Skip to main content

OTV, corigent la limba română

 

Limba vorbită la OTV are din ce în ce mai puţine legături cu gramatica limbii române. Ultima raport al CNA arată că, într-o singură lună, la postul lui Dan Diaconescu s-au înregistrat aproape 100 de greşeli, aproape de două ori mai multe decât următoarea clasată în acest top, Antena 1. Cele mai puţine greşeli au fost făcute de postul public TVR 1.

Publicitate

Topul posturilor care au comis cele mai multe greşeli de limba română în luna martie, 2011:

OTV - 90 de greşeli

Antena 3 - 58

Realitatea TV - 37

Antena 1 - 33

Kanal D - 32

Cum au greşit posturile?

Dezacorduri dintre subiect si predicat

  • vă văd o femeie care ştiţi” (OTV) – corect: vă văd o femeie care ştie;
  • mi s-a făcut vrăji” (OTV) – corect: mi s-au făcut vrăji;
  • Pe 16 martie, Europa FM şi Par Avion te trimite la concert” (Europa FM) – corect: Pe 16 martie, Europa FM şi Par Avion te trimit la concert;
  • eu zic că melodiile frumoase şi muzica bună va dăinui” (OTV) – corect: eu zic că melodiile frumoase şi muzica bună vor dăinui;
  • sunt adeptu’ iubirilor alea cu un bileţel” (OTV) – corect: iubirilor ălora;

Anacolutul

  • unul tuşeşte, unu-l doare burtica” (B1 TV) – corect: unul tuşeşte, pe unu-l doare burtica;
  • ăia mai în vârstă le este frică” (OTV) – corect: ălora/celor mai în vârstă le este frică;
  • în momentul în care a bruscat-o, atunci fata i-a fost teamă” (OTV) – corect: în momentul în care a bruscat-o, atunci fetei i-a fost teamă;

Pleonasmul

  • şi-au adus aportul doi avocaţi” (Pro TV) – corect: au contribuit doi avocaţi;

Altele

  • „Fetele, sunteţi emoţionate?” (B1 TV, 27.III) – corect: fetelor.
  • şi au mers către busuri sau către alte mijloace de transport” (Antena 3) – corect: şi au mers către autobuze sau către alte mijloace de transport;
  • „pe marginea groapei” (Pro TV, 9.III) – corect: gropii;

Monitorizarea posturilor a fost realizată în colaborare cu Institutul de Lingivistică Iorgu Iordan – Al. Rosetti.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • cartea lui moise cartea lui moise
    Moise Guran, desi este probabil cel mai bun ziarist pe economic la ora actuala, spune mereu "s-au ieftinit chiriile" si "s-au ieftinit tarifele". Chiriile, preturile si tarifele scad, nu se ieftinesc, ca nu cumpara nimeni preturi, tarife si chirii.

    Deci, daca se intampla de-astea si la un baiat istet care chiar stie carte si stie sa explice simplu fenomenele economice, ce sa facem acum, sa-i taiem capul lui Moise?

    Mai bine-l atentionam, ca sigur citeste si el paginademedia si-i uram succes in continuare.
  • EM EM
    Grija pentru exprimare e apanajul celor ce nu pot adormi intr-o credinta. Lipsiti de un temei solid, ei se agata de cuvinte, simulacre de realitate, pe cand ceilalti, siguri pe convingerile lor, nu pun pret pe infatisare si se rasfata in tihna improvizatiei.
  • mariana mariana
    sunt deacord in totalitate cu ileana otv-ul trebuie inchis ori dacanu obligat sa intre in normalitate ca un post de televiziune normal ce este acolo nu m se pare normal. laturi analfabetism manipulare si multa minciuna.
  • ileana ileana
    Pentru insanatosirea mentala a poporului roman , fidel OTV , consider ca trebuie inchis ! S-au daca,nu ,trebuie contracarat intr-un fel ! Stiti cata minciuna si manipulare exista acolo ? Suntem o categorie de oameni care mai cunoastem ceva dedesupturi , neaccesibile tuturor oamenilor . Pur si simplu ne ingrozim !
  • Horea Horea
    Citez: "Cele mai puține greșeli au fost făcute de postul public TVR 1."
    Si cand am incerct sa subliniez ROLUL si COMPETENTELE Televiziunii Publice, am fost bombardat cu o multime de ... voturi negative!
  • Constantin Constantin
    Senzational !!Sunt fericit !!PPDD,e in sfarsit pe primul loc!!
  • Nae Nae
    Aici ar trebui precizata campania celor de la Radio Guerrilla cu Romana de Romania cu premii in dictionare de tot felul.
  • marius marius
    si mai cometati de protv ca e un post pentru low-class....

Trimite un comentariu

sus