Skip to main content

Revine moda Surprize, surprize? Lacrimi și regăsiri în “Găsește-mi familia”, la Kanal D

 

Kanal D aruncă în lupta pentru audiențe și un show cu lacrimi și regăsiri. Din toamnă, postul va difuza reality-show-ul Găsește-mi familia, după un format internațional – Find my family.

Publicitate

Tot din toamnă, intră în grila postului deținut de turcii de la Kanal D un alt program nou, Mamă din întâmplare, o producție autohtonă.

Reporterul paginademedia.ro Cristiana Constantinescu vine cu detalii despre cele două emisiuni:

Deocamdată, niciuna din cele două emisiuni nu are prezentatori.

“Găsește-mi familia”

  • Find my family e numele formatului original, sub licență.
  • Este un reality-show care a început să fie difuzat în Olanda acum 19 ani, a fost transmis cu succes în Europa în țări precum Spania, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Suedia, Belgia, Norvegia, Polonia dar și în Statele Unite și Australia.
  • Găsește-mi familia încearcă să răspundă la întrebari precum: "Cine este mama mea?", "De ce am fost dat spre adopție?", "Unde-l pot găsi pe tatăl meu?", "Cum arată frații mei?".
  • Se adresează persoanelor care, dintr-un motiv sau altul, nu-și cunosc rudele de gradul întâi sau le-au pierdut urmele de mulți ani.
  • Demersul începe cu povestea celui care apelează la ajutorul emisiunii, relatată personal în fața camerei și se continuă cu un periplu ilustrat al investigațiilor și drumului către punctul final al misiunii.
  • Deznodământul poate fi unul fericit sau nu. Cazul se poate termina cu mult așteptata întâlnire sau cu refuzul persoanei pe care au găsit-o de a-l cunoaște pe cel care a apelat la emisiune. Există, de asemenea, și riscul ca persoana căutată să fi încetat din viață.

“Mamă din întâmplare”

  • Este un concept și o producție a casei românești Paprika Latina, o emisiune reality de 65 de minute.
  • Mamele adolescente sunt ajutate să-și descopere, să-și trateze și să-și rezolve problemele cauzate de maternitatea timpurie.
  • Mamele selectate vor avea maximum 18 ani, vor proveni preponderent din mediul urban și vor fi conduse și ajutate pe parcursul emisiunii de un specialist-host cu studii în psihologie și experiență în consilierea cazurilor de acest gen.
  • Rolul specialistului va fi acela de a identifica problemele, de a stabili direcții în rezolvarea acestora, de a oferi soluții și de a interveni în momentele de criză, mediind posibile conflicte.
  • Fiecare episod va prezenta un singur caz, dar va avea minimum două săptămâni de filmare, pentru a putea surprinde evoluția în timp.

Alături de cele două noi reality-show-uri, la Kanal D vor difuzate emisiunile Drept la țintă (prezentată de Mădălin Ionescu), CanCan TV (Adrian Artene), Pe banii părinților (Ernest), Nuntă cu surprize (reality-show-ul prezentat de Andreea Mantea și Cove), dar și producții noi.

De luni, 15 august începe Draga mea prietenă, prezentată de Gabriela Cristea, de luni până vineri, între orele 10-12.30, iar din toamnă vom vedea și Vrei să fii milionar, prezentată de Virgil Ianțu.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • ''Mama din intamplare'' va fi o tampenie monstruala...Celelate emisiuni nu vor depasii rating-ul fata de editiie precedente.Kanal D nu va progresa in aces fel.Poate Iantu sa faca audienta record.
  • Mai bine decat la nesimtitii de la Antena 1.
    La stirile de la ora 16, la sport, nu au spus nimic despre echipele din play-off-ul Europa League, desi tragerea la sorti avusese loc la 14:30.
    Deci vineri la ora 16, au difuzat reportaje inregistrate in care spuneau "tragerea la sorti va avea vineri".
    Iar fatuca blonduta care ia bani pe citit intro-urile intre reportaje incheie cu "atat din sport pentru astazi".
    La o ora si jumatate dupa ce se stia cu cine vor juca cele cinci echipe romanesti.
    Producatorul imbecil ar trebui ejectat.
    O lipsa de profesionalism crasa.
    Si la fel e si la ProTV, unde dau "legatura la fata locului", dar mereu "la fata locului" se vad casele de pe Pache Protopopescu de vis-a-vis de turnul lui Sarbu.
    Alti nesimtiti si acolo.
  • Niste facaturi ordinare, dar nu este vina lor este vina celor care se uita. Este pur si simplu o afacere, spuneti mie daca nu s-ar mai consuma Coca Cola s-ar mai produce ? Intradevar, Kanal D este Kanal WC, ei nu au nicio emisiune educativa, una macar, acolo de ochii lumii, la ei ca peste tot banul conteaza, este o televiziune tabloid, comerciala prin definitie, la ce se uita prostimea aia transmite. Cei de la CNA ar trebui sa reglementeze cumva aceste emisiuni, statul roman ar trebui sase implice si mai mult in audio-vizual, ca la romani nu merge decat cu biciul, prostimea nu se educa de la sine, stiu ca ar incalca multe drepturi la libera exprimare, chestii din alea cu libertatatea presei si alte prostii, in Romania nu merge cu asa ceva ca ne ducem de rapa. Romanul trebuie educat cu forta. Peste populatia Romaniei ar mai trebui sa treaca cateva generatii ca sareusim sa apreciem valorile dar lucrurile nu merg de la sine ci trebuie sa se implice cineva casa nu devenim tomberonul Europei.
  • Este f. bine ca se dau astfel de emisiuni pe sufletul romanilor. Cresterea consumului de televiziune e buna pentru inima, publicitate si circulat banii... :)
  • Prin seria interminabila de emisiuni reality facaturi, turcii cred ca sunt acum pregatiti sa-si schimbe numele din Kanal D in Kanal WC.

    De vazut: http://www.romanialibera.ro/multimedia-video/incognito-actori-in-reality-show-uri-false-189669.html

    Sigur, si alte televiziuni practica sportul asta, dar la kanalisti facatura este regula.

Trimite un comentariu