Skip to main content

Propaganda, despre campania Profesionişti romi: Poate pe unii o să-i frustreze mesajul, dar asta am și urmărit

 

Publicitate

"Poate pe unii o să-i frustreze mesajul, dar asta am și urmărit: ca oamenii să fie sensibilizați, să spună orice, numai să nu tacă. Tăcerea, pe un astfel de subiect, e boală curată", spune Costin Milu, Creative Co-Director la Propaganda, despre campania "Copiii romi visează ce-i lăsăm noi să viseze".

Campania realizată de Propaganda a fost lansată în luna decembrie 2011 şi se va finaliza  în luna aprilie a cestui an.

Mai multe detalii despre ce şi-au propus cei care au conceput această campanie, în continuare.

Reporter Paginademedia.ro: Care este conceptul creativ al campaniei?

Reprezentanţii agenţiei Propaganda: "Fiecare dintre noi, copil fiind, a fost întrebat, la grădiniță sau școală, "tu ce vrei să te faci când vei fi mare?, iar răspunsurile erau niște aspirații legitime. Evident că n-am ajuns cu toții doctori, aviatori, profesori sau polițiști, dar teoretic aveam șanse. Indiferent ce-ar zice un copil rom, șansele ca visul să i se îndeplinească tind spre zero.

Execuțiile încearcă, deci, să tragă un semnal de alarmă despre modul în care preconcepțiile noastre le influențează viitorul. Vocea din spot și din print nu este a copiilor, vocea este a noastră, a societății.
Mesajul campaniei "Copiii romi visează ce îi lăsăm noi să viseze" este în esență simplu: copiii romi nu ajung ce și-ar dori ei, ci, mai degrabă, ajung ce credem noi despre ei; cu alte cuvinte, ajung prejudecățile noastre.

Costin Milu, Creative Co-Director:

"Copiii romi spun ce credem noi despre ei. Acolo, pe postere sau în spot, sunt cuvintele noastre nerostite. E deranjant. E enervant chiar. Cineva îți pune oglinda în față și ceea ce vezi nu-ți convine deloc. Poate pe unii o să-i frustreze mesajul, dar asta am și urmărit: ca oamenii să fie sensibilizați, să spună orice, numai să nu tacă. Tăcerea, pe un astfel de subiect, e boală curată".

Corina Iovan, Strategic Planning Director:

"Știm că mesajul este unul brutal. Așa ne-am și dorit să fie. Fără obișnuitul îndemn la tolerantă (care nu e, la drept vorbind, altceva decât percepția unei superiorități condescendente), fără menajamente. Ne-am
dorit un mesaj brutal pentru că așa e realitatea. Și trebuie să devenim cu toții conștienți de responsabilitatea vorbelor și acțiunilor noastre. Pentru că și noi, nu doar contextul, creăm această realitate."

Care sunt obiectivele acestei campanii?

"Campania Profesionişti romi în domeniul medical are misiunea de a combate prejudecăţile despre persoanele de etnie romă şi despre capacitatea acestora de a deveni profesionişti cu înaltă calificare. Este, deci, o
campanie antidiscriminare, ce abordează tema prin prisma efectelor acesteia: promovarea zilnică a unor stereotipuri are efecte pe termen lung asupra romilor şi poate duce la blocaje în dezvoltarea personala şi
profesională a acestora.

Un obiectiv secundar, dar nu mai puţin important, al campaniei este popularizarea programului de burse oferit tinerilor romi."

Pe ce medii se desfăşoară?

"Campania a început printr-o activare BTL, urmată de activităţi specifice de PR, iar de curând am lansat spoturile TV, campania de outdoor şi componenta de online, ce include şi o pagină dedicată pe facebook.

Startul campaniei a fost o acțiune de BTL. Scopul era să dovedim teza și premiza de la care am plecat: că fără să ne dăm seama, discriminăm. Dacă ar fi știut de campanie, oamenii n-ar mai fi fost sinceri, așa că am făcut să pară o filmare pentru o emisiune oarecare la un post TV.

Am mers în 3 orașe din țară, am montat un decor de talk show, cu pupitru, spider, masă, scaune, pahare cu apă, cameră și microfoane. Apoi am luat local copii romi și nu am făcut altceva decât să îi punem să bată mingea ca orice copil normal. Însă, a fost clar, că lumea nu îi vede ca pe niște copii normali, îi vede că pe niște copii "diferiți" din punct de vedere social.
Un montaj de la talk-show-ul în stradă găsiţi aici."

Citeşte şi:

 

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • e un stereotip ceea ce spui tu. nu toate familiile de romi fura banii copiilor sau ii trimit la cersit. exista si exemple pozitive pe care trebuie doar sa deschizi ochii ca sa le vezi.
  • Buna, am si eu o problema, imi fac licenta pe rromi si habar nu am de unde sa i-au informati despre cum se scrie rromi cu un r sau 2 rr.Dak aveti informati despre acest lucru va rog sa lasati un msj . multumesc
  • mesajul atrage atentia asupra subiectului! E o campanie f. buna! Daca oamenii, indiferent de etine, retin ideea/imaginea deja este un pas mare ! Si mai cred ca exista tigani care isi doresc ca odraslele lor sa aiba un viitor mai bun, exista sate de tigani in romania in care acestia chiar muncesc! Toate astea sunt evidente...pentru cineva care nu e ranchiuros ca agentia din care face el parte nu a castigat acest proiect!
  • Fiecare idee sau spot are un target.Pe cei care nu vad cu ochi buni aceasta campanie i-as ruga sa faca un sondaj printre oamenii obisnuiti si nu printre cei care lucreaza in agentii de publicitate, banci ... etc.Si nu uitati " INIMA are nota 4 la LOGICA ".
  • 1. In TOATA lumea civilizata fotografiile cu chipuri de copii afisate public sunt strict interzise. 2. Pe bani (multi) europeni, ati facut defapt discriminare ca la carte, cu tot tacamul. 3. Efectul imediat (aproape vocal!) al mesajului vizual este: copii, lasati caile cinstite, luati-va de hotie si de faradelegi! 4. Opriti imediat promovarea acestei campanii, total neinspirate! 5. Dirijati spre bugetul statului sumele uriase alocate campaniei dvs. in folosul educatiei copiilor (manuale scolare, rechizite, mijloace de transport, reparatii de scoli etc.)
  • eu nu sunt dispus sa dau bani din buzunarul meu pentru ei. mie nu mi-a luat nimeni un manual cit am fost la scoala, mi-au cumparat ai mei din banii lor. nu vad de ce as dau eu bani pentru romi, asta e culmea. mie cine imi da bani pentru copilul meu? daca e roman nu are dreptul la scoala? de ce pentru copilul meu trebuie sa dau eu bani si pentru copiii romilor trebuie sa dea statul? sau, culmea, tot eu sa donez cite un euro doi prin sms?

    adica tot pentru cetatenii problema se cheltuiesc bani? pentru contribuabilii cinstiti nu da statul nimic, ca sunt linistiti si nu fac probleme, dar pentru aia care fura, se drogheaza, violeaza etc sa dea bani? ce logica e asta????? fac ceva pe romi si pe campaniile pentru ei.
  • despre burse, sper ca familia nu vede bursele alea ca le ciordesc de nu se vad!putin le pasa de viitorul copilului.
  • dle.paul imi permit eu sa va spun ce-i lipseste unui copil de tigan sa ajunga orice isi doreste in romania.EXEMPLUL POZITIV in familie,anturaj.acesti copii sunt carati de la cateva saptamani la cersit.acasa, cand cresc putin, sunt invatati sa fure,sa minta, sa foloseasca cutitul.sunt "educati"intr-un imens dispret pentru munca!numai prostii muncesc,ei baietii destepti fura, isi dau surorile la produs, vand droguri si la o adica stiu sa bage cutitul in tine.sunt crescuti in cea mai imorala si amorala copilarie.teoretic un copil crescut asa nu poate ajunge decat un borfas. dar asta e religia lor! am auzit la tv un tigan plangandu-se:"in tara asta nu mai ai voie sa cersesti, nu mai ai voie sa furi, eu ce sa fac,sa dau la oameni in cap ca sa traiesc"? cuvantul munca nu exista in vocabularul lui!!!!!!i-ati vazut pe tiganii aclimatizati de zeci de ani in america?muncesc si se spala.se supun legilor statelor in care traiesc si din borfasi au ajuns o populatie aproape acceptabila.sunt doar inculti si groaznic de fara gust imbracati.nu vad cum pot fi copiii de tigani transformati in oameni si nu in ciorditori si cersetori daca nu sunt luati de langa sursa de influenta"familia!un tigan nu-si va lasa copilul la scoala decat amenintat cu puscaria! exceptiile nu fac decat sa confirme regula!si se pot numara pe degete.pe unele le vedem la televizor.dar sunt exceptii!
  • Propaganda sunteti total neprofesionisti, plecati din realitate, superficiali.
    Ati facut o campanie proasta, rupta complet de realitate.
    Ce ii lipseste unui tigan sa ajunge orice isi doreste in Romania?
    Este o discriminare pozitiva inacceptabila pe care niste ignoranti inconstienti ca voi o cultiva.
    In anii '20-'30, legionarii, Corneliu Zelea Codreanu erau disperati ca in majoritatea liceelor si facultatilor, evreii erau majoritari, ocupau cele mai multe locuri.
    Dar asta se intampla pentru ca evreii aveau un cult al invataturii si al studiului.
    Era concurenta corecta si evreii accedeau la sistemul de invatamant gratuit pentru ca se pregateau mai bine decat romanii.
    Ce ii impiedica acum pe tigani sa faca acelasi lucru?
    Sunteti niste bieti facatori de glumite publicitatre, inculti, traind in derizoriu, in hahaiala, si in "cool".
    Si ati facut niste jeguri care culpabilizeaza intreaga Romanie, pe nedrept.
    Eu nu as mai chema aceasta agentie lipsita de profunzime decat la pitch-uri pentru evenimente de lansari de pufuleti.
    Scuze producatorilor de pufuleti!

Trimite un comentariu