Skip to main content

Televiziunea lui Ghiţă abia se vede în audiențe

 

După şase zile de când a primit licenţa de emisie de la CNA, postul de ştiri RTV a atins o audienţă zilnică de 3.000 de telespectatori pe minut în mediul urban (0,03% rating), scrie Forbes.

Publicitate

În prima zi de “emisie legală” (3 noiembrie), televiziunea lui Sebastian Ghiţă a avut o audienţă medie de 1.000 de telespectatori în mediul urban (0,01% rating). Cinci zile mai târziu, audienţa medie a ajuns la 3.000 de telespectatori pe minut (0,03%).

În prime-time (orele 19.00 -24.00), audienţa medie zilnică a postului RTV a fost uşor mai ridicată. Aceasta a urcat de la 3.000 (0,02%), pe 3 noiembrie, la 11.000 de telespectatori (0,09%), pe 8 noiembrie, mai notează Forbes.

Ieri, conducerea RTV îi îndemna pe angajaţii postului de ştiri şi pe cei ai Asesoft să contribuie la creşterea audienţei participând la o campanie de promovare inedită, după cum paginademedia.ro a scris aici. Într-un mesaj intern, Cătălin Popa le spunea angajaţilor celor două companii “Nu trebuie decit sa va sunati toti prietenii, rudele, cunoscutii si sa le spuneti sa se uite la rtv“.

În momentul de faţă, RTV este recepţionată doar prin reţeaua UPC digital şi pe platforma Dolce.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • 1. pana nu intra pe RDS nu vor exista.
    2. cat timp nu vor avea curajul sa lase si comentariile contra pe siteul lor nu vor avea site.(le-am zis doar ca au schimbat hidrantul si m-au banat)
  • Pai cu cine sa faca audiente Raitaru TV, fratilor? Cu Catalin Popa, Eugen Chelemen si Roxana Niculescu - care n-au fost pe teren in viata lor, habar n-au ce e ala un reportaj, un interviu? Ghita, din pacate, e prostit de acesti imbarligatori si cand va trebui sa aduca profesionisti va fi prea tarziu pentru el. Popa a fost omul lui Vantu la Curentul, a lucrat numai la ziare obscure, e sef de cand s-a nascut, i-a pacalit apoi si pe altii gen Antena 1, apoi Realitatea Tv cu vorbele lui mieroase. Daca-l scuturi nitel vei descoperi ca acest mare om de televiziune nu stie nimic, n-a facut nimic in viata lui.
  • Deocamdata RTV nu a fost preluat de catre RCS si chiar nu cunosc motivele. Poate faptul ca peste o luna o sa lanseze DigiNews?
  • M-am uitat de curiozitate zilele trecute si am vazut cateva rubrici de meteo si sport. Angajatii nici macar nu stiu sa citeasca de pe promter. Pe tipul de la meteo l-a bufnit si rasul de ce prostii spunea. Cred ca incurcase randurile. Iar tipa de la sport nu stie sa citeasca numele proprii. Deci, nu cred ca vor face mare branza, dar cum spunea cineva vin alegerile, deci au sanse sa creasca cu propaganda basista.
  • CNA-ul a facut dreptate .printre putinele institutii care judeca conform legii. ghita trebuie sa o ia de la inceput . n-a reusit sa fure realitatea. bravo CNA!!
  • TOATE posturile de stiri sunt cam la fel de prafuite, de aici si audientele extrem de mici pe care le au. Stirile sunt aceleasi (probabil se anunta reporterii intre ei, sunt urmarite comunicatele oficiale etc), exista extrem de putine exclusivitati, iar talk-show-urile sunt jalnice, cu aceleasi personaje obosite care se pricep la orice si care azi sunt la o televiziune si maine pleaca la alta.
  • abia se vede si la tv...sonorul e varza, imaginea se blocheaza :)) cel putin asa se vede la marea televiziune digitala Dolce (alta varza) :))
  • aia sunt atata de...incat credeau ca lumea se uita la Realitatea TV pt ca sunt ei acolo nu din obisnuinta si lipsa de altceva mai bun
  • eu nu inteleg cine calculeaza ratingul pentru rtv? ca nu e inclusa in grila de rating. deci? eu sper ca in 2-3 ani, antena3, realitatea tv, rtv, b1tv, digitv (daca se lanseaza...) sa nu aiba decit maximum 10 telespectatori pe zi. si aia, proprii angajati aflati acasa in zile libere... mi se pare atat de inutil serviciul asta de stiri cu toate arestarile dna si discursurile lui ponta, base, crin, ciorbea etc, cu atatea si atatea reclame... eu prefer dirty jobs sau wheelers dealers de pe discovery...
  • ..."slaba in audienta"...

    Pai e ca si cum ai spune, cu un repros care nu pare chiar nevinovat, ca un copil mic e mic.

    Chiar si asa, ieri pe la ora 22.30, timp de o jumatate de ora, RTV a obtinut o cota de piata de 1% in timp ce Realitatea TV avea 5,4% iar Antena 3 avea 6,9%.

    Daca tinem cont de faptul ca RTV nu este inca prezent in pachetele mai multor distribuitori de servicii de televiziune, printre care si RCS&RDS, companie care singura are peste 2.7 milioane de abonati si detine circa 45% din piata, atunci putem constata ca acel 1% share este de fapt 2% si asta dupa o saptamana de monitorizare si doua de la ruptura de Realitatea TV.

    Desi ar putea parea, nu sunt convins ca e de ras.

Trimite un comentariu