Skip to main content

Contractul CNBC – Money Channel se amână. Dragoș Nedelcu, Realitatea: “Am demisionat pentru că nu am reușit să plătesc salariile”

 

Telenovela continuă la The Money Channel, postul de business al Realitatea Media. După salarii amânate, greve și promisiuni, vine și o demisie: Dragoș Nedelcu, vicepreședintele Consiliului de administrație al Realitatea Media.

Publicitate

Demisionez pentru că nu am reușit să plătesc azi salariile”, spune Dragoș Nedelcu, contactat de paginademedia.ro.

Vineri, le-am promis celor de la The Money Channel că azi (luni, 8 august) vor primi salariile. Nu am reușit”, continuă el.

Nedelcu ar fi urmat să preia managementul stației de business, împreună cu Sorin Freciu. Freciu rămâne în cărți pentru a conduce stația. O spune atât Nedelcu, cât și Freciu însusși.

Nedelcu: "Elan Schwartzenberg trebuie să își caute alt partener pentru The Money Channel. Eu nu mai am nicio legătură cu Realitatea Media. Din punctul meu de vedere, cel mai potrivit este Sorin Freciu."

Freciu admite că discută preluarea managementului, dar că nu e nimic sigur. De un posibil partener, cu care a mai discutat în urmă cu o lună, depinde totul.

Sorin Freciu: “Mâine seară voi lua o decizie. Depinde dacă partenerul își menține sau nu oferta despre care am discutat în urmă cu câteva săptămâni.”

Nedelcu pleacă din Realitatea Media, dar rămâne cu Money Express, revistă în care este asociat cu Sorin Freciu.

Contractul CNBC – The Money Channel se amână

Nici mult trâmbițatul contract cu CNBC, care ar fi adus un important plus de imagine, nu se mai face. Programat pentru toamna acestui an, parteneriatul cu postul financiar se amână cu cel puțin un an.

Motivul înghețării posibilei înțelegeri a pornit de la business plan. The Money Channel nu poate asigura veniturile cerute de CNBC pentru parafarea înțelegerii.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • de dat lectii altora pe la televizor e bun "marele" economist Soviani dar nu a facut si el o inginerie financiara, ceva, sa isi ajute colegii
  • Nedelcu nu a existat niciodata decat in imaginatia lui Nedelcu.
    De asemenea, oamenii mai putin dezghetati nu au vazut nimicul de dincolo de glamour si mitomanie patologica.
    La Capital, toata lumea era scarbita de el, cu exceptia fostului redactor-sef (pardon, fostei redactore-sefe).
    Ea, profesionistul impreuna cu femeia din ea au fost incantate de vrajeala lui Nedelcu si asa s-a nascut o frumoasa prietenie si o fructoasa colaborare care au contnuat si sub banii lui Vantu, pana cand s-a destramat.
  • Slaaava Domnului ca exista si din astia ca Nedelcu! Pacat ca nu a avut timp sa distruga si Realitatea TV! Se mai curata peisajul de gunoi editorial. Omul nu se descurca decat daca are cateva milioane ale altcuiva pe mana. Altminteri, figuri cat incape.
  • La Monkey Channel e agitatie mare. Pe platou se dueleaza articulat un cimpanzeu de jurnal si o gorila de business. Tema: volatilitatea cursului de schimb banana-kiwi. Urangutanii de la tehnic saliveaza. N-au mai primit banane din luna lui ciresar. Gibonii de teren topaie a lehamite pe newsdesk, dintr-un reflex pavlovian care le dicteaza ca daca banana nu vine, macar o para malaiata tot pica in gura lui natafleata... Si, ce sa vezi, para malaiata vine sub chip de mesaj blackberry! Dragi maimutoi, recolta de banane e compromisa, nimic nu s-a copt in ultima vreme asa ca eu ma retrag de pe craca cea mare, pana nu se rupe sub labele mele posterioare. In redactia Monkey Channel se lasa linistea. Primatele se scarpina in scafarlie, simtind cum li se sindicalizeaza simturile. De trei luni rabda si tanjesc macar dupa o nenorocita de coaja de banana, promisa de dresori, si degeaba. Dresorii isi stiu bine meseria si stiu cum sa arate banana, fara s-o dea din mana. Dresorul batran joaca rolul dezgustatului, cel tanar pe cel al dedicatului. Dedicat circului de la Monkey Channel pana cand... pana cand a decis ca menajeria asta nu-l mai satisface. Inca putin si menajeria se va inchide, doar cat sa-si faca maimutele numarul si sa mai articuleze niste cuvinte noi precum "greva" sau "sindicat". La menajeria de peste drum se aud deja grohaituri de satisfactie. Vierul Ghita se lafaie la trocul cu coji de banana si descopera un adevar pe care oamenii il afla intotdeauna prea tarziu: mai bine sa fii un porc satul, decat un maimutoi fudul.
  • ce CNBC viseaza parvenitii astia???
    nu se incurca aia cu penibilii astia

    mai era unu pe la Realitatea TV (Stelian Tanase) care delira, in fata membrilor CNA, ca face BBC dintr-o spelunca de televiziune
  • Greu de intalnit un mincinos patologic mai mare decat acest Nedelcu. Poate doar Doru Iuga sa-i faca concurenta, cel care cerea sa fie eliberat din puscarie sa se vindece de pidosnicie...Nu stiu cati se mai uita inca la otv si s-au ales cu traume dar miniciunle lui nedelcu, de data recenta, au otravit vietile a cateva zeci de oameni care inca lucreaza (?) la Monkey Channel.

Trimite un comentariu