Skip to main content

CNA a amânat prelungirea licenţei postului Antena1

 

Consiliul Naţional al Audiovizualului a amânat prelungirea licenţei terestre a postului Antena1 pentru încă nouă ani, după cum prevede legislaţia audiovizualului. Votul a fost amânat până marţi.

Publicitate

Însă licenţa va fi valabilă până când va fi implementată şi în România televiziunea digitală. Solicitarea Antena Group a primit  voturi pentru şi împotrivă.

Motivul amânării este faptul că membrii Consiliului vor să discute cu reprezentanţii acţionariatului. În plus, aceştia le-au cerut reprezentanţilor postului să modifice grila.

La şedinţa CNA de astăzi printre reprezentanţii postului s-au aflat şi Andreea Berecleanu şi directorul de programe al postului.

Membrii CNA au atenţionat reprezentanţii postului de televiziune că în ultimii nouă ani 242 de sancţiuni, "242 de încălcări ale legislaţiei audiovizuale, constatate de CNA". Au fost probleme la emisiunea În Gura Presei şi Acces Direct (care are probleme privind protecţia minorilor).

Mihai Mălaimare, membru CNA: "Aduceţi o grilă în care credeţi şi dumneavoastră şi noi şi o să aveţi marţea viitoare votul meu."

Ioan Onisei, vicepreşedinte CNA: "Amânăm ca să vina cu o grilă, clară, precisă şi în limba română. Propun să avem aici reprezentanţii acţionariatului. La nivelul executivului cred că garantiile de genul celor pe care le-aţi cerut nu se pot ţine. Cer ca acţionarul principal să fie prezent aici".

"Dacă consideraţi că nu este cazul să deranjăm familia Voiculescu, eu îmi retrag propunerea", a spus Narcisa Iorga.

Ce au declarat reprezentanţii Antena Media Group:

"În ultimul an numărul de sancţiuni a fost diminuat dramatic. Ne concentrăm foarte mult pe o relaţie cu producătorii. Exista o responsabilizare a producătorilor pentru a respecta legislaţia audiovizualului. Emisiunea În gura presei este editată, toate pasajele care încalcă legea sunt eliminate. În privinţa Acces direct, derapajele sunt comunicate către producători".

Andreea Berecleanu, Antena 1:

  •  Acum 18 ani eram în Antena1, am plecat, m-am întors şi probabil că o să vă mire. Este un post liber, probabil de aici se trag cele 242 de sancţiuni. Libertatea de exprimare este la fel ca oriunde în altă parte în străinătate. Eu vorbesc cel puţin de Observator, unde există libertate de expresie. Sunt argumente pentru care cred că merită ca licenţa să fie prelungită.
  • "Programul de la ora 17.00 este motivul pentru care am plecat din Pro TV", a ţinut să sublinieze Andreea Berecleanu.
  •  Despre cazul Mirela-bugetara: "Nu a fost o greşeală premeditată. Nu există în istoria Observatorului un asemenea precedent. Este o greşeală a unui tânăr reporter aflat sub presiunea timpului, pentru care a fost sancţionat".

Narcisa Iorga, membru CNA:

La Acces Direct cum evitaţi scandalurile când invitaţi doi oameni care ştiţi că se vor certa în direct. Rolul moderatorului este de a intra şi a opri derapajele.

Christian Mititelu, membru CNA:

Care sunt criteriile duptă care invitaţi oamenii la Acces Direct?

Reprezentanţii Antena 1:

În funcţie de subiectele la zi pentru a asigura rolul informativ şi educaţional. Suntem o televiziune de divertisment, suntem o televiziune care trebuie să aibă audienţă. Trebuie să fim prezenţi pentru a păstra un mediu concurenţial corect.

Noi suntem o televiziune comercială, emisiunea Acces Direct începe de la ora 17.00, pe un post concurent se difuzează un program de ştiri cu violuri şi crime. Experienţa a arătat că astfel de subiecte vând. Eu dacă fac un program pe acelaşi interval orar trebuie să vin cu ceva asemănător.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • dana dana
    Emisiunea În gura presei este editată, toate pasajele care încalcă legea sunt eliminate.

    ..cum balosul nu este live ??...:)))
  • bahmuteanca bahmuteanca
    ce propunere a avut Narcisa Iorga, ca nu inteleg... incidentul de la Capatos este prea recent si prea dureros, de-asta au aminat prelungirea licentei.

Trimite un comentariu

sus