Skip to main content

Jurnalistul Dan Suciu, purtător de cuvânt al Guvernului

 

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a semnat, luni, decretul de învestire a jurnalistului Dan Suciu în funcţia de purtător de cuvânt al Guvernului, în locul Ioanei Muntean, anunţă Realitatea.net. Numele jurnalistului a fost vehiculat încă de vineri, însă anunţul oficial a fost făcut abia astăzi.

Publicitate

Surse citate de Mediafax au declarat vineri Mihai Răzvan Ungureanu doreşte ca în postul de purtător de cuvânt al Guvernului să fie o persoană specializată în economie. Cele mai mari şanse de a ocupa acest post le avea Dan Suciu, care acceptase funcţia, dar decizia finală i-a aparţinut premierului .

Dan Suciu este redactor-şef al postului TV Money Channel şi a mai lucrat ca redactor şi redactor-şef la săptămânalul Privirea, specializat fiind în economie, iar ulterior la revista Banii Noştri şi la săptămânalul Prezent. În ultima săptămână, a prezentat, alături de Andra Miron, emisiunea Newsroom la Realitatea TV.

Sursa foto: Realitatea.net

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus