Skip to main content

Lăzescu: Vom face un demers către ANAF pentru reeșalonarea datoriilor

 

Publicitate

Președintele TVR, Alexandrul Lăzescu, a vorbit astăzi despre problemele instituției publice cu ANAF. El atrage atenția că prelungirea blocării conturilor de către ANAF pot spune sub semnul întrebării evenimentele sportive programate în următoarea perioadă, dar și campania electorală, a declarat șeful TVR.

"Astăzi o sa trimitem o adresa către ANAF în care să solicităm o discuție ca să putem debloca activitatea televiziunii publice", a mai spus Lăzescu.

Pe scurt din declarațiile lui Alexandru Lăzescu:

  • Sper să avem suficientă deschiderea din partea ANAF și suficientă raționalitate și o atitudine responsabilă astfel încât să nu ajungem să punem sub semnul întrebării transmisia unor evenimente sportive și a campaniei electorale în următoarea perioadă.
  • Curtea de Conturi a făcut o analiză pe cinci ani despre felul în care s-au făcut anumite contracte. Acest raport a fost depus la cabinet, dar va fi depus și la Parlament. Pot spune că el confirmă că situația în sine a început de șase ani. Suntem pe 3 mandate în care situația financiară a TVR s-a înrăutățit.
  • Foarte important e că aceste sume datorate s-au împărțit în două, o sumă către stat. Din această sumă o treime sunt penalități. Sume pe care TVR le datorează unor instituții. În țară erau probleme de gestiune colectivă a drepturilor, nu s-au mai plătit de aproape 10 ani. Sunt sume extrem de mari care s-au acumulat.
  • O datorie foarte importantă de circa 10 milioane de euro era legată de EBU. Relația noastră cu ei are 2 dimensiuni, prin ei obținem drepturile de difuzare ale majorității evenimente importante – Eurovision, Campionatele. A doua dimensiune avem circuitele prin care transmitem.  Majoritatea transmisiunilor din afară le facem prin ei. Noi am eșalonat și în mare ne-am ținut de aceste datorii.
  • O alta discuție este contractul cu NBC, pe anul șase de contract era o sumă de plată de nouă milioane de dolari. Am reușit să renegociem acest contract. Se adunaseră datorii ale TV față de NBC de 22 de milioane de dolari. Am redus acest contract la mai puțin de jumătate și l-am reeșalonat până în 2014. Suntem foarte aproape, dar această blocare ar putea să compromită procesul.
  • Cand am venit la TVR am avut un fel de coș de probleme. Ceea ce am putut să fac a fost să punem cât decât lucrurile în ordine. Toate lucrurile astea, în limitele unor venituri care practic au rămas aceleași. E greu de spus în condițiile date ce se putea face mai mult. E clar că e un joc politic și trebuie să o spunem foarte clar.
  • Eu am vrut un audit mai complex, dar Consiliul de Administrație nu l-a dorit. Voiam să-l facem cu o companie mare care să explice cum ar trebui gestionată situația. Inclusiv cum ar trebui să fie relația cu factorii politice. Am vrut acel audit în ideea de a avea o opinie independentă. El era solicitat și de bănci.
  • Nu am fugit după postul ăsta. Am venit aici neștiind că e o situație așa de grea. Am venit cu bună credință și am vrut să încerc să fac lucrurile să funcționeze.

 

 ARTICOL ÎN CURS DE ACTUALIZARE

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • @viorica cand politica isi vara coada totul este posibil! si la altii dar mai ales pe plaiurile mioritice! cand ai painea si cutitul in mana faci ce vrei! abia schimbarile de guvern mai opresc jafurile, dar nu intotdeauna. tudor giurgiu a devalizat si el tvr dar e bine merci! nici lazescu nu va plati. "jocuri de culise" si "o mana spala pe alta",acestea sunt modelele actuale. de necolaiciuc care cumpara un surub cu 2 milioane lei isi mai aminteste cineva? a pus la pamant CFR-ul. a stat pitit si acum e liber! si a facut un jaf de nivelul astuia,dar e liber si da interviuri.
  • Nenorocitii de moldoveni ai lui "(B)andi" lazescu au distrus website-ul Televiziunii Romane si l-au transformat in site-ul canalului cu rating 0, TVR Info. Lazescu a bagat TVR in faliment, si-a angajat toti acolitii in Televiziunea Publica, a adunat de pe drumuri toti neavenitii si muritorii de foame si i-a pus in posturi de sefi, desi unii au studii medii.Lazescu trebuie sa plece si toti moldovenii odata cu el.
  • Primul demesr pe care ar trebui sa il faca doctorul in management Lazescu ar trebui sa fie invalidarea tezei sale de doctorat. Al doilea sa ii dea afara pe Dan Radu, Mihai Ovidiu Enea, Carla Tompea, Horia Romanescu, Cezar Ion, Anca Lazarescu, Mihai Radulescu, Raluca Stroe Brumariu. Al treilea sa suspende contractele oneroase cu propagandistii portocalii Cristian Patrasconiu, Ioana Lupea, Mircea Marian, Cristian Cimpeanu, Dan Cristian Turturica, Radu F. Alexandru, Adelina Dumitrescu. Al patrulea, sa aiba bunul simt sa isi dea demisia pentru crasa incompetenta. Al cincilea, sa se predea spre a fi cercetat pentru gestiune frauduloasa. Lazescu - o jigodie basesciana, groparul TVR. Un om fara onoare ca si stapinul lui politic.
  • Daca televiziunile private ar fi functionat (financiar vorbind) ca TVR, s-ar fi inchis demult. E o bataie de joc si un sac fara fund TVR-ul.
  • cum e posibil ca televiziunea publica sa incaseze atatia parti din atatea parti, sa nu ii verifice nimeni la achizitii programe, si acum sa fie si datori si sa ceara re-esalonarea platilor??? sa nu mai cumpere ei uefa champions league si campionate europene de fotbal daca nu au suficiente resurse si au, dar le dau pe salarii si alte porcarii...

Trimite un comentariu