Skip to main content

Sârbu, interviu în Cehia: "Dacă insinuezi că vom intra în faliment, trebuie să te dezamăgesc". Despre porecla lui, "Dracula": "Am făcut tot posibilul să fiu la înălţime"

 

"Dacă insinuezi că vom intra în faliment, trebuie să te dezamăgesc", spune Adrian Sârbu, şeful CME (companie care deţine Pro TV), într-un interviu dat publicaţiei din Cehia Hospodářské noviny. Vorbeşte dedespre planurile CME de dezvoltare în regiune dar şi despre vânzările de acţiuni pe care şeful companiei le-a făcut în ultimul an.

Publicitate

În Cehia, e poreclit Dracula: "Când am aflat că am primit această poreclă, am făcut tot posibilul pentru a fi la înălţime.". Cine "îi suge sângele"? "Bancherii, oamenii de pe Wall-Street şi politicienii"

Paginademedia.ro a selectat, în continuare, cele mai relevante fragmente din interviu:

Sunt acţiunile CME o bună investiţie?
Nu pot face o declaraţie publică şi să spun tuturor să investească în acţiunile CME. Dar pot spune că actualul preţ al acţiunilor nu reflectă valoarea fundamentală a business-ului nostru. Pe baza acestor informaţii, puteţi trage propriile concluzii dacă acţiunile sunt sau nu o bună investiţie.

Care este motivul pentru care aţi vândut acţiuni anul trecut? Mulţi analişti spun că vânzările repetate  ar fi contiribuit la declinul preţului acţiunilor CME.
Vânzările nu au fost numeroase. După cum ştiţi, am mai mult de 3,5 milioane de acţiuni la CME. Dacă una dintre companiile mele decide să vândă din acţiuni, atunci este strict o chestiune de afaceri şi nu are nicio legătură cu viziunea mea asupra CME. Eu îmi exprim punctele de vedere referitoare la CME când publicăm rezultatele trimestriale. Nu împărtăşesc opiniile câtorva analişti şi nici nu cred că vânzarea unui număr mic de acţiuni poate să afecteze preţul acestora.

Dacă recesiunea va continua, nivelul mare al datoriei CME poate fi periculos pentru companiei.
Dacă insinuezi că vom intra în faliment, trebuie să te dezamăgesc. Acest lucru nu se va întâmpla. Suntem lideri pe pieţele pe care activăm şi dacă ne vom lovi de recesiune vom face schimbări în business în aşa fel încât să trecem peste aceasta.

Cum se diferenţiază publicul din ţările în care operează CME? Care sunt diferenţele dintre telespectatorul ceh şi cel român?
Principala provocare pe care o avem este faptul că telespectatorii din fiecare ţară sunt diferiţi. În urmă cu 15 ani toate ţările erau mai mult sau mai puţin asemănătoare, pentru că telespectatorilor le plăceau conţinutul produs în SUA. Astăzi nu mai este cazul, iar conţinutul din SUA nu mai este cel mai popular, în special în prime-time.

În general, cehii şi slovacii sunt foarte apropiaţi de germani şi preferă dramele, în timp ce restul naţiunilor sunt mai apropiate de romance. Dar oamenilor de pretutindeni le plac comediile. Când am venit acum cinci ani în Cehia, mi s-a spus că publicului nu-i plac sitcom-urile. Dar noi am produs aici un sitcom care a avut mare succes.

Când aţi venit prima dată la TV Nova, nu eraţi prea popular printre angajaţi. V-au dat şi o poreclă, Dracula. Mai aveţi această poreclă?
Cînd am aflat că am primit această poreclă, am făcut tot posibilul să fiu la înălţime. Atitudinea mea faţă de toţi angajaţii este simplă: Ne înţelegem bine dacă performează.

Aici în Cehia este o vorbă când ne supără cineva: cel sau cea care o face ne suge sângele. Cine îi suge sângele lui Dracula?
Aceasta este o întrebare foarte interesantă. Probabil că bancherii. Oamenii de pe Wall Street. Şi ca să mai numesc pe cineva, cred că ar fi politicienii pentru ceea ce fac şi pentru impactul pe care îl au deciziile lor.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ronel Anton Ronel Anton
    Cred ca Wall Street-ul a bagat America in criza. Acolo stau "baietii destepti" care se hranesc cu naivitatea americanilor.
  • Radu Mircea Radu Mircea
    Cu siguranta s-au lovit de criza, insa banuiesc ca au o strategie foarte puternica, avand in vedere de experianta lor pe piata.
  • brutar brutar
    "toate ţările erau mai mult sau mai puţin asemănătoare, pentru că le plăceau conţinutul produs în SUA"
    le placeau continutul?
  • Cami Cami
    "telespectatorii din fiecare ţară este diferit"?? Daca ar vedea Sarbu, ti-ar suge si tie sangele :)
  • Mugur Mugur
    Numai niste cornute acraniate pot gandi ca vanzarea unor pachete de actiuni CME din portofoliul Barbosului poate duce diminuarea unui trust de talia CME. ESTE IMPOSIBIL ca CME sa intre in faliment atat timp cat Sarbu este cel care ia deciziile majore.

Trimite un comentariu

sus