Skip to main content

Jurnaliștii Reuters, la prima grevă după 25 de ani

 

Angajații agenției de știri Thomson Reuters vor intra în grevă din cauza salariilor mici. Mai bine de 80% din jurnaliști  au votat intrarea în grevă săptămâna viitoare pentru 48 de ore, chiar în ziua în care vor fi anunțate rezultatele financiare pentru anul 2011, scrie The Guardian.

Publicitate

Am încercat din răsputeri să ajungem la o înțelegere cu managementul, însă refuzul companiei să îmbunătățească oferta de creștere a salariilor i-a obligat pe jurnaliștii Thompson Reuters să voteze pentru grevă pentru prima dată în 25 de ani”, au declarat reprezentanții sindicatului jurnaliștilor.

Stephen Adler, redactor-șef la Reuters News:Am fost informați de că Uniunea Națională a Jurnaliștilor că aproximativ 150 de angajați ai Reuters vor protesta în zilele de 9 și 10 februarie. Regretăm acest lucru și luăm toate măsurile pentru a ne asigura că Reuters va oferi în continuare conținut clienților.

Potrivit sindicatului, problemele financiare i-au afectat pe jurnaliști atât de tare încât ei și familiile lor nu-și mai permit nici să locuiască în Londra.

Membrii sindicatului au amenințat cu greva și în 2008 și în 2009 din cauza condițiilor de muncă și a concedierilor.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu