Skip to main content

6 iunie: Sabina Fati renunţă la Academia Caţavencu

 

Sabina Fati , jurnalista de la România Liberă care a participat la prima licitaţie pentru brandul Academia Caţavencu, desfăşurată săptămâna trecută, a anunţat că nu se va prezenta şi la a doua licitaţie, scrie Evenimentul Zilei.

"Nu merg mai departe, am anunţat deja", a spus Sabina Fati pentru EVZ. A doua licitaţie va avea loc peste două săptămâni.

"Anunţurile pentru noua licitaţie vor fi publicate începând de luni. Licitaţia va avea loc pe 14 iunie", ne-a spus Alina Alexandru, reprezentantă a lichidatorului judiciar din acest caz, General Group Expert.
Sabina Fati renunţă la cumpărarea revistei Academia Caţavencu

Grupul media american Disney se pregăteşte să îşi relanseze site-ul disney.com, urmând să introducă şi servicii de video-on-demand şi social media, potrivit lui Robert Iger, CEO al companiei, scrie Mediafax.
"Disney.com este pe cale de a fi relansat", a declarat Iger, în cadrul conferinţei D9, organizată de site-ul informativ All Things Digital, la Rancho Palos Verdes, în California.
Noul site trebuie să fie "o destinaţie pentru tot ce înseamnă Disney", inclusiv jocuri şi video, a mai spus Iger, care prevede căsite-ul va genera venituri din publicitate, microplăţi şi diferite forme de abonament.
Disney pregăteşte o relansare a site-ului său, cu servicii de video-on-demand şi social media

Presa românească ar putea deveni total independentă în următorii 5-10 ani, putând să se finanţeze chiar şi în lipsa încasărilor din publicitate. Şi asta datorită vânzărilor de produse şi servicii pe care mass-media le poate face pe site-urile de ştiri. Modelul de business de media a început să fie deja experimentat la nivel internaţional de publicaţii precum Financial Times, care vinde online vin în valoare de 3-400 de milioane de euro.

În România, însă, cel mai mare proiect de acest fel, corect.com, în care Dinu Patriciu şi Sorin Roşca Stănescu au investit 2 milioane de euro, a dat faliment la doar câteva luni de la lansare, scrie DailyBusiness.ro.

Peter Imre, directorul general al Adevărul Holding, a declarat că şi business-urile de media pot fi profitabile, iar mass-media viitorului, în următorii 5-10 ani, vor fi cele care vor incorpora pieţele virtuale, unde poţi face cumpărături, găsi un avocat, sau chiar să-ţi schimbi partenerul de viaţă, şi nu doar să citeşti ştiri.
Presa fără publicitate: Imre propune un business care i-a adus lui Patriciu o gaură de 2 mil. euro

Chiar dacă România are mulţi designeri talentaţi, brandingul corporate este în general naiv şi nu aduce companiile la potenţialul lor maxim, a declarat Mick Cassell, brand development director la Cocoon Group, într-un interviu acordat Wall-Street.ro. Pe piaţa românească de branding, unde ocupă locul al cincilea în funcţie de cifra de afaceri, Cocoon îşi propune să crească şi chiar să creeze aici un hub pentru regiune.

Chiar dacă România are mulţi designeri talentaţi, brandingul corporate este în general naiv şi nu aduce companiile la potenţialul lor maxim, a declarat Mick Cassell, brand development director la Cocoon Group, într-un interviu acordat Wall-Street.ro. "Pe piaţă românească de branding, unde ocupă locul al cincilea în funcţie de cifra de afaceri, Cocoon îşi propune să crească şi chiar să creeze aici un hub pentru regiune", spune Cassell.
Companiile româneşti au un branding naiv. Cum comentaţi?

Aproape toate posturile de televiziune au avut (şi au) concursuri pentru a descoperi talentele românilor. Acestora li se alătură şi B1, cu emisiunea-concurs „România câştigă!", ce este difuzată din 5 iunie.Spre deosebire de alte competiţii, la aceasta vor participa numai elevi din liceele bucureştene, scrie România liberă.

Actorul Ovidiu Cuncea şi coprezentatoarea sa, Timea Domokoş, vor fi gazdele acestei competiţii ce promite multe momente inedite şi totodată încearcă să le ofere liceenilor şansa de a-şi construi o carieră artistică. Aşadar, începând din 5 iunie, timp de şase săptămâni, elevi de liceu din cele şase sectoare ale Capitalei vor concura pentru marele premiu la două probe obligatorii: interpretare muzicală şi dans.
Cum caută B1TV "români cu talent" în liceele din Bucureşti

După 19 ani, ziariştii care au lucrat la cel mai mare brand din istoria presei româneşti s-au întâlnit cu "creatorul", scrie Evenimentul Zilei. După aproape 20 de ani de la lansare, "echipa de aur" a "Bulinei roşii", cum îi place maestrului Ion Cristoiu să-şi numească oamenii alături de care a scris istorie, la propriu, s-a reunit undeva în Bucureşti.

S-a râs şi la modul în care se purta Cristoiu atunci când se dădeau spre publicare ştiri însoţite de poze cu femei goale. Tot timpul se opunea, dar tot el le dădea "BT"-ul. Tot Cristoiu a găsit şi justificarea "găinii cu pui vii": "Dacă se oua, nu mai era ştire". S-au scos pe rând legitimaţiile de pe atunci. Cu poze în care nu ne mai recunoşteam. Ştirile de viaţă mondenă cu beţiile VIP-urilor acelor timpuri, de la "Şarpele roşu" sau din discoteca “Vox Maris", care făceau deliciul acelor vremuri au fost şi ele amintite.
"Evenimentul zilei". Ion Cristoiu, în şedinţă de sumar cu vechii "bulinari". La crâşmă

Pro TV şi Televiziunea publică şi-au împărţit următoarele trei partide ale echipei naţionale, scrie HotNews, care citează ProSport. Meciul România-Argentina, programat pentru 10 august, va fi transmis simultan de cele două posturi, sursa citată notând că precedentele evenimente sportive transmise live de două televiziuni mari fiind Gala Hagi şi Seara Campionilor.Până atunci, meciul Brazilia-România din 8 iunie va fi transmis de Pro TV, iar meciul cu Paraguay din 11 iunie - de TVR 1.Pe scurt: Următoarele meciuri ale naţionalei vor fi difuzate de Pro TV şi TVR

Franţa a interzis pronunţarea cuvintelor "Twitter" şi "Facebook" în emisiunile de radio şi televiziune, cu excepţia cazului în care ele sunt folosite în cadrul unor ştiri despre cele două platforme online, scrie Mediafax.
Motivul care a stat la baza acestei decizii se regăseşte într-un decret ce datează din mai 1992. Potrivit acestui decret, menţionarea unor astfel de servicii, prin pronunţarea numelor lor,reprezintă un act de publicitate. De aceea, trimiterile către "Twitter" şi "Facebook" constituie un tratament preferenţial, informează huffingtonpost.co.uk.
Franţa a interzis pronunţarea cuvintelor Twitter şi Facebook la radio şi televiziune

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • harakiri harakiri
    BRAVO KAMIKAZE!
    In voi ne e speranta!

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/csm-s-a-sesizat-din-kamikaze-in-cazul-curtea-suprema-voiculescu-933140.html
  • harakiri harakiri
    @bagaboanata, deci tu zici ca e bine să fie descurajati concurentii cu bani chiar in paginile ziarului. Goniti chiar. Pana cand? Pana aduna redactorii bani?
  • Gerula Gerula
    bagaboanta...sa nu uitam...Catavencu inseamna oameni SI batiste
  • bagaboanta bagaboanta
    @bagabontzelu Si are perfecta dreptate. Catavencu inseamna oameni, in primul rind!
  • Miron Miron
    Luati ultimele aparitii si veti vedea ca Romania libera are mai mult umor decit Catavencu.
  • Bagabontzelu Bagabontzelu
    "Adamescu mai știe cău Academia Cațavencu nu e o publicație oarecare și că e dependentă, mai mult decît oricare ­tipări­tură din România, de echipa care o face. Firește că pot fi găsiți și alți oameni. Dar, pînă în acest moment, alte încercări de a face un săptămînal de satiră politică au fost eșecuri."

    Din epistola lui Buscu catre investitori, din editia trecuta.
  • harakiri harakiri
    Normal, daca a fost atacata chiar in Catavencu si i s-a dat ce i s-a dat pe facebook! Dar parca adunarea creditorilor a hotarat sa nu se inchida ziarul dupa declararea falimentului exact ca sa nu-i scada marcii valoarea de piata. Daca ataci investitorii, pana isi retrag oferta de 1,6 milioane euroi, nu inseamna ca lovesti direct in valoarea de piata?

Trimite un comentariu

sus