Skip to main content

11 Iunie. Cum explică Lăzescu sublicențierea meciurilor de la Euro

 

Publicitate

LĂZESCU DESPRE DREPTURILE EURO 2012. Președintele-director general al TVR, Alexandru Lăzescu declară că vinderea unor opțiuni din Euro 2012 către Dolce "a adus pentru TVR o sumă semnificativ mai mare decât cea care ar fi putut fi obținută vânzând publicitate în cele 12 meciuri sublicențiate către Romtelecom", scrie HotNews.

Alexandru Lazescu nu dă cifre, nu face referire la transmisiunile online, dar arată că "din punct de vedere financiar, acest acord este avantajos pentru TVR, o instituție care de șapte ani se află pe pierderi, în condițiile în care prețurile de achiziție ale marilor competiții sportive au crescut an de an."
Lazescu, TVR: Contractul cu Dolce pentru CE de Fotbal aduce mai mult bani decat s-ar fi obtinut vanzand publicitate in cele 12 meciuri sublicentiate


FĂRĂ SOLUȚII PENTRU ȘTERGEREA DATORIILOR. „TVR nu are soluţii pentru a-şi plăti datoria istorică. N-o pot face nici eu, nici alt manager, nici Dumnezeu“, spune preşedintele Alexandru Lăzescu. Dincolo de concluzia tranşantă, agonia financiară de la TVR are explicaţii, dar nu are un tratament dovedit, arată o analiză de business, scrie Capital.

Televiziunea publică este astăzi un coşmar operaţional: oricum ai aranja şi ajusta cifrele, veniturile şi cheltuielile nu se pupă nicicum. Fiecare zi de emisie a celor șase canale din portofoliu înseamnă pierderi noi, plus adăugarea de penalităţi la datoriile existente. La sfârşitul lui 2011, TVR avea venituri operaţionale de circa 85 milioane euro şi o pierdere operaţională de circa 38 milioane euro, care se adaugă datoriilor de 82 milioane euro, înregistrate în cincinalul precedent. Explicaţia simplistă a evoluţiei deficitului este următoarea. În ultimii cinci ani, TVR a avut venituri aproximativ fixe, însă cheltuielile s-au majorat cu aproape 50%.
De ce nu-şi poate plăti TVR datoriile


CUM ARATĂ AUDIENȚELE DIVELOR. După două săptămâni în care emisiunile realizate de Mihaela Rădulescu şi de Andreea Marin au debutat la Realitatea TV, câştigătoare este emisiunea Alegerile Mihaelei, cu audienţe duble faţă de show-ul Andreei Marin, scrie Adevărul.
Debutul acesteia din urmă a fost mai slab, din punct de vedere al audienţelor, decât cea mai proastă emisiune a Mihaelei Rădulescu. Ultima emisiune a Andreei Marin a fost şi mai slabă decât precedentele, înregistrând, în medie, 25.252 de telespectatori în mediul urban.
Răduleasca, mai urmărită decât Andreea Marin


TVR INFO DĂ ALEGERILE PE SITUAȚIA DIN SIRIA. Duminică, ora 15.00, în timp ce toate televiziunile de știri din România dezbăteau alegerile locale, TVR Info difuza în direct o dezbatere dedicată situației din Siria, scrie HotNews.. Invitați în platou au fost Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe și actual consilier prezidențial, și analistul Claudiu Degeratu. În paralel, TVR 1 difuza în reluare meciul Olanda - Danemarca de la CE 2012.
Alegere editoriala: in ziua alegerilor locale, TVR Info dezbate situatia din Siria


FACEBOOK ARE MAGAZIN DE APLICAȚII. Rețeaua socială Facebook a lansat propriul magazin de aplicații, similar cu App Store al Apple, oferind o gamă variată de jocuri și programe care pot fi folosite atât Web cât și pe terminale mobile, scrie Wall-Street.ro
Facebook lanseaza propriul magazin de aplicatii


Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Nu are ce explica acest nesimtit tupeist pana la Dumnezeu. Ei isi bat joc de milioane de microbisti, care, prin plata fortata a taxei radio-TV de ani de zile, le platesc salariile nesimtite (care se vede ca nu le ajung, mai fac si afaceri dubioase in plus).
    Doar atat am de spus, ca pe stadion: HUO, NESIMTITILOR !!!
  • furaciune pe fata (afacer cu statul) ...

    practic meciul important al zilei (cu exceptia meciului de deschidere) a fost pe Dolce ...deci practic tv a dat 7,5 milaone pentru meciul al doilea al zilei, iar dolce decat 1,5 mil pentru prima optiune ... sa tot faci afaceri cu statul roman ... sper ca cei ce au ajuns la putere sa se autosesizeze si cel ce a luat "spaga" in aceasta megaafacere ...sa se racoreasca putin pe la Jilava ...
  • sa ne explice lazescu cum l-a adus pe submediocrul regizor de film ION CARMAZAN ca redactor sef in TVR. Cind a dat Carmazan concurs, cum si-a permis Lazescu sa incalce hotarirea CA de a sista angajarile?
  • Domnu' Lazescu, ati dat 9 milioane de euro ptr toate meciurile de la Euro, pe care le-ati revindut celor de la DolceSport ptr 1,5 milioane de euro. Cei de la Dolce au aceleasi "privilegii" ca Tvr: sa le difuzeze pe internet cu plata si in reluare pe cele care nu le dau in direct . Nu vi se pare nepotrivit faptul ca "tranzactiile" astea neprofitabile ptr tvr se fac numai cu DolceSport si ca exista o increngatura de interese intre familiile Cernat si Enachescu?

Trimite un comentariu