Skip to main content

Consiliul de Administraţie al TVR a votat înlăturarea Rodicăi Culcer de la Ştiri

 

Consiliul de Administraţie al TVR a votat încetarea mandatului prin care Rodica Culcer a fost delegată să conducă Ştirile TVR, însă unii membri ai CA, printre care şi Ada Meseşan, spun că reprezentanţii PSD în consiliu "au forţat un vot, care juridic şi legal este nul de drept", anunţă Mediafax.

Publicitate

"Astăzi s-a forţat un vot care, juridic şi legal, este nul de drept, în consecinţă votul politic forţat de către reprezentanţii PSD în CA al TVR nu poat fi aplicat. Atribuţiile CA nu cuprind dreptul de a rezilia contractul niciunui jurnalist", a declarat Ada Meseşan, membru CA.

"Acest aspect a fost susţinut atât de noi, cât şi de juristul Consiliului de Administraţie, dar reprezentanţii PSD din şedinţă au susţinut în mod isteric executarea ilegală a Rodicăi Culcer. Precizez faptul că şi preşedintele CA Alexandru Lăzescu a votat împotriva acestei propuneri a PSD şi a recunoscut că nu are o bază juridică această impunere a votului. În concluzie, astăzi, în loc să discutăm problemele reale ale TVR, respectiv măsurile de redresare ale instituţiei, având în vedere deficitul de 100 de milioane de euro, am asistat la un spectacol politic jenant, ruşinos, cu note isterice ale colegilor PSD din CA", a mai spus Ada Meseşan.

Ea a mai precizat că, deşi situaţia Rodicăi Culcer nu era pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a CA, reprezentanţii PSD au propus încetarea mandatului delegării Rodicăi Culcer la conducerea Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport din TVR.

Ada Meseşan - propusă în CA al TVR de PDL - a precizat că Rodica Culcer a fost delegată să conducă Direcţia Emisiuni Informative şi Sport din TVR de conducerea executivă a Televiziunii Publice (în frunte cu Alexandru Lăzescu, n.r.), nu de Consiliul de Administraţie.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Nu inteleg de ce sunteti atat de agresivi !
    Si cand erati la putere tot la fel de agresivi erati !
    Rezulta o pozitie de inferioritate dobandita in procesul educational. Doar pentru cei care au avut parte de asa ceva.
    Restul e de la natura.
    Pacat ca v-ati nascut...asa.
  • lazescu s-a folosit de votul lui hossu-longin care nu era de fata si care credea ca e vorba de votat drepturile pentru compionatul de fotbal. a mintit si a facut o faradelege.hossu nu ar fi votat decat contra lui culcer.deci e 8 pentru pa si 5 pentru mai stai babo.
  • Mamaie, stai acasa si-ti miroase basismele! Jivinele pe care le adori tu au interzis profesorilor si doctorilor sa mai profeseze si o zi in plus peste varsta pensionarii! Si pe tine te-au mai tinut 2 ani! Tot din bani publici! Tu esti deasupra legii?! pentru ca pupi base?!
  • asa este! Ne intrebam mereu cine vine si ce oameni isi vor aduce.....Iar apoi.. cand pleaca? E un cerc vicios subordonat celor care castiga alegerile!
  • de 22 de ani nu putem scapa de a fi aserviti prin rotatie partidelor de la guvernare. e blestemul unei televiziuni publice in general sau asta se intampla doar la noi si la rusi?
  • De fapt, din TVR, nu trebuie inlaturata numai Rodica Culcer,ci TOTI cei care au diverse inclinatii politice!

    Locul acestora e la alte canale TV in functie de "culoarea" iubita.

Trimite un comentariu