Skip to main content

12 septembrie: Locul femeilor e la cratiţă? Ce spun stereotipurile din emisiunile TV

 

MediafaxFemeile trebuie să stea la cratiţă, să fie gospodine, aspiră la bani şi lucruri materiale sunt stereotipurile care apar cel mai des în emisiunile difuzate de televiziunile din România, scrie Wall-Street.ro, care citează un studiu realizat de TBWA Bucureşti, Fundaţia Centrul Parteneriat pentru Egalitate (CPE) şi ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei.

Publicitate

Alte stereotipuri foarte promovate de televiziuni sunt cele despre faptul că bărbatul este capul familiei, iar femeia trebuie să-l urmeze, că femeile sunt tinere, frumoase şi trebuie să se aranjeze pentru bărbaţi.

Pentru realizarea acestui studiu au fost analizate emisiunile Happy Hour (Pro TV), Acces Direct (Antena 1), O dată-n viaţă (TVR1), Schimb de mame (Prima TV) şi Sinteza Zilei (Antena 3) în perioada 15 februarie - 15 mai anul acesta.
Femeile trebuie să stea la cratiţă? Topul stereotipurilor despre femei din emisiunile TV

Profesorul Philip Kotler, unul dintre cei mai influenţi specialişti în marketing internaţional, revine la Bucureşti în iunie 2012, pentru o sesiune de training adresată profesioniştilor în comunicare din România, scrie HotNews.

Acesta este primul training local certificat de American Marketing Association. Evenimentul "Marketing 3.0" este organizat de Confident Public Relations şi V+O Communication. În cadrul acestuia, Philip Kotler va discuta cu specialiştii din România despre importanţa marketingului în perioada post-recesiune şi metodele de satisfacere a apetitului pentru consum a generaţiei dependente de tehnologie - aşa-numita Generaţie G. Philip Kotler promovează conceptul de marketing prin valori ca răspuns la criza financiară globală.
Pe scurt: "Părintele marketingului", Philip Kotler, revine în România anul viitor

Poliţia care îi asigură protecţie preşedintelui Statelor Unite, Barack Obama, a anunţat că anchetează o serie de ameninţări scrise pe pagina de Facebook a Casei Albe, care fac trimitere la atentatele de la 11 septembrie, notează Mediafax.
Pe "peretele" Facebook al Casei Albe, un internaut, al cărui nume scris în arabă pare a fi "Abu al-Muthanna al-Maqdissi", a postat duminică mai multe comentarii în engleză, dintre care unul afirmă: "vom reveni, SUA, o singură zi, 11/9/2011" şi este însoţit de un montaj foto cu Osama ben Laden şi un avion pe punctul de a intra în World Trade Center.
Un alt mesaj, tot în engleză, a fost scris la scurt timp pe acelaşi cont Facebook: "Vom veni la tine, Casa Albă, în curând".
Ameninţări pe pagina de Facebook a Casei Albe

Unde s-a dus publicul „News of The World“? La două luni de la închiderea celui mai puternic tabloid britanic, cititorii par încă nehotărâţi. Dacă în iulie „Mail on Sunday“ a avut o creştere a numărului de cititori, în august tabloidul a vândut cu 150.000 de exemplare mai puţin, scrie Adevărul.

Marii câştigători ai ultimelor două luni au fost principalii competitori ai „News of The World". Unul dintre aceştia este „Sunday Mirror", care în august a avut vânzări de 1,9 milioane de exemplare, cu 66% mai mari decât în aceeaşi lună din anul precedent. O creştere asemănătoare a avut şi „People". Ziarele de calitate nu stau aşa de bine la vânzări precum tabloidele, având scăderi sau creşteri uşoare. „The Time" a avut o mică revenire în august, după ce în iulie a trecut, pentru prima dată de când este auditat (1962), sub un milion de exemplare.
Unde s-a dus publicul „News of The World“?

Sursa foto: Mediafax

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • touretul touretul
    cred ca nu au luat în considerare clipurile publicitare cu astenicul care folosește Mister Muscolo
  • Delia27 Delia27
    Imi plac foarte mult programele Antenei 1 si Antenei 3. Cnsider ca reusesc sa suprinda foarte bine societatea in care traim si anume, o Romanie traditionalista in care domina stereotipurile de orice natura.

Trimite un comentariu

sus