu să nu rezilieze contractul de management al Realităţii. Ghiţă a spus că plăteşte 150.000 de euro lunar şi a încercat, iniţial, să amâne termenul stabilit, invocând faptul că trebuie să plătească salariile angajaţilor postului TV Publika.

În ziua flagrantului Ghiţă s-a întâlnit cu Vîntu şi Ion Ilie

La momentul în care a predat banii intermediarului, Ghiţă a cerut să aibă o întâlnire cu Vîntu pentru a lămuri anumite aspecte "care îl nelinişteau cu privire la constrângerile la care a fost supus". Astfel, Sebastian Ghiţă s-a întâlnit, miercuri, cu Sorin Ovidiu Vîntu şi Ilie Ion.

Din discuţii:

"Vîntu: Încă o chestie, stop. Să nu te bazezi nicio clipă şi să nu-ţi doreşti ca eu în două luni să fiu arestat. De ce? În ziua în care sunt arestat, ţi se reziliază ţie contractul de management şi ai zburat de acolo cu fulgi cu tot.
Ghiţă: Da.
Vîntu: Deci roagă-te de sănătatea mea, cum mă rog şi eu de a ta.
Ghiţă: Am înţeles. Mi-aţi dat o temă".
(...)
Ghiţă: Da, nu am nicio problemă.
Vîntu: Ţi-o respect puştiule, eu nu-mi bat joc de banii oamenilor, nu fur banii oamenilor, nu-mi bat joc de ei, e dreptul tău, banii tăi. Deci ţi-am dat, iubitul meu prieten, tot ce nici măcar nu ţi-ai dorit, inclusiv CA-ul. Mai mult decât atât, iubitule, n-am ce să-ţi mai dau. Dacă mă mai f... la cap cu stări de nesiguranţă, băi, termină-te dracului, că nu vreau să-ţi fac ceva. Mie îmi convine ca cineva să nu doarmă noaptea de grija salariilor.
Ghiţă: Da.
Vîntu: Păi şi atunci de ce? Băi, băiatule, tu crezi că mă f... în propriul c... cu propria p.... ?
Ghiţă: Nu, dar....
Vîntu: Eu am reacţionat doar când am avut senzaţia că vrei să iei ce nu-i alt tău, atât.
Ghiţă: N-am ce să iau şi am mai zis-o încă o dată, de-aia a fost o senzaţie....
Vîntu: Copilu', a fost singura dată când am reacţionat, cu duritate, într-adevăr, că sunt un tip dur, nu sunt dus la biserică, dar am reacţionat doar în momentul în care m-am simţit ameninţat, în rest mi-am văzut de ale mele.
Ghiţă: Alex rezolvă problema cu Ion şi suntem clean.
(...)
Vîntu: Ai vreo nemulţumire, aveţi vreo tensiune, ieşiţi de-acolo în faţa blocului şi certaţi-vă cât vreţi.
Ghiţă: O singură dată am zis eu faţă de Enache de o sută cinci..., dar n-am zis.....
Vîntu: Copilu' nu mai băgaţi tensiune între oameni!
Vîntu: Bun, îţi mai dau nişte..., îţi spun acum nişte chestii în afara....
Ghiţă: Da.
Vîntu: Tu ai intrat într-un joc, ale cărui reguli nu le ştii. Ai intrat între..., ca un naiv, că eşti încă un naiv, eşti prea mic, ai intrat între două grupări uriaşe.
Ghiţă: Adică?!
Vîntu: Vezi-ţi doar de business!
Ghiţă: Păi, nu m-am băgat.
Vîntu: Că-ţi rupem gâtul ori gruparea mea, ori gruparea Chiorului îţi rupem gâtul dacă ne-ncurci, dacă vom considera că ne-aduce un avantaj strategic în războiul nostru, ca la.... Prietenul meu, puştiule, ţi-am spus că vreau să te cresc. Nu mai am această intenţie după întâmplările din ultima vreme, dar măcar un sfat dezinteresat îţi dau. Nu te băga într-un război care nu îţi aparţine. Nu ştii, habar n-ai despre ce e vorba, cine e în chestia asta, care sunt regulile unui joc de genul ăsta. Nu le ştii. Ai să ai nevoie de un 20 de ani să le înveţi.
Ghiţă: Mai învăţ.
Vîntu: Nu, asta nu se învaţă în două zile, în două luni, în doi ani.
Ghiţă: Mai învăţ.
Vîntu: Nu se învaţă în timp scurt. După ce ai să ai tot corpul brăzdat de cicatrici, cu răni sângerânde pe tine, după aia o să înţelegi şi tu cum se joacă un joc d-ăsta. E fără mamă, fără tată şi fără prizonieri.
Vîntu: Realitatea, din moment ce am stabilit cu tine şi l-am pus pe Ion ca păstrător al acestei înţelegeri acolo, Realitatea a ieşit din preocupările mele. Cât ar fi, eu nu am miză acum. Iar când va fi miză, când vor începe marile negocieri, ţi-am spus, ne întâlnim...

În urma acestei convorbiri, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar au fost reţinuţi de procurorii parchetului instanţei supreme.
În referatul procurorilor prin care se cere arestarea preventivă a celor doi, se arată că în 8 aprilie 2011, a fost începută urmărirea penală "in rem" în legătură cu infracţiunea de şantaj comisă asupra lui Ghiţă Sebastian Aurelian, mai scrie Mediafax.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • alin alin
    Stelian Tanase e demn de tot respectul. A facut emisiuni foarte bune, cele mai echilibrate si documentate de la Realitatea TV, pentru ca e un om de cultura cert, un intelectual autentic. Apoi, proiectul imaginat de el era profesionist. Nu e vina lui ca nu il aplica Vantu si Ghita. Drept urmare omu nici nu mai are emisiune la Realitatea. Aia cu Dinescu chiar era buna dar nici 3 x 3 nu era rea, din contra, era o emisiune asezata, chiar se discutau acolo lucruri, invitatii erau de calibru, veneau pentru ca Tanase este credibil. NU se urla, ca la Kretzuleaska!
  • Noni Noni
    La inceput vantu mi se parea inteligent... dar de fapt e slab rau de tot in materie cenusie:)
  • bogdan bogdan
    Pai ori ca BBC ori nu mai e BBC

    L-a vazut cineva pe Stelian Tanase?
    Poate ne spune cum e cu proiectul ala al lui de la CNA cu BBC

Trimite un comentariu

sus