Skip to main content

Decizia privind campania electorală locală, în dezbatere publică pe site-ul CNA

 

Consiliul Naţional al Audiovizualului a pus în dezbatere publică o Decizie privind campania electorală locală.

Publicitate

"CNA a dezbătut astăzi în primă lectură un proiect de decizie privind campania electorală locală. Potrivit legii alegerilor locale din 2004, campania electorală începe în 11 mai şi se încheie în 9 iunie ora 7.00 dimineaţa, cu excepţia unor programe care nu mai sunt permise cu 48 de ore înaintea zilei votării", a declarat Răsvan Popescu, preşedinte CNA, pentru presă.

Campania este gratuită şi poate fi desfăşurată prin intermediul televiziunilor şi radiourilor numai de luni până vineri.

(P) Vrei să explorezi pieţe noi şi mai riscante, dar cu un potenţial de creştere mai mare?

Răsvan Popescu:

"Pe durata campaniei electorale, politicienii nu pot apărea decât în emisiunile informative, electorale sau de dezbatere TV. Întreaga campanie în audiovizuat trebuie să respecte principiile de echilibru, echidistanţă şi imparţialitate".

Proiectul se află pe site-ul CNA şi va sta în dezbatere publică până când va fi aprobat, până la sfârşitul acesti luni.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus