Skip to main content

14 decembrie: Clipul “Băsescu bătut de oameni la Doljeşti”, o campanie antidezinformare, marca RTV

 

Un clip care a circulat de luni pe Internet, intitulat "Băsescu bătut de oameni la Doljesti", a fost asumat, ieri, de România TV (postul lui Sebastian Ghiță) ca parte a unei campanii prezentate ca fiind "antidezinformare".

Publicitate

Clipul, în care un ins care seamănă cu Traian Băsescu pare să fie bătut de un grup de persoane, a fost preluat pe câteva bloguri și site-uri, la Antena 3 și cel puțin în versiune online la Realitatea TV, cu mențiunea că este vorba despre un trucaj evident, scrie HotNews.

[youtube width="350" height="280"]http://www.youtube.com/watch?v=KwvoaaX5dCA&feature=player_embedded[/youtube]

Rtv.net asociază clipul cu o campanie în care propune 10 "reguli ale informării corecte" în online.

Prezentate sumar, "regulile" ridică, la rândul lor, semne de întrebare, scrie HotNews.ro.
Cum sună câteva dintre aceste reguli, în continuare:

  • O regulă ce elimină, între altele, exclusivitățile de presă spune: "nu crede într-o știre pe care o găsești pe un singur site. Dacă știrea este una reală, o vei găsi pe mai multe siteuri respectabile".
  • O altă regulă îi îndeamnă pe consumatorii de presă online să țină cont de comentariile cititorilor "destul de bine informați, care sesizează dezinformarea"
  • O altă regulă pune egal între publicitatea înșelătoare și publicitatea nemarcată: "Atenție la publicitatea înșelătoare! Sunt numeroase știri care transmit mesaje publicitare, fără ca acest lucru să fie semnalat în mod corespunzător".

România TV, autorul clipului Băsescu bătut de oameni la Doljesti: E campanie antidezinformare / Mihai Gadea, Antena 3: Un trucaj ordinar care ar fi putut să ne compromită definitiv

După ce, în afară de Rodica Culcer, s-a mai înscris (în ultima clipă) în cursă şi Cezar Ion (angajat al TVR, director al Direcţiei Editoriale, care în trecutul relativ recent s-a şi judecat cu instituţia), anunţul privind organizarea concursului pentru şefia Ştirilor a fost retras de pe site-ul TVR, scrie Jurnalul. ro. Justificarea oficială a fost  "aşa se face după ce se depun candidaturile". Alte concursuri desfăşurate deja au în continuare postate anunţurile.

De altfel, Cezar Ion a confirmat pentru Jurnalul Naţional că şi-a depus dosarul de înscriere, dar n-a putut să precizeze dacă, în afară de el şi de Rodica Culcer, ar mai exista şi un al treilea doritor. Surse din TVR susţin că ar fi vorba despre un angajat al B1 TV.
Vineri are loc proba scrisă, apoi va urma evaluarea psihologică. Din comisia care va decide fac parte, între alţii, Radu Carp (directorul Institutului Diplomatic Român şi profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti), Alexandru Lăzescu (preşedintele TVR), Cristina Guseth (de la fundaţia Freedom House), Daniel Condurache (din Iaşi, apropiat şi partener de afaceri media al lui Lăzescu) şi Ion Stavre (din partea unui sindicat).
Concurenţă neaşteptată pentru Culcer. TVR tace nepermis pe bani publici

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat bugetul pe anul 2012 al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), în sumă de 7.112.000 lei, cu un amendament prin care se face o redistribuire a sumelor alocate cheltuielilor.

Majoritatea guvernamentală a adoptat un amendament la bugetul CNA prin care se face o redistribuire a sumelor alocate cheltuielilor, de diminuare cu 255.000 de lei a cheltuielilor de capital şi suplimentarea cu aceeaşi sumă a cheltuielilor de personal.

Preşedintele CNA, Răsvan Popescu, a susţinut pe 8 decembrie în faţa parlamentarilor din Comisiile de buget-finanţe că limita propusă pentru cheltuielile de personal, de 5.971.000 lei, este insuficientă pentru asigurarea activităţii, în contextul în care anul 2012 este unul electoral.
Bugetul CNA pe 2012, în sumă de 7.112.000 lei, adoptat de plenul Parlamentului

Radu Preda, directorul săptămânalului economic „Finanţiştii“, care a fost lansat luni, nu exclude rămânerea exclusiv în mediul online. Într-un interviu acordat Adevărul, el mai vorbeşte despre echipă, linia editorială a publicaţiei şi finanţare.

În afară de colegii de la Fin.ro şi „Săptămâna Financiară“, aţi mai cooptat alţi oameni?
"Nu. Echipa este o variantă foarte restrânsă a echipei de la Sfin şi Fin.ro. Există un nucleu de 10-12 oameni, cu statut de „permanenţi”, cărora li se adaugă o a doua categorie – colaboratorii, cei care scriu doar în funcţie de solicitări şi, în fine, a treia categorie, cea a „columniştilor”, care este în curs de edificare."

În câte copii a fost difuzat primul număr?
"Pentru primele trei numere am prevăzut un tiraj de 20.000 de exemplare. În funcţie de răspunsul pieţei vom ajusta aceste cifre, din ianuarie."
Radu Preda, director „Finanţiştii“: „Dacă vânzările versiunii print vor fi sub aşteptări, vom rămâne doar în online“

Asociația Română pentru Măsurarea Audiențelor (ARMA) prefațează lansarea noilor măsurători de audiențe TV, ce vor fi realizate de la 1 ianuarie 2012 de Kantar Media, cu o campanie publicitară la care participă majoritatea posturilor locale de televiziune, relatează HotNews.

În spoturile TV, diverse personaje - tineri sau oameni în vârstă - afirmă că înțeleg de ce e nevoie de peoplemeter și că "audiența programelor TV depinde" și de ei. Care e rațiunea acestui spot? "Să ajute Kantar să-și îndeplinească misiunea", spune pentru HotNews.ro președintele ARMA, Lucia Antal. Publicul-țintă: oameni din eșantionul de 1.200 de gospodarii unde trebuie instalate peoplemetere.

Campania publicitară se suprapune cu perioada în care Kantar Media instalează peoplemeterele în gospodăriile din eșantion și se va încheia concomitent cu acest proces, pe 31 decembrie, potrivit Luciei Antal.
VIDEO "Audiența programelor TV depinde și de noi". Ce urmărește campania ARMA-Kantar de pe mai toate posturile TV

Sandra Pralong, specialist cu o bogata experienta in domeniile PR, ONG si guvernamental, preia conducerea Asociatia Romana a Profesionistilor in Relatii Publice (ARRP) organizatie care din aceasta luna are un nou consiliu de conducere, scrie Wall-Street.ro.

Pralong este cel de al saselea presedinte al ARRP, dupa Liviu Muresan, Rodica Moisescu, Simona Miculescu, Dumitru Bortun si Rares Petrisor.

In urma alegerilor, componenta actualului Consiliu de conducere este urmatoarea: presedinte - Sandra Pralong; vicepresedinte pe domeniile educatie si institutii publice - Alina Dolea; vicepresedinte pe domeniul companiilor de PR - Gabriel Paslaru; membri - Anca Gheorghe, Andreea Nastase si Mireille Radoi; secretar general - Mona Ardeleanu.
Sandra Pralong devine presedintele Asociatiei Romane de Relatii Publice

Un jurnalist al News of the World a recunoscut luni că a trimis email-uri prostituatelor implicate într-un reportaj al ziarului ameninţându-le cu publicarea identităţii dacă refuză să colaboreze, dar susţine că mesajele i-au fost dictate de un superior, scrie Mediafax, care citează Financial Times.

Neville Thurlbeck a confirmat afirmaţiile avocatului din ancheta Leveson conform cărora email-urile trimise erau menite să intimideze prostituatele care au participat la o "petrecere"cu Max Mosley, fostul preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), subiect ce fusese publicat anterior în ziarul News of the World, relatează Financial Times în ediţia online.
Un jurnalist de la News of the World recunoaşte că a trimis mesaje de intimidare unor prostituate

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu