Skip to main content

Postul Rodicăi Culcer, scos oficial la concurs. Şefia ştirilor TVR se va disputa în decembrie

 

Postul de director al direcţiei emisiuni informative şi sport din TVR a fost oficial scos la concurs. Potrivit anunţului, pe care îl publicăm în continuare, selecţia candidaţilor pentru poziţia ocupată de Rodica Culcer va avea loc între 8 şi 31 decembrie.

Publicitate

Candidatul trebuie să aibă cel puţin zece ani experienţă în audiovizual, dintre care cel puţin 5 ani în televiziune. Alte condiţii: cel puţin trei ani pe un post de conducere în radio sau TV şi minimum două limbi străine.

Anunţul TVR, în continuare:

Televiziunea Română caută profesionişti pentru ocuparea următorului post
Director Direcţia emisiuni informative şi sport

Durata contractului: determinată - 3 ani

RESPONSABILITĂŢI: planifică, organizează şi coordonează activităţile desfăşurate în cadrul Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport.

CERINŢE:

  • studii universitare de licenţă sau echivalente într-unul dintre domeniile: ştiinţe ale comunicării/ştiinţe umaniste/management (în cazul inexistenţei studiilor de specialitate este necesară atestarea cunoştinţelor prin absolvirea unor studii postuniversitare cu durata de minimum un an: curs postuniversitar, master, doctorat în domeniul ştiinţe ale comunicării/ştiinţe umaniste/management);
  • experienţă în domeniul audiovizual - minimum 10 ani, din care minimum 5 ani în televiziune;
  • experienţă de conducere în audiovizual (conform Clasificării Ocupaţiilor din România, Grupa Majoră 1 - Conducători şi funcţionari superiori din unităţile economico - sociale şi politice) - minimum 3 ani;
  • cunoaşterea a două limbi străine de circulaţie internaţională (din care una să fie obligatoriu engleza);
  • cunoştinţe de jurnalism;
  • cunoştinţe de management general;
  • cunoaşterea modului de realizare a emisiunilor informative;
  • cunoştinţe temeinice de producţie tv;
  • o bună stăpânire a principiilor deontologice ale profesiei jurnalistice;
  • cultură generală solidă;
  • cunoaşterea fluxului de producţie şi postproducţie TV/news;
  • cunoştinţe operare PC; cunoştinte privind istoria României, cunoştinte de economie, politică şi legislaţie românească şi europeană;
  • cunoaşterea temeinică a problematicii actuale reflectate în mass media, familiarizare cu peisajul mediatic european;
  • cunoaşterea legislaţiei în domeniul audiovizualului (Legea 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Deciziile C.N.A., Legea nr. 504/2002 a audiovizualului);
  • Codul deontologic al jurnalistului adoptat de CRP; fără cazier judiciar; abilităţi de comunicare şi lucru în echipă, capacitate de concentrare, de lucru cu termene limită, de analiză şi selecţie, spirit organizatoric, spirit de initiativa, abilităţi de planificare şi leadership.
  • Candidaţii vor prezenta la înscriere un proiect managerial specific postului, în care îşi vor expune viziunea managerială asupra funcţionării Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport plecând de la două coordonate fundamentale:

1 - adaptarea funcţionării Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport la un flux continuu de informaţii furnizate TVR Info cu acoperirea totodată a jurnalelor susţinute pe celelalte canale SRTv, în acord cu evoluţiile tehnologice de ultimă oră;

2 - relaţia Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport cu celelalte structuri funcţionale din SRTv.

Probe de concurs:

  • test limba engleză, notare proiect managerial şi interviu final. Candidaţii preselectaţi în urma depunerii dosarelor vor fi contactaţi în vederea efectuării evaluării psihologice.

Dacă doriţi să lucraţi într-o echipă competitivă şi sunteţi interesat de acest post, aşteptăm candidatura dumneavoastră care va conţine obligatoriu următoarele documente:

  • curriculum vitae
  • scrisoare de intenţie (în care vă rugăm să precizaţi codul postului)
  • certificat de cazier judiciar
  • o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu aţi făcut parte şi nu aţi colaborat cu fosta poliţie politică
  • copii ale documentelor care să ateste studiile şi experienţa solicitată şi separat
  • 7 plicuri închise care să conţină fiecare câte un exemplar al proiectului managerial la adresa: Societatea Română de Televiziune, Calea Dorobanţilor nr. 191, sector 1, corp Studiouri Pangratti, etaj 2, camera 204, Bucureşti, sau la Registratura SRTv din Strada Ermil Pangratti, până la data de 05 decembrie.2011, orele 16.00, inclusiv.

Concursul va avea loc la sediul SRTv în perioada 08.12.2011 - 31.12.2011.

Numai candidaţii preselectaţi vor fi programaţi pentru susţinerea probelor de concurs.

Despre scoaterea la concurs a postului din TVR a scris şi ImpactNews, AICI.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • gogo natu gogo natu
    Exista la dosar si acea declaratie obligatorie, Horea. Dar asta n-a impiedicat-o nici in 2005 sa ajunga propagandist-sef. Cine sa-i verifice dosarul? Aia care au angajat-o in tinerete? Si, oricum, stati linistiti, chiar daca nu poate candida tot ea va ramane. Fac pariu ca nimeni nu va obtine nota minima de trecere. Asteptati membrii Comisiei si veti intelege ca va fi bine protejata, Daca veti gasi acolo oameni apropiati lui Lazescu, vesnica Ioana Avadanei (care are un contract cu TVR pentru frectii ongiste) si nu va fi niciun membru din CA al TVR, atunci puteti sa mergeti in concediu fara emotii. La intoarcere veti gasi lucrurile la fel. Doi profesori, unul de la Iasi si altul de la Universitatea Bucuresti au fost anuntati ca fac parte din comisie....
  • Horea Horea
    Nu va bucurati PREMATUR!

    Concursul va fi castigat de ... Rodica Culcer!

    N-am gasit nici o piedica, in cele citite mai sus, care sa impiedice participarea la concurs a celor pensionati si reangajati.

    Ar fi totusi ceva de genul: "o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu aţi făcut parte şi nu aţi colaborat cu fosta poliţie politică".
  • Corectura Ro Corectura Ro
    Desigur, criteriile de selectie anuntate au fost indeplinite de toti fostii sefi :)
  • Mahorcu Mahorcu
    DUCĂ-SE !!!
  • Ziare Online Ziare Online
    Sper ca aceasta fosta si actuala securista sa piara din spatiul public. Ii ajunge cat a papat de la bugetul de stat. stati linistiti, va veni alt PD-L-ist la conducere, poate chiar Ioana Lupea

Trimite un comentariu

sus