Skip to main content

Patru jurnalişti şi un blogger, câştigătorii programului ”Reporter European”

 

Reprezentanţa Comisiei Europene şi Biroul Parlamentului European în România au premiat patru jurnalişti şi un blogger pentru articolele lor despre voluntariat şi reforma politicii agricole comune, publicate în 2011.

Publicitate

Câştigătorii urmează să efectueze o vizită într-unul din statele membre ale UE sau la instituţiile europene pentru întâlniri sau interviuri cu oficiali ai Comisiei Europene, membri ai Parlamentului European sau reprezentanţi ai autorităţilor naţionale. Ei au fost premiaţi şi cu câte o tabletă iPad.

Câstigătorii în continuare:

  • Vlad Odobescu, pentru materialul despre voluntariat Potcoave pentru Estul Sălbatic. Ce au găsit olandezii la Găneasa, publicat în Evenimentul zilei;
  • Florin Lazăr, pentru campania de presă ce a inclus trei materiale cu privire la voluntariat: Pe fluturi cine i-a învăţat să zboare?, Cât de departe se află Bichigiu?, Cele 7 porunci ale răţuştelor cuminţi; articolele au fost publicate în Mesagerul de Bistriţa-Năsăud;
  • Ionela Gavriliu Nedea, pentru materialul privind politica agricolă comună Povestea olandezului căruia îi râd ochii de la ceapa românească, publicat în Jurnalul Naţional;
  • Marius Matache, premiat pentru seria de postări pe blogul personal (www.mariusmatache.ro): Voluntariatul: de la hobby la necesitate, Politicile europene comune în agricultura la ora reformei, Agricultura românească - între oportunităţi şi metehne şi Bloggerii şi voluntariatul;
  • Liliana Simionescu, care a obţinut premiul special al juriului pentru tinerii jurnalişti pentru reportajul Campania de voluntariat Am autism, difuzat la RFI.

Juriul a fost format din Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent, Luca Niculescu, redactor-şef RFI, bloggerii Cristina Bazavan şi Cristian China-Birta şi Carmen Praja, asistent în cadrul departamentului de presă al Reprezentanţei Comisiei Europene în România (RCE).

Criteriile de selec'ie care au stat la baza jurizării au fost acurateţea informaţiei, originalitatea perspectivei din care a fost tratat subiectul şi impactul generat în urma publicării sau difuzării materialelor.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus