Skip to main content

Fostul viceconsul de la Madrid, noul corespondent Digi24 în capitala Spaniei

 

Digi24 îl are corespondent la Madrid pe Ciprian Bălţoiu, cel care a renunţat la functia de viceconsul în capitala Spaniei pentru a se întoarce la profesia de jurnalist.

Publicitate

Ciprian Bălţoiu a ocupat funcţia de viceconsul al României la Madrid timp de trei ani şi jumătate.

Ciprian Baltoiu le va aduce telespectatorilor un plus de informatie despre comunitatea română din Spania.

“Doresc să rupem prejudecăţile şi ştampilele puse pe nedrept celor ce traiesc în Spania. Şi, in plus, pentru milioanele de iubitori ai sportului canalele Digi Sport vor avea de acum în colo în Spania o camera şi un reporter prezent peste tot pe unde se întamplă ceva interesant în domeniul sportiv”, spune Ciprian.

Cine este Ciprian Bălţoiu?

  • Ciprian Bălţoiu şi-a început cariera în presă in 1993 la Radio Cinemar Baia Mare. Tot atunci a inceput colaborarea cu BBC.
  • Apoi după un an de şcoala de jurnalism în Columbia Missouri SUA a trecut câteva luni prin presa scrisa pentru a continua la Radio Contact Baia Mare, reporter şi apoi director.
  • În 1998 a inceput să lucreze ca reporter la BBC secţia în limba română. Au fost ani in care a relatat de peste tot din tara şi a transmis de mai multe ori din teatre de razboi precum Afganistan şi Irak.
  • După episodul BBC a trecut la televiziune. National Tv şi apoi N24 au fost două posturi de televiziune unde a fost redactor-şef şi apoi director al canalului N24.
  • După 6 luni de experiment PROTV, a ajuns prin concurs la Televiziunea Româna unde a fost corespondent la Palatul Cotroceni. De la TVR a acceptat propunerea de a reprezenta România ca viceconsul la Madrid.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu