Skip to main content

Marea schismă s-a produs: Realitatea TV a început să emită din studiourile de la Willbrook. Birourile din Casa Presei, sparte în această noapte

 

ACTUALIZARE 5: Elan Schwartzenberg ţine o conferinţă de presă la noul sediu, la ora 13.00. Vom reveni cu detalii de la eveniment.

Publicitate

ACTUALIZARE 4: Mai multe birouri ale Realitatea Media din Casa Presei au fost sparte în această noapte, după ce postul s-a mutat la Willbrook. Poliţia face cercetări la Casa Presei. Ce s-a spart, în articol.

ACTUALIZARE 3: Vânzările de publicitate ale Realitatea TV se vor face în continuare prin Media Consulta, firma lui Mihai Craiu, au confirmat pentru paginademedia.ro oficialii postului.

ACTUALIZARE 2: "Sergiu Toader a venit de vineri seara la Realitatea TV", a declarat pentru paginademedia.ro Sorin Enache, director general Realitatea TV.

ACTUALIZARE 1: Echipa Corina Drăgotescu şi Cătălin Striblea rămâne la televiziunea lui Sebastian Ghiţă - RTV. "Rămân la televiziunea lui Sebastian Ghiţă", a declarat Corina Drăgotescu pentru paginademedia.ro. Cei doi au emisiune pe RTV în această seară.

S-a produs marea ruptură în interiorul Realitatea TV. Astăzi, duminică, 23 octombrie, Realitatea TV (aripa Elan Schwartzenberg) a început să emită din noul sediu de la Willbrook.

Emisia a început la ora 18.00, cu un News Alert prezentat de Diana Enache. Echipa lui Elan este coordonată de Sergiu Toader, după cum paginademedia.ro a anunţat în exclusivitate aici.

Sebastian Ghiţă a rămas în vechile studiouri de la Casa Presei, de unde va emite postul RTV.

Producător general al Realitatea TV este Cristi Marin, iar Cristian Coman este redactor şef.

Pe Realitatea TV, în prima zi de emisie din studiourile de la Willbrook, va mai intra Adriana Nedelea (cu Prime Time News) şi Mihai Tatulici.

Întrebat de paginademedia.ro despre numărul oamenilor de la Realitatea TV, Elan Schwartzenberg a declarat scurt:

Sunt toţi cei pe care mi-i doresc. Sunt arhisuficienţi”, a spus Elan, fără să facă vreo referire la numărul acestora.

A recuperat echipamentele de la Casa Presei:

"Mare parte, da. Urmează să le luăm şi pe restul, de care avem nevoie", a completat Schwartzenberg.

Birourile Realitatea Media din Casa Presei, sparte în această noapte

Aproximativ zece birouri din Casa Presei ale Realitatea Media au fost sparte în această noapte, după ce postul s-a mutat în clădirea Willbrook. "Este vorba de birouri de contabilitate şi de biroul juridic", a declarat pentru paginademedia.ro Sorin Enache, director general Realitatea Media.

"Şase uşi au fost forţate. Într-unul au găsit chei, cu care au deschis celelalte birouri", spune Enache.

Ce s-a furat? "Documente contabile şi juridice", spune Enache.

Poliţia face acum cercetări la birorurile din Casa Presei.

Birourile au avut pază? Cum au trecut de pază?

"Era pază la poartă. Ei ar trebui întrebaţi ce s-a întâmplat. Este firma de pază angajată de Asesoft. Este curios, pentru că primul birou este chiar la un metru de pază", a declarat Sorin Enache pentru paginademedia.ro.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mihai Mihai
    Logoul si numele sunt ale unei televiziuni din Targu Jiu ( http://www.rtvonline ). S-ar putea sa RTV sa fii preluat licenta de emisie cu tot cu nume, sigla etc de la Televizunie RTV din Targu Jiu.
  • zzzzzzzz zzzzzzzz
    Birourile au fost sparte chiar de angajati firmei de paza.
    Cautau peste tot o ranga sa sparga usile.
    Bai oameni buni Ghita este un securist nu stie sa faca altceva decat preluari de firme,ce emag-ul la facut el,flanco la facut el?
  • cornel cornel
    acolo a fost un conflict personal al lui Ghita cu Stancu si Uersu, propaganda anti basescu se facea si s-a facut si dupa desfiintarea acelei emisiuni.
  • Johnny Bravo Johnny Bravo
    Eu nu inteleg de ce nu schimba Realitatile TV continutul posturilor inlocuind stirile cu materiale despre batalia interna. Sunt sigur ca ar fi mai interesant, oricum nu prea sunt subiecte, ar prinde bine si la rating si cred ca s-ar simti si ei mai multumiti, s-ar elibera mai usor.
  • ion ion
    rtv-ul emite live (online) cu sigla lor de pe la 11
  • ion ion
    rtv se vede online aici, din aceleasi studiouri ca si pana acum: http://www.rtvonline.ro/rtv-live
  • pacpac pacpac
    este adevarat ca acum sunt o improvizatie, dar se lucreaza la doua platouri mari..sunt in santier acum, dar va iesi ceva cu adevarat interesant, doar ca mai dureaza.
  • touretul touretul
    deci RTV emit pentru ei sau... cine-i vede și unde?
  • popa popa
    Ba ne lasati cu intoxicarile tipice ptr Basescu? Asta e vrajeala care tine la prosti. Nu exista dovada mai clara decat atat ca Realitatea a fost distrusa de Basescu, prin Ghita, asa cum acelasi mare presedinte aparator al presei libere a terminat si Gardianul si Ziua si Cotidianul. Sau ne facem ca nu suntem oameni de presa si nu stim cum au disparut?
    Nu se vede cu ochiul liber ca 95% din presa scrie pro-Pdl?
  • mihnea mihnea
    eu zic ca si C. Sincai ar trebui sa ramana la Ghita, ca are un aer asa basist. Se crede mare jurnalista, isi intrerupe interlocutorii, nu stie nimic despre semnele de punctuatie, nu le respecta si pune punct asa in mijlocul frazei pentru a o continua mai apoi. dupa 2 -3 cuvinte se opreste asa brusc de nu stii ce va urma. Ar trebui sa mearga la cursurile de dictie.
  • Eugen Eugen
    Cert e ca Ghita a fost facut KO de Elan. A ramas doar cu Ponta...
  • h h
    Studiourile realitatea mereu au fost aiurea, dar astea noi, ale lui Elan sunt sub orice critica. Mai rau decat o televiziune locala
  • Alex Alex
    De pe satelit.
  • pacpac pacpac
    La Realitatea studiorile sunt improvizate pt o scurta perioada, in tot acest timp construindu-se noile platouri (ce vor fi printre cele mai moderne). Nici echipamentul nu este inca pus la punct dar urmeaza in cateva zile. Oamenii au fost putin debusolati..dar deja incep sa se linisteasca lucrurile.
  • rodi rodi
    de unde naiba ai luat capturile astea?

Trimite un comentariu

sus