Skip to main content

Mircea Badea și Mihai Gâdea, amendați pentru cazurile Roberta Anastase și Kamikaze

 

Postul Antena1 a fost amendat cu 12.000 de lei deoarece i-a lezat imaginea Robertei Anastase şi a calomniat revista de pamflet Kamikaze în ediţiile emisiunilor Sinteza zilei şi În gura presei, din 19 martie.

Publicitate

În emisiunea Sinteza zilei s-a vorbit despre “banii pensionarilor care ar ajunge printr-o firmă Udrea-Cocoş-Anastase” şi despre o emisiune “Râdem până la capăt” de pe TVR2 (realizată în coproducţie cu Kamikaze). Subiectul din urmă a fost reluat apoi de Mircea Badea în emisiunea În gura presei.

Amenda vine ca urmare a unor reclamaţii venite din partea Robertei Anastase, a preşedintelui-director general al Poştei Române şi al revistei Kamikaze.

Din reclamaţia Robertei Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor:

“Moderatorul emisiunii, Mihai Gâdea, a vehiculat în mod tendenţios informaţii neadevărate cu privire la persoana mea, menite să-mi afecteze dreptul fundamental la imagine.”

Mihai Gâdea, la Sinteza zilei:

“Vom prezenta de asemenea o anchetă pe care a făcut-o Jurnalul Național cu privire la banii pensionarilor care ar ajunge printr-o firmă Udrea-Cocoş-Anastase. Vă voi prezenta pe larg această chestiune. E vorba de 112,5 milioane euro care ajung de la CNAS la Poşta Română drept comision pentru livrarea pensiilor către pensionari. Unde sunt banii, veţi vedea.”

“În această seară, vă voi prezenta partea a doua, TVR, 40 de milioane de euro gaură, dar merită. Ceea ce veţi vedea în această seară, vă avertizez, sunt imagini şocante, e un program cum n-a mai fost vreodată în România văzut, cred. Un domn se dezbracă în direct, face striptease, în timp ce citeşte nişte ştiri îndoielnice, iar pe ecranul din spatele domniei sale nişte animale fac sex. Veţi vedea, aşa ceva merită, sunt programe culturale, educative, plus sunt făcute împreună cu reviste care nu sunt foarte departe de actuala putere. În câteva clipe, veţi vedea şi acest lucru la Sinteza zilei.”

Reclamaţia Kamikaze:

„Ni se aduce la cunoştinţă faptul că în emisiunile Sinteza zilei şi În gura presei din data de 19.04.2011, atât moderatorii cât şi invitaţii au făcut „afirmaţii mincinoase, calomnioase şi injurioase la adresa revistei săptămânale Kamikaze şi a membrilor redacţiei acestei publicaţii.”

Ce a spus Mircea Badea cu privire la emisiunea Râdem până la capăt de pe TVR2?

Mircea Badea: "Printre succesurile TVR-ului se numără şi o emisiune absolut cretină, la TVR 2, în care unul, în timp ce citeşte un text-n-am putut să mă concentrez să-mi dau seama despre ce e vorba, ceva, nişte ştiri plicticoase- cu o plasmă în dreapta unde nişte animale se împerechează, el citeşte ştirile acelea şi se dezbracă, în timpul ăsta şi asta este emisiunea. Este o producţie TVR dimpreună cu revista Kamikaze; ştiu că n-aţi auzit, e un fel de hârtie igienică refolosită care, normal că n-are niciun fel de acoperire, dar e plină de pupincurişti-că de asta i-am spus hârtie igienică- ai lu’ Băsescu. (reper 23.15/182) Nu vreţi dumneavoastră(n.n. Traian Băsescu) să vă faceţi armata asta de pupincureală şi de sceleraţi, cum sunt, fără doar şi poate, cretineii ăştia de la Kamikaze, care fac emisiuni la TVR, nu vreţi dumneavoastră pe banii dumneavoastră personali?"

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat Antena1 pentru nerespectarea obiectivităţii în tratarea subiectelor, pentru încălcarea dreptului la propria imagine şi pentru lansarea de acuzaţii nesusţinute de dovezi.

Foto: Mircea Radu

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • de ce numai noi putem fi amendati? Anastase care este tot timpul "fraudaTOARE" cum de nu pateste nimic? Si de ce trebuie sa tacem la udrea? Marea panglicareasa inteleg ca se pricepe la "periat", "spalat", "taiat" si nimeni nu are voie sa sufle!Cocos sa nu creada ca noi am uitat cum dorea sa mituiasca un ziarist! Asa ca, traim intr-o lume atat de nedreapta incat aceasta gasca a pus mana pe tot! Si noi platim!
  • Am vizitat site-ul tau si ca o concluzie, daca vrei, mi-as dori ca multi oameni sa gandeasca ca tine. Cu siguranta planeta ar fi un loc mult mai sigur. E clar ca voturile sunt subiective, maneliste, obtuze si portocalii! Cine vrea cenzura poate emigra in China sau Cuba. Mult succes!!!
  • Recunosc, eu sunt unul care iti da vot negativ fara ca macar sa citesc ce ai postat.
    Am obosit sa iti citesc osanalele aduse puterii si stiu ca altceva nici nu o sa postezi. Asa ca, esti pe minus din start !
  • Multumesc Mariane pentru ... vot!
    Nu ma deranjeaza nici cele NEGATIVE. Le consider sageti care nu-si ating tinta.
  • Vuvuzel si Gudurel s-au invartit iar de o amenda.Iar este de vina Basescu ca prostovanii au luat amenda.Ce sa faci cainele de la macelarie greu pleaca!
  • Simplu! Perceptia electoratului in ceea ce priveste Guvernul Boc se schimba incet, incet. Dupa ultimele cercetari cu adevarat serioase s-a ajuns la concluzia ca pentru prima data dupa 89,preponderent este electoratul de dreapta. Tot in aceste cercetari se demonstreaza ca PNL aluneca spre stanga, canibalizand electoratul PSD. Aceste cercetari sociologice au fost facut de Palade, pe care il vezi mereu pe Antena3 si care si-a prezentat rezultatele cercetarilor pe Hotnews.ro.
    Ti-am dat un vot pozitiv si esti pe plus!!!
  • Are mosul Voiculescu bani pentru un milion de amenzi! Orice pentru baietii lui care ii insufla zilnic in fundal ideea ca ar putea ajunge presedintele ”la” Romanica!
    Ce nu stie mosul este ca baietii au si ei la randul lor suflatoare...
  • @Marian
    Cum de nu ai voturi NEGATIVE?
    Eu de cate ori ma refer la cineva de pe Antene sau de la Realitatea sunt "improscat" numai cu voturi NEGATIVE, indiferent ca am sau nu dreptate.
  • Cele doua veleitati de la Antena3 au ce primesc prin faptul ca Antena3 a ajuns pe locul 7 in prime time, cu o pierdere de 67000 de telespectatori. La fel a patit si emisiunea lui Gadea si Badea, se duc unde le e locu: in mizeria jurnalisticii romanesti!
  • Nu ştiu căţi intelectuali or fi făcând parte din CNA, aşa cum ar fi normal într-o democraţie sănătoasă. Dacă avem în vedere îngustimea de "bandă", de care au dat dovadă, de foarte multe ori, membrii comisiei CNA, începem să ne întrebăm dacă deciziile sunt direct proporţionale cu IQ-ul domniilor lor. Cu tot respectul, dar avem suficiente motive şi dovezi să ne îndoim de verticalitatea deciziilor care, nu de puţine ori, ne-au insultat inteligenţa.
    În altă ordine de idei, un om normal şi bine pregătit vede lucrurile în perspectivă, nu stă şi se miră, cât despre cenzură... de aia e democraţie, să poată fiecare să gândească şi să se exprime liber, să circule sau să emigreze. Mai există cenzură în China şi Cuba!
  • nu pot sa cred ca "eu" chiar nu stie ca scoala nu se face numai dimineata. prin urmare, ca o multime de copii intra la scoala de la pranz, in functie de clasa in care sunt. asa ca, draga "eu", fii convins ca nu ametesti pe nimeni cu pseudo-argumentele tale. iti scriu doar din dorinta de a te convinge sa nu-ti mai racesti gura de pomana. in general, se vad din avion opiniile oneste, fie ele si eronate, si postacii de profesie.
  • Nu stiu CNA ce spune dar eu iti spun sincer, nu stiu ce face copilul tau la 10 dimineata insa al meu e la scoala.
    Iar cu cenzura, las-o mai moale. Nu de alta, dar lipsa ei iti permite si tie sa pui pe acest site ceea ce gandesti. Si zic ca nu e chiar rau.

Trimite un comentariu