Skip to main content

CRIZĂ. Scădere puternică în veniturile de publicitate Eurosport. Cât a pierdut canalul de sport

 

EFECTUL CRIZEI. Veniturile din publicitate ale Eurosport au fost afectate de recesiunea din statele europene.

Publicitate

Veniturile Eurosport International din publicitate au scăzut cu 17,3%, ajungând la 11 milioane de euro în primul trimestru, scrie BroadBandtvnews.com.

Această scădere, combinată cu drepturile pentru Cupa Naţională a Africii (care au costat 4,7 milioane de euro), duc la o scădere a profitului operaţional la 3,5 milioane de euro.

PLUS LA ABONAŢI. Dacă la venituri este o scădere, Eurosport are un plus la acoperire, ceea ce compnesează pierderile din publicitate. La sfârşitul lunii martie, Eurosport era recepţionat de 129,6 milioane de case, o creştere de 5 milioane de abonaţi.

Eurosport 2 a ajuns să fie recepţionat de 58,3 milioane de case. Creşterea postului cu 7,6 milioane de abonaţi a venit din Europa de Est şi Turcia.

Şi Eurosport HD îşi continuă extinderea, atrăgând 4,6 milioane de abonaţi în primul trimestru al anului 2012.

COMPENSARE. Creşterea numărului de abonaţi se traduce în încasări mai mari din taxele pe abonat. Acestea au completat încasările Eurosport, astfel că veniturile totale ale canalului de sport (publicitate plus taxe) au fost de 85,6 milioane de euro în primul trimestru (o creştere de 1,3%).

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • eusss eusss
    asa e. mai exista si alte sporturi in afara de fotbal...
  • genghinni genghinni
    In Romania ramane cel mai bun canal de sport,restul tv de sport se ocupa cu facut publicitate sleahtei de patroni-valiza care polueaza si paraziteaza fotbalul autohton.O zi buna!

Trimite un comentariu

sus