Skip to main content

Jurnaliştii Reuters, la prima grevă după 25 de ani

 

Angajaţii agenţiei de ştiri Thomson Reuters vor intra în grevă din cauza salariilor mici. Mai bine de 80% din jurnalişti  au votat intrarea în grevă săptămâna viitoare pentru 48 de ore, chiar în ziua în care vor fi anunţate rezultatele financiare pentru anul 2011, scrie The Guardian.

Publicitate

Am încercat din răsputeri să ajungem la o înţelegere cu managementul, însă refuzul companiei să îmbunătăţească oferta de creştere a salariilor i-a obligat pe jurnaliştii Thompson Reuters să voteze pentru grevă pentru prima dată în 25 de ani”, au declarat reprezentanţii sindicatului jurnaliştilor.

Stephen Adler, redactor-şef la Reuters News:Am fost informaţi de că Uniunea Naţională a Jurnaliştilor că aproximativ 150 de angajaţi ai Reuters vor protesta în zilele de 9 şi 10 februarie. Regretăm acest lucru şi luăm toate măsurile pentru a ne asigura că Reuters va oferi în continuare conţinut clienţilor.

Potrivit sindicatului, problemele financiare i-au afectat pe jurnalişti atât de tare încât ei şi familiile lor nu-şi mai permit nici să locuiască în Londra.

Membrii sindicatului au ameninţat cu greva şi în 2008 şi în 2009 din cauza condiţiilor de muncă şi a concedierilor.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Robert Robert
    Thomson Reuters! ai pus un "p" in plus.

Trimite un comentariu

sus